cloud cuckoo-land
ieri am scris
T-girl pentru o
estetică a haosului,
am fost din nou
Ariadna, fiica labirintului,
veșnic îndrăgostită de erou,
zeița primitivă
a fertilității (fără uter),
ți-am oferit un fir de ață,
dînd naștere
multor interpretări.
qpoetul a spus:
care-i urgența ta?
de ce amurgul idioților?
unii spun că femeile
naziste ar fi fost
mai rele decît
bărbații.
Antigona:
unii spun. unii
au spus și că e bine
să arzi oameni.
bărbatul a spus:
nu sînt un
fan al femeii.
hai să gîndim în
termeni de ana pauker
sau elena petrescu. să nu
mergem mai departe.
cam livresc,
e cam toată lista.
o surpriză în
peisajul melo, de
jurnal de liceu al scrisului
poeticesc pe fb.
nu sînt un
fan al bisericii. dar,
să-i dea dumnezeu
un viitor plin de
succes și inspirație,
să îi ierte pe
wagner și götterdämmerung.
Femeia:
(Hitler’s favourite opera
ended in
mass destruction.
Götterdämmerung did just this
Hitler dreamed up,
lost all sense of
reality)
*
mă întrebi mereu care e
urgența. de cîte ori pleci
sîngerez ca porcul înjunghiat
de crăciun. toți copiii
fugeau în case
cu mîinile la urechi.
eu rămîneam afară,
mereu afară,
afară,
cu șiroaiele
pe sub tălpi,
zăpada roșie.
*
Ana Pauker:
interesant,
aglomerat discursul.
notații superflue de gen:
colac de vc
pe care urinezi de generații.
o topică nefirească:
trebuie să ai în tine încă
haos; folosirea în exces a
cuvîntului
=egal=
Creon, am înțeles
cine este, îl cunosc.
Dar Antigona?
edit-
Corul:
retorism obositor, cu
pauze de poezie
veritabilă
– atît deocamdată.
*
aveam șase ani,
cînd bunica m-a dat
cu apă de colonie
(dintr-o sticluță
de cinci lei)
cu miros de
lăcrămioare,
toată copilăria mea.
un semn al caracterului
sensibil, poziția
(cînd citesc,
citesc cît mai chinuită –
– jurnalul
unei depresive
anonime). cu pauze
(thinks we liked to hold,
mîinile care ating
sînt mîinile care leagă)
la ieșirea din labirint,
eduard mi-a spus:
femeia se naște
cu toate ovulele-n
- bunica
te-a născut
pe tine
și-apoi pe
mama (asta
poate fi
poezie).
*
cu fiecare cuvînt
atingi o temă
universală
în mine. Plecarea ta
e șansă de
atașament
de peretele abdominal,
sau de un alt organ:
intestin, vezică, ovare,
sau chiar de ficat,
oriunde Se găsește
o sursă de alimentare
cu sînge, aș putea re-
naște continuu
pînă la epuizare
haosul care e-
rupe tot ce
femininul leagă în mine.
criza genitală,
mica menstruație a fetiței,
la naștere (vrînd – nevrînd)
literatura de specialitate spune:
fetiţa părăsește copilăria din
burta mamei.
nu este femeie,
dar nici copil
nu
am fost
vreodată.
Odă lui Belzebuth
viața care toarce în
mine, din prima zi
cînd ți-am ales numele.
Ochii mi s-au albăstrit
prin identificare cu tine
și cu sora mea, singura
cu tablou de bebeluș din
familia noastră,
trei în total, lăsate
cu anii pe la bunici.
Liberă ca tine,
Bel, m-am simțit
din prima zi, în landou
cu încrederea în grădină,
muștele dansînd. Asupra mea,
bucuria piruetelor în aer
după cîte o albină pudrată
toată, cu miros de zambile. Asupra mea
dulceața sucului din
mîna maicii domnului, atunci
cînd îmi era foame și nu voiam
să mănînc singură în bucătăria
întunecoasă, rece, lipicioasă,
cu miros de alcool.
Toată copilăria
mi-a plăcut la Goga acasă,
pelteaua făcută de
mama ei. Se simțea mereu
prezența în jurul nostru.
La noi,
nu,
niciodată.
Asta e vocea lui Sharon Olds,
pe care torsul tău o trezește,
după o luptă de noapte.
Atunci mă simt
în siguranță. Asta e:
blîndețea durerii mamei
care n-a putut iubi vreodată;
Medeea care-mi spune,
prin Irina: Fii cosmos…
Măcar o dată,
Fii cosmos…
Mi-ai zis într-o zi
Să mă las lejer pe spate
Că tu mă ții…;
Vocea mamei
pe care am protejat-o
mereu fugind
în tot cosmosul meu.
Cerul se reflectă azi
pe acoperișului casei,
privirea hăituită a lui
Belzebuth.
În fiecare zi îmi arată:
halucinația care-l ajută
să se trezească
după fiecare pierdere;
de ce să fiu fericită,
cînd pot fi eu.
întreDeschidEre
aseară, în Zelazowa Wola,
a cîntat Chopin,
în timp ce mă-ntrebam din nou:
are cineva de gînd
să mă nască odată.
Multe femei au amintirea
unui perete.
Mai sălbatic decît oglinda,
îl vede angela,
în poemul aduc cuvinte pe tava
plină de măruntaie calde.
Ți-am spus:
pisicile caută în
mod instinctiv singurătatea
în ultimele zile de
viață (intra-
uterin). Mi-ai răspuns:
e ceva romantic în
asta. După plecare ta
am rămas cu o amprentă pe
spate. Pentru identificare,
merg lipită de pereți
pînă dau de mirosul orhideelor.
Mă port fără ciliciu sau
vreo altă practică ascetică.
Mă consider în primul rînd:
o fată
cu fața albă,
părul negru,
privirea ageră,
mîini,
brațe,
ridicată pe vîrfuri
în balerini,
sînt
mai mică decît
ți-ai închipuit vreodată,
într-o alcătuire de
oase și carne,
chiar dacă nu semăn,
voi numi corp, tot
ceea ce mîinile și gura
ating fără castitate.
Nu sînt autoflagelare,
nu sînt celibatul,
nu sînt și
culminez cu
a
fi
femeie
cu abilități de navigare în
haos,
însoțită de un cor tragic
care nu mai termină cu jelitul.
Îngenunchez
în nuditatea mea, caut
compulsiv crăpătura din perete,
cu fruntea lipită de
pieptul tău,
burta mamei. Sînt
istoria artei cu esență de
istorie universală, pe care
o privești cu dorința
de deschidere,
ocolind-o mereu.
Îți spun: e doar o naștere a-
mînată de plăcerea
conținerii obiectelor
în noi,
frica
de
abandon.
the shadow’s bride
în aer mă simt
o pasăre,
o insectă,
un ozn
etcetera,
fără aripi,
goală,
cu picioarele adunate
la piept,
ochii larg deschiși
zi și noapte,
consum energie din interior
(la păsări, avioane, elicoptere etc.)
sau din exterior
(la planoare, zmeie etc.),
sau fără consum de energie,
sau prin mișcare balistică.
mă deplasez în spațiu ca
o rachetă, o astrona-
vă reproduc:
nu mai primești
înghețată, domnișoară!
să vrei să zbori
înseamnă
să ai
o slăbiciune
lunară. dacă mă pierd
în amintiri,
nu mai ies niciodată.
doar purtătoarele de
bebeluși vor fi
păstrate în viață.
pentru tine sînt
păpușa lipsă de
pe rafturile magazinelor și
de acasă, suspendată
între
cer, corpul meu,
înapoi în uter,
să mă nască
cineva cu adevărat
odată.
învăț drumul înapoi,
din femeie devin fată.
unii tați și-au dat
hainele largi
fiicelor și le-au încurajat
să-și dea drumul
de pe dealuri,
acolo unde
Se termina marea,
începea ceața. numai eu
am văzut asta:
lumea se uita mirată și
spunea:
binecuvîntat fie tatăl!
fie ca domnul
să deschidă ochii către
fată!
să vrei să zbori
înseamnă
să ai
o slăbiciune lunară.
subtil,
totuși, vreau
să-ți spun despre
cum e să te-nvîrți în
jurul tău prin ceață
totală și cît de
tandru
te simt în bucla
asta, fără haina ta largă
zburînd. sub ochii tăi
m-am trezit în
miros de lavandă.
Lumînarea ardea în timp
ce m-ai întrebat dacă
revenim la afirmația lui
Freud, conform căreia,
percepția obiectului este
legată de absența lui.
Cuvintele astea se vor
așeza în locul a
ceea ce lipsește. Asta sînt,
solidară cu tine,
femeie,
tind confundarea
într-una singură. Tu,
haină largă, îmi vorbești
despre ritualuri de
înmormîntare în
diferite culturi.
funcție de climă,
ești sau nu,
în timp
ce recit în gînd
cinis, imaginîndu-mă
în corp ca și în
cer,
under his eyes.
o să mă uit.
I can’t open the file.
Could you please
send it to
e o zi binecuvîntată!
(e o zi binecuvîntată
întoarcerea în bandaje.
e o zi binecuvîntată.)
știi să te joci
cu mașinuțele?
sigur că știu!
ce face clopoțelul?
anunță oamenii să vină în ajutor
(anunță oamenii să vină în ajutor)
ne trezim dimineața cu poezie.
dacă publici o să știe toată lumea
despre căderea bastiliei
și adevărata identitate a lui
rudy francisco.
“I loved you the same way
that I learned how to ride a bike.
Scared, but reckless.
With no training wheels or elbow pads
so my scars can tell the story of
how I fell for you.”
(trebuie hrănit,
cu mîncare umedă.
așafacemereu)
acum,
nu-mi place să amînăm!
acum,
trebuie să plec!
(O să mă uit,
pînă te-ntorci).
în vase fluxul
Se oprește.
prin eliminarea
treptată a aerului,
Se poate reduce
presiunea.
cînd fluxul re-
pornește
cu ajutorul degetelor
pe la încheieturi,
poți să-mi simți pulsul
din nou.
Cînd circulația sîngelui
nu mai este
întreruptă de nicio atingere,
bătăile încetează.
și e liniște
din nou.
timpul este un zeu
blînd,
ai lăsat atîta tandrețe în
urma ta, în schimbul unui
covrig cu mac și-a unei
psihanalize anulate.
un poet cu nume strălucitor,
ar fi spus așa:
de cîtă sensibilitate fugim,
de atîta dăm cînd ne-ntîlnim
(rima ne dă afară
din ființă).
te-am așteptat cu
periculoasa blîndețe a vieții,
obiecte mișcate, din colecția
ediții definitive (toate
atingerile), cu corpul ca
oglindă a lumii,
pe măsuța de cafea
din living. în camera frigider
mi-ai spus
despre conturile de wi-fi și
cum poți crea cu ușurință
povestea fiecărui utilizator în detaliu,
vîrstă, preocupări, etcetera:
– qyoumewe1234
(destul de tehnic,
cineva căruia nu-i pasă)
– eduard și ziua națională a franței
(să-i aducă aminte de
ceva important)
– căsuța noastră
(sigur, denumirea a fost dată de:
o femeie,
aprox 24-25 ani,
căsătorită de curînd,
la prima ei casă,
cu avans dat din banii
de la nuntă.
femeia e casa,
femeia e soția,
femeia e mama,
femeia e a noastră).
femeia nu-și aparține.
după plecarea ta,
angela mi-a spus:
tu trebuie să devii fată,
tu trebuie să scrii despre
senzualitate. femeia e
alcătuită din
forme și goluri.
în timp ce-i citeam
odă himenului, a lui sharon olds,
mi-a zis:
mie nu-mi place, eu am scris
o singură dată, în intimitate
“cu himenul intact în cap”.
după plecarea ta,
o citez compulsiv
tot pe Ea,
cu nume de fată
în mintea mea, încerc
să reproduc scena primitivă:
“reușesc mișcări încete și precise,
din umbră, de o dificultate majoră
sunt mișcările mele de
poetă virgină”,
pisica ta vorbitoare de limbă franceză,
de ziua națională.
ți-am trimis o fotografie cu
billy, vecinul meu, plîngînd
pe gardul din dreptul
geamului de la bucătărie.
poartă la gît un
elastic roz,
de care atîrnă un bănuț
cu numele
și-un număr de telefon.
(n-are cum să ajungă la mine,
nici eu la el.
n-are cum să ajungă la mine,
nici eu la el.
nu,
n-are cum
să ajungă la mine,
nu, nici eu la el.
se pregătește pentru un
campionat
național,
internațional.
vrea să fie iubit,
ți-am spus.)
( – De unde știi tu ce vrea Billy?
Poate așteaptă un tip nou
de mîncare umedă.
Billy e un escroc sentimental.
– simt
național, internațional,
cred mai mult în ceea ce simt
decît în ceea ce știu.)
ți-am trimis dedesubturi
și te-am întrebat dacă ăsta-i real,
(în timp ce schimbam poeme)
rușinea țîșnea
prin fiecare crăpătură
pe unde intră frigul
cînd pleacă cineva.
mă simt
atacată din toate direcțiile,
interior, exterior,
național, internațional.
am avut de ales între
cinci obiecte. o cheie,
o clepsidră și
nu
mai țin minte restul.
cînd ți-am vorbit
despre tristețe și singurătate,
era un discurs despre timp.
azi,
reproduc visul unei fete:
(în mintea mea)
ne trezim dimineața
ca lipitorile.
The Mysterious Vanishing of Electra
My feet are not enough
To save me
His search is not enough
To find me
My love is not enough
To save me
You search through the forest
and the bottomless sea
And you cry
Push the trees, push the sky,
push the air aside
You look at their faces and
their meaningless loss
And you cry
who is she,
who is she,
who is she
to say good bye?
să mă găsești,
rate this translation
cu mintea ta de
bărbat ce stă a-
plecat asupra unei femei în
alb și negru formînd
amîndoi o figură
geometrică, cu toate
laturile egale,
rate this translation.
cu mintea ta de
bărbat ce tace a-
plecat asupra unei femei
formînd numărul
de urgență,
îți spun că nu mai e timp
de urgență
îți spun că nu mai e
timp. îți spun că nu mai am
toleranță pentru nicio
durere. să nu spui nimic,
nimic,
cînd voi dispărea în turbărie.
nu te speria,
totul e-n mine
acolo unde mă-ntorc
cînd îmi spui că ai de lucru
și vrei să-mi acorzi
atenție,
să nu mă atingi
mecanic,
cum
că
ai
luat
la
cunoștință.
(mi se închid ochii)
frumoasa și fără de rușine,
sînt perfect(a) ta,
pentru care ai nevoie de pregătire.
frumoasa și fără de rușine,
bestia despre care
nu s-a scris nicio poveste,
n-a fost trecută-n enciclopedii,
nu s-au făcut filme
decît în mintea ta
sînt
de zile întregi
an audiovisual project
on sculpture:
The Horizon,
a multimedia installation by
Manuel Solà
Ralph Zurmuhle
and other artists,
(toți bărbați)
focused around a
high definition
(something solid
with a stable foundation,
the steel sculpture in this
installation is contradictory:
se pare că plutesc deasupra podelei.)
mă recompun din caractere tipografice,
după fiecare întîlnire,
să mă poți avea oricînd la-ndemînă
ca pe o carte virtuală.
pierd integritatea tradițională
în favoarea uneia complicate.
întrerup dialogul liniar și creez
intenționat un discurs
rupt și dezmembrat.
să nu ne vorbim instant,
să nu ne vorbim instant,
blîndețea e o formă de slăbiciune,
despre iubire nu se vorbește în limba maternă,
poemele de dragoste se trimit cu ghilimele
să nu se creadă că sînt ale noastre,
devenim alergici la mirosul florilor de tei,
iasomie, mîna maicii domnului și tot ce atinge
cînd ne e dor
în profunzime. negru pe negru,
trăim frumoasa ambiguitate.
mă prezint în mintea ta
devin pentru o clipă
o umbră, reprezint
lumea pe care proiectezi
un loc iluzoriu.
corpul meu devine
scena timpului trecut,
prezent și viitor, simultan,
aparent imposibil de atins.
sînt
utopia pe care
(nu)
o abandonezi
(niciodată)
mereu
departe de a ajunge la ea.
Iuliana Lungu este psiholog-psihoterapeut de orientare psihanalitică. A publicat eseuri și articole de psihanaliză, a tradus articole și eseuri de psihanaliză. În 2016 a publicat pentru prima dată poezie, pe site-ul qPoem, revista Familia, Vatra, Păvălia Culturală. Poezia ei a fost tradusă în limba engleză de Daniela Hendea și în limba slovacă de Olga Glustikova și Martina Grman și publicată în revista Brat Bratislavsky Literarny Klub. Anul acesta, sub îndrumarea poetei Medeea Iancu, în cadrul unei rezidențe literare organizate de editura Cartea Românească, a pregătit primul său volum de poezii de inspirație feministă.
„Iuliana Lungu scrie despre identitate, despre feminitate și acceptarea/rediscutarea genului; poemele ei sînt un ritual de purificare și eliberare de prejudecăți, șabloane, un ritual aparte care privește sinele și adevărul. Poemele ei vorbesc despre tiparele care ne-au fost impuse de societate, despre rușine, vinovăție, cenzură, dar mai ales despre vina și rușinea de a fi femeie.” – Medeea Iancu
.