Replica 9/11, oricand…

Autor al unor romane precum Centaurul (1963) sau Vrăjitoarele din Eastwick (1984), John Updike propune în Teroristul o temă actuală, şi anume confruntarea continuă între lumea arabă şi cea evreiască având ca teatru de luptă teritoriul american. Mai mult, personajul principal face o diferenţiere clară ăntre creştini, reprezentanţi ai Islam-ului şi ceilalţi oameni, ca duşmani ai lui Allah.

Updike pune în scenă un personaj dezorientat, un tânăr musulman provenit dintr-un tată egiptean, absent şi o mamă irlandeză. Neregăsindu-se în aşa-zisele valori ale societăţii americane, Ahmad se dedică întru totul studiului Coranului şi învăţăturii mahomedane, fiind atras într-un joc orb invocat de Jihad.

Personaje precum imanul yemenit , libanezul Charlie, vânzător de mobilă undercover, dar şi societatea ca o masă omogenă de necredincioşi,  transformă credinţa sinceră şi confuză a lui Ahmad în dorinţa de a ucide în numele Islam-ului.

Cu toate că este pus în faţa unor situaţii limită, atât la nivelul discursului, dar mai ales al vitezei cu care se derulează evenimentele premergătoare, Ahmad îşi păstrează măcar în aparenţă o poziţie fermă:

Ahmad, spuse Joryleen, cu o exasperare bruscă, să zicem că nimic din toate astea nu e adevărat, să zicem că nu mori şi că nu e nimic acolo, absolut nimic. Atunci care mai e rostul acestei purităţi?
– Dacă nimic din toate acestea nu e adevărat, îi răspunde el, cu un ghem în stomac, atunci lumea e prea oribilă ca s-o iubesc, aş părăsi-o fără regrete.
-Frate! Oameni ca tine sunt unul la un milion. Cred că sunt morţi după tine ăia de la moschee.

Pe lângă firul narativ cu accente poliţiste derulat spre finalul romanului, Updike creionează aspecte şi interpretări date de iman unor versete din Coran. Se observă că autorul a studiat mult problema musulmanilor din Statele Unite, dar şi cărţile sfinte ale acestora, prezentând o opinie relativ obiectivă asupra legitimităţii Jihad-ului.

Trăiţi fără femeile astea din carne nedumnezeiască, fără povara asta lumească, fără aceste sclave spurcate ale sorţii! Călătoriţi fără bagaje direct în paradis!

Ultimul capitol al romanului conţine încercarea lui Ahmad de a deveni un martir pentru Islam prin detonarea unui camion conţinând nitrat de amoniu. Nivelul psihologic pe care Updike îl conduce denotă experienţa şi priceperea de a evita finalurile americane de tip box-offiice.

În societatea asta diabolică, un om n-are ce să asculte în ultima sa oră de viaţă. Tăcerea e mai bună. Tăcerea e muzica lui Dumnezeu. Ahmad trebuie să fie curat , ca să-L întâlnească pe Dumnezeu.

Updike recunoştea că alegând o asemenea temă actuală şi controversată şi-a “riscat pielea”, dar, tot autorul afirmă că “aceasta este menirea scriitorului”.

TitluTeroristul

AtorJohn Updike

Editura Fiction

Anul apariției: 2007 (ediţia originală 2006)

Număr de pagini: 298

Peț estimativ:10 Lei (în librările )

Taducător: Iulia Gorzo

sursa foto aici

 

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Arnoux MAZ este pseudonimul sub care a semnat articolele de pe SB. Andrei este poet și activist cultural, premiat și antologat în volume de poezie, din 2010. A fost Manager de proiect al Concursului de debut literar „Incubatorul de condeie”, din 2012 până în 2015. A publicat "Rock în Praga" în 2011 și "#kazim (contemporani cu primăvara arabă)" în 2014 la editura Herg Benet.

Număr articole publicate : 392

Comentarii

  1. E genial romanul ăsta. Am savurat fiecare secundă de tensiune bine dozată şi toată frământarea lui.