De curând, Editura Meteor Press a publicat cartea Hitler, germanii şi soluţia finală. Lucrarea îi aparţine unuia dintre cei mai mari specialişti în istoria Germaniei Naziste, Ian Kershaw, ale cărui cărţi sunt extrem de apreciate atât de marele public, cât şi de critica de specialitate. Din păcate, el n-a fost tradus aproape deloc în româneşte, ceea ce reprezintă un serios handicap pentru cei care vor să înţeleagă ceea ce s-a întâmplat în Germania atât în perioada interbelică, cât şi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Hitler, germanii şi soluţia finală este o culegere de 14 articole, dintre care trei sunt scrise în anii 2000, iar celelalte, în anii 1980-1990. Analiza se concentrează asupra câtorva teme principale, care determină, în general, structura cărţii. Urmărite în ordine cronologică, eseurile dezvăluie imaginea istoricului din spatele istoriei. Se poate concretiza astfel modul în care Kershaw a început să scrie aceste eseuri, ele reflectând evoluţia sa intelectuală şi ideologică.

O carte indispensabilă, scrisă de o autoritate în domeniu, despre o perioadă fascinantă din istoria omenirii, a cărei înţelegere se pare că ridica încă probleme. Este în acelaşi timp o contribuţie a istoricului specializat în problemele nazismului la contracararea renaşterii îngrijorătoare a tendinţelor de intoleranţă rasială ori a iluziilor şi absurdităţii teoriilor fasciste.
