Afacerile, pentru oameni

Editura a scos de sub tipar un titlu nou, din colecția Antreprenoriat: „Afacerile, pentru oameni” de Richard Branson.

Companiile care se concentrează exclusiv pe profit nu sunt cele mai profitabile organizaţii. Sună bizar, nu? Nu şi dacă aceste cuvinte sunt rostite de unul dintre cei mai apreciaţi antreprenori din toate timpurile, şi vorbim aici de Richard Branson. Un om care a fost mereu în fruntea revoluţiei şi care a anticipat cu mult înaintea altora noile trenduri şi direcţii de business.

„În această carte voi arăta de ce lucrurile trebuie să se schimbe – din ce trebuie să se schimbe şi în ce trebuie să se schimbe. Până acum, afacerile sau capitalismul în general au fost un mijloc de a face bani pentru directorii companiilor şi pentru acţionari, rareori un mijloc de a face bine. Mijloacele prin care au fost făcuţi banii nu sunt atât de importante ca rezultatul final – răul care poate fi făcut omenirii şi mediului înconjurător. Trebuie să muncim mult pentru a schimba aceste lucruri.” Richard Branson

Mesajul lui Branson este unul simplu şi clar: modul în care se fac afacerile trebuie să se schimbe. Iar această schimbare nu înseamnă doar înlocuirea unor cuvinte cum ar fi capitalizare, cotă de piaţă şi pretenţiosul return on investment cu altele precum afaceri pentru oameni, comunitatea ca grup cointeresat sau produse şi servicii prietenoase cu mediul, cum deseori vedem în politicile de CSR. E vorba de ceva mult mai profund, de afaceri care mai întâi de toate se preocupă de binele comunităţii din care fac parte, şi mai apoi de profitul acţionarilor.

O singură regulă rămâne însă neschimbată, cine nu acceptă schimbarea dispare.

„Fac parte din lumea afacerilor deoarece cred că afacerile reprezintă o forţă a binelui în lume.” Richard Branson

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Semnu' Bun

Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.