Carlos Fuentes – Voinţa şi norocul

Acest articol a fost publicat de Dorina Tătăran pe 15.11.2013 în rubrica Recomandare de lectură și are asociate următoarele etichete: .

carlos_fuentes_vointa_si_noroculLa fel cum literatura noastră încă mai stă agăţată de teme desprinse din experienţa comunismului, literatura mexicană (şi cea sud-americană, prin extensie) continuă să fie dominată de trimiteri la politic, la social, la corupţie, la violenţă de toate felurile. Unele mai subtile, altele nu. Este şi cazul literaturii lui Carlos Fuentes. Şi am punctat asta nu ca pe un minus. În fond, stă în puterea scriitorului să te facă să treci graniţa dintre real şi ficţiune, dintre imediat şi poveste, să te situezi de o parte sau alta a ei. Iar Carlos Fuentes reuşeşte, chiar dacă sunt momente când se prea poate să te îndoieşti de asta. Nu o dată am fost tentată să văd prea evidente unele simboluri, unele elemente moralizatoare care s-ar putea aplica oriunde, nu doar spaţiului mexican. Numai că, în final, când am avut imaginea de ansamblu a scriiturii, tentaţia s-a risipit şi am reuşit să văd fără urme de îndoială că aveam în faţă o poveste veritabilă, că existau bine plasate acele trăsături distincte care, la urma urmei, contează şi fac diferenţa.

Romanul Voinţa şi norocul nu face excepţie. Pe mai bine de 400 de pagini, ne este derulată imaginea Ciudad de México, metropolă prezentată ca un fel de întruchipare a răului de orice fel, un suprapersonaj diabolic, căruia ajungi să i te supui, în cele din urmă, oricât de mult ţi-ai dori contrariul. Pentru asta, Carlos Fuentes alege doi pioni, cu ajutorul cărora ne dezvăluie viaţa coruptă şi imorală din acest spaţiu dominat de extreme: doi prieteni foarte buni, care îşi doresc acelaşi lucru, să se distingă de ceilalţi, să iasă în evidenţă, să fie altfel. Numai că, la fel ca lumea extremelor din care vin, cei doi sunt firi complet opuse şi aleg căi diferite pentru a-şi îndeplini scopul. Unul va fi în stare de orice, pe când celălalt va face tot posibilul să evite răul.

Iniţial, mi-am spus: bun, ce mare lucru, toate oraşele sunt construite pe corpuţie, pe sărăcirea unora şi pe îmbogăţirea altora, oraşul lui Fuentes nu e cu nimic diferit. Numai că, pe măsură ce am înaintat în lectură, mi-am dat seama că nu asta e important. Felul în care Carlos Fuentes îmbracă lucrurile te face să rămâi între paginile cărţii, să vrei să afli ce se întâmplă, chiar dacă personajele sunt arhetipale şi înfruntarea lor la fel. De altfel, inclusiv felul în care este spusă povestea este specific spaţiului mexican: prin intermediul unui cap retezat, aflat pe o plajă. Da, capul tocmai tăiat al unuia dintre personajele principale, Iosua Nadal, care îşi aminteşte momentele cele mai importante din viaţă şi ni le povesteşte.

„Privesc fără să văd. Mi-e frică să nu fiu văzut. Nu sunt „plăcut” la vedere. Sunt capul tăiat numărul o mie, de la începutul anului, în Mexic. Sunt unul dintre cei cincizeci de decapitaţi ai săptămânii, al şaptelea de astăzi şi unicul din ultimele trei ore şi un sfert.
Soarele care răsare se reflectă în ochii mei deschişi. Capul meu nu mai sângerează. Un lichid gros se scurge din masa encefalică pe nisip. Pleoapele mele de acum nu se vor mai închide niciodată, ca şi cum gândurile mele vor continua să îmbibe pământul.
Aici se află capul meu retezat, pierdut ca o nucă de cocos la ţărmurile Oceanului Pacific, pe coasta mexicană din Guerrero.”

O imagine suprarealistă, care îmi pare cât se poate de firească venind din partea unui scriitor mexican. (Nu prea văd pe vreun scriitor nord-american sau european, de exemplu, care să apeleze la astfel de artificii.) Cum s-a ajuns aici, cum de acel Iosua Nadal a sfârşit prin a-şi derula filmul propriei vieţi din acea poziţie nefirească rămâne să aflaţi singuri. Este o poveste inedită, deşi construită pe imaginea clasică a lui Cain şi Abel, o poveste presărată cu filosofie, literatură şi chiar cu ideologie politică. În esenţă, o luptă pentru putere, aş spune chiar că Puterea este şi ea un fel de suprapersonaj, pentru că determină destinul celor doi bărbaţi care cresc împreună, îşi conferă unul altuia energie, după care o iau pe drumuri diferite.

De ce voinţă şi noroc? Pentru că destinul unui om depinde, în principal, de alegerile pe care le face (voinţa) şi abia apoi de şansă (norocul). Viaţa este o împletire a acestora, în proporţii pe care le stabilim singuri, pentru că, nu-i aşa, suntem suma alegerilor pe care le facem. Aceasta este ideea care se desprinde, de fapt, din romanul lui Carlos Fuentes, chiar dacă în prim plan se află înfruntarea, lupta pentru supremaţie, căutarea acelui „altfel”, uneori, cu orice preţ.

 
Autor: Carlos Fuentes
Editura: Curtea Veche
Anul apariţiei: 2011
Număr de pagini: 432
ISBN: 978-606-588-212-6
Preţ: 28 lei

Abonează-te gratuit prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona și vei primi notificări doar când vor fi publicate articole noi.

Direcționează 20% din impozit

Donează dacă vrei să susții financiar educația culturală. Decide ce faci cu 20% din impozitul afacerii tale. Poți contribui la dezvoltarea revistei, ca aceasta să aibă mai multă consistență, coerență și consecvență în plan editorial. Îți mulțumim în avans! Revista digitală SemneBune este un proiect editorial al Asociației AdLittera și este online din 2010.

Autor articol: Dorina Tătăran

Traducătoare de literatură la o casă importantă de editură din România, Dorina a fost premiată în 2012 la ediția a III-a a Concursului de debut literar „Incubatorul de condeie”, secțiunea Proză scurtă. Este o fidelă cititoare de „sud-americană”. Scrie proză scurtă, dar (încă) se ferește să publice. Iubește cafeaua și florile.