„kommos” de Iuliana Lungu [fragment]

cloud cuckoo-land

ieri am scris

T-girl pentru o

estetică a haosului,

am fost din nou

Ariadna, fiica labirintului,

veșnic îndrăgostită de erou,

zeița primitivă

a fertilității (fără uter),

ți-am oferit un fir de ață,

dînd naștere

multor interpretări.

qpoetul a spus:

care-i urgența ta?

de ce amurgul idioților?

unii spun că femeile

naziste ar fi fost

mai rele decît

bărbații.

Antigona:

unii spun. unii

au spus și că e bine

să arzi oameni.

bărbatul a spus:

nu sînt un

fan al femeii.

hai să gîndim în

termeni de ana pauker

sau elena petrescu. să nu

mergem mai departe.

cam livresc,

e cam toată lista.

o surpriză în

peisajul melo, de

jurnal de liceu al scrisului

poeticesc pe fb.

nu sînt un

fan al bisericii. dar,

să-i dea dumnezeu

un viitor plin de

succes și inspirație,

să îi ierte pe

wagner și götterdämmerung.

Femeia:

(Hitler’s favourite opera

ended in

mass destruction.

Götterdämmerung did just this

Hitler dreamed up,

lost all sense of

reality)

*

mă întrebi mereu care e

urgența. de cîte ori pleci

sîngerez ca porcul înjunghiat

de crăciun. toți copiii

fugeau în case

cu mîinile la urechi.

eu rămîneam afară,

mereu afară,

afară,

cu șiroaiele

pe sub tălpi,

zăpada roșie.

*

Ana Pauker:

interesant,

aglomerat discursul.

notații superflue de gen:

colac de vc

pe care urinezi de generații.

o topică nefirească:

trebuie să ai în tine încă 

haos; folosirea în exces a

cuvîntului

=egal=

Creon, am înțeles

cine este, îl cunosc.

Dar Antigona?

edit-

Corul:

retorism obositor, cu

pauze de

veritabilă

– atît deocamdată.

*

aveam șase ani,

cînd bunica m-a dat

cu apă de colonie

(dintr-o sticluță

de cinci lei)

cu miros de

lăcrămioare,

toată copilăria mea.

un semn al caracterului

sensibil, poziția

(cînd citesc, 

citesc cît mai chinuită –

– jurnalul 

unei depresive 

anonime). cu pauze

(thinks we liked to hold,

mîinile care ating

sînt mîinile care leagă)

la ieșirea din labirint,

eduard mi-a spus:

femeia se naște

cu toate ovulele-n

  1. bunica

te-a născut

pe tine

și-apoi pe

mama (asta

poate fi

).

*

cu fiecare cuvînt

atingi o temă

universală

în mine. Plecarea ta

e șansă de

atașament

de peretele abdominal,

sau de un alt organ:

intestin, vezică, ovare,

sau chiar de ficat,

oriunde Se găsește

o sursă de alimentare

cu sînge, aș putea re-

naște continuu

pînă la epuizare

haosul care e-

rupe tot ce

femininul leagă în mine.

criza genitală,

mica menstruație a fetiței,

la naștere (vrînd – nevrînd)

literatura de specialitate spune:

fetiţa părăsește copilăria din

burta mamei.

nu este femeie,

dar nici copil

nu

am fost

vreodată.


Odă lui Belzebuth

viața care toarce în

mine, din prima zi

cînd ți-am ales numele.

Ochii mi s-au albăstrit

prin identificare cu tine

și cu sora mea, singura

cu tablou de bebeluș din

familia noastră,

trei în total, lăsate

cu anii pe la bunici.

Liberă ca tine,

Bel, m-am simțit

din prima zi, în landou

cu încrederea în grădină,

muștele dansînd. Asupra mea,

bucuria piruetelor în aer

după cîte o albină pudrată

toată, cu miros de zambile. Asupra mea

dulceața sucului din

mîna maicii domnului, atunci

cînd îmi era foame și nu voiam

să mănînc singură în bucătăria

întunecoasă, rece, lipicioasă,

cu miros de alcool.

Toată copilăria

mi-a plăcut la Goga acasă,

pelteaua făcută de

mama ei. Se simțea mereu

prezența în jurul nostru.

La noi,

nu,

niciodată.

Asta e vocea lui Sharon Olds,

pe care torsul tău o trezește,

după o luptă de noapte.

Atunci mă simt

în siguranță. Asta e:

blîndețea durerii mamei

care n-a putut iubi vreodată;

Medeea care-mi spune,

prin Irina: Fii cosmos…

Măcar o dată,

Fii cosmos…

Mi-ai zis într-o zi

Să mă las lejer pe spate

Că tu mă ții…;

Vocea mamei

pe care am protejat-o

mereu fugind

în tot cosmosul meu.

Cerul se reflectă azi

pe acoperișului casei,

privirea hăituită a lui

Belzebuth.

În fiecare zi îmi arată:

halucinația care-l ajută

să se trezească

după fiecare pierdere;

de ce să fiu fericită,

cînd pot fi eu.


întreDeschidEre

aseară, în Zelazowa Wola,

a cîntat Chopin,

în timp ce mă-ntrebam din nou:

are cineva de gînd

să mă nască odată.

 

Multe femei au amintirea

unui perete.

Mai sălbatic decît oglinda,

îl vede angela,

în poemul aduc cuvinte pe tava

 

plină de măruntaie calde.

Ți-am spus:

pisicile caută în

mod instinctiv singurătatea

în ultimele zile de

viață (intra-

uterin). Mi-ai răspuns:

e ceva romantic în

asta. După plecare ta

am rămas cu o amprentă pe

spate. Pentru identificare,

merg lipită de pereți

pînă dau de mirosul orhideelor.

Mă port fără ciliciu sau

vreo altă practică ascetică.

Mă consider în primul rînd:

o fată

cu fața albă,

părul negru,

privirea ageră,

mîini,

brațe,

ridicată pe vîrfuri

în balerini,

sînt

mai mică decît

ți-ai închipuit vreodată,

într-o alcătuire de

oase și carne,

chiar dacă nu semăn,

voi numi corp, tot

ceea ce mîinile și gura

ating fără castitate.

Nu sînt autoflagelare,

nu sînt celibatul,

nu sînt și

culminez cu

a

fi

femeie

cu abilități de navigare în

haos,

însoțită de un cor tragic

care nu mai termină cu jelitul.

Îngenunchez

în nuditatea mea, caut

compulsiv crăpătura din perete,

cu fruntea lipită de

pieptul tău,

burta mamei. Sînt

istoria artei cu esență de

istorie universală, pe care

o privești cu dorința

de deschidere,

ocolind-o mereu.

Îți spun: e doar o naștere a-

mînată de plăcerea

conținerii obiectelor

în noi,

frica

de

abandon.


the shadow’s bride

în aer mă simt

o pasăre,

o insectă,

un ozn

etcetera,

fără aripi,

goală,

cu picioarele adunate

la piept,

ochii larg deschiși

zi și noapte,

consum energie din interior

(la păsări, avioane, elicoptere etc.)

sau din exterior

(la planoare, zmeie etc.),

sau fără consum de energie,

sau prin mișcare balistică.

mă deplasez în spațiu ca

o rachetă, o astrona-

vă reproduc:

nu mai primești

înghețată, domnișoară!

să vrei să zbori

înseamnă

să ai

o slăbiciune

lunară. dacă mă pierd

în amintiri,

nu mai ies niciodată.

doar purtătoarele de

bebeluși vor fi

păstrate în viață.

pentru tine sînt

păpușa lipsă de

pe rafturile magazinelor și

de acasă, suspendată

între

cer, corpul meu,

înapoi în uter,

să mă nască

cineva cu adevărat

odată.

învăț drumul înapoi,

din femeie devin fată.

unii tați și-au dat

hainele largi

fiicelor și le-au încurajat

să-și dea drumul

de pe dealuri,

acolo unde

Se termina marea,

începea ceața. numai eu

am văzut asta:

lumea se uita mirată și

spunea:

binecuvîntat fie tatăl!

fie ca domnul

să deschidă ochii către

fată!

să vrei să zbori

înseamnă

să ai

o slăbiciune lunară.

subtil,

totuși, vreau

să-ți spun despre

cum e să te-nvîrți în

jurul tău prin ceață

totală și cît de

tandru

te simt în bucla

asta, fără haina ta largă

zburînd. sub ochii tăi

m-am trezit în

miros de lavandă.

Lumînarea ardea în timp

ce m-ai întrebat dacă

revenim la afirmația lui

Freud, conform căreia,

percepția obiectului este

legată de absența lui.

Cuvintele astea se vor

așeza în locul a

ceea ce lipsește. Asta sînt,

solidară cu tine,

femeie,

tind confundarea

într-una singură. Tu,

haină largă, îmi vorbești

despre ritualuri de

înmormîntare în

diferite culturi.

funcție de climă,

ești sau nu,

în timp

ce recit în gînd

cinis, imaginîndu-mă

în corp ca și în

cer,

under his eyes.

o să mă uit.

I can’t open the file.

Could you please

send it to

 

e o zi binecuvîntată!

 

(e o zi binecuvîntată

întoarcerea în bandaje.

e o zi binecuvîntată.)

știi să te joci

cu mașinuțele?

sigur că știu!

ce face clopoțelul?

anunță oamenii să vină în ajutor

(anunță oamenii să vină în ajutor)

ne trezim dimineața cu poezie.

dacă publici o să știe toată lumea

despre căderea bastiliei

și adevărata identitate a lui

rudy francisco.

“I loved you the same way

that I learned how to ride a bike.

Scared, but reckless.

With no training wheels or elbow pads

so my scars can tell the story of

how I fell for you.”

(trebuie hrănit,

cu mîncare umedă.

așafacemereu)

acum,

nu-mi place să amînăm!

acum,

trebuie să plec!

(O să mă uit,

pînă te-ntorci).

în vase fluxul

Se oprește.

prin eliminarea

treptată a aerului,

Se poate reduce

presiunea.

cînd fluxul re-

pornește

cu ajutorul degetelor

pe la încheieturi,

poți să-mi simți pulsul

din nou.

Cînd circulația sîngelui

nu mai este

întreruptă de nicio atingere,

bătăile încetează.

și e liniște

din nou.


timpul este un zeu

blînd,

ai lăsat atîta tandrețe în

urma ta, în schimbul unui

covrig cu mac și-a unei

psihanalize anulate.

un poet cu nume strălucitor,

ar fi spus așa:

de cîtă sensibilitate fugim,

de atîta dăm cînd ne-ntîlnim

(rima ne dă afară

 

din ființă).

te-am așteptat cu

periculoasa blîndețe a vieții,

obiecte mișcate, din colecția

ediții definitive (toate

atingerile), cu corpul ca

oglindă a lumii,

pe măsuța de cafea

din living. în camera frigider

mi-ai spus

despre conturile de wi-fi și

cum poți crea cu ușurință

povestea fiecărui utilizator în detaliu,

vîrstă, preocupări, etcetera:

– qyoumewe1234

(destul de tehnic,

cineva căruia nu-i pasă)

– eduard și ziua națională a franței

(să-i aducă aminte de

ceva important)

– căsuța noastră

(sigur, denumirea a fost dată de:

o femeie,

aprox 24-25 ani,

căsătorită de curînd,

la prima ei casă,

cu avans dat din banii

de la nuntă.

femeia e casa,

femeia e soția,

femeia e mama,

femeia e a noastră).

femeia nu-și aparține.

după plecarea ta,

angela mi-a spus:

tu trebuie să devii fată,

tu trebuie să scrii despre

senzualitate. femeia e

alcătuită din

forme și goluri.

în timp ce-i citeam

odă himenului, a lui sharon olds,

mi-a zis:

mie nu-mi place, eu am scris

o singură dată, în intimitate

“cu himenul intact în cap”.

după plecarea ta,

o citez compulsiv

tot pe Ea,

cu nume de fată

în mintea mea, încerc

să reproduc scena primitivă:

“reușesc mișcări încete și precise,

din umbră, de o dificultate majoră

sunt mișcările mele de

poetă virgină”,

pisica ta vorbitoare de limbă franceză,

de ziua națională.

ți-am trimis o fotografie cu

billy, vecinul meu, plîngînd

pe gardul din dreptul

geamului de la bucătărie.

poartă la gît un

elastic roz,

de care atîrnă un bănuț

cu numele

și-un număr de telefon.

(n-are cum să ajungă la mine,

nici eu la el.

n-are cum să ajungă la mine,

nici eu la el.

nu,

n-are cum

să ajungă la mine,

nu, nici eu la el.

se pregătește pentru un

campionat

național,

internațional.

vrea să fie iubit,

ți-am spus.)

( – De unde știi tu ce vrea Billy?

Poate așteaptă un tip nou

de mîncare umedă.

Billy e un escroc sentimental.

– simt

național, internațional,

cred mai mult în ceea ce simt

decît în ceea ce știu.)

ți-am trimis dedesubturi

și te-am întrebat dacă ăsta-i real,

(în timp ce schimbam poeme)

rușinea țîșnea

prin fiecare crăpătură

pe unde intră frigul

cînd pleacă cineva.

mă simt

atacată din toate direcțiile,

interior, exterior,

național, internațional.

am avut de ales între

cinci obiecte. o cheie,

o clepsidră și

nu

mai țin minte restul.

cînd ți-am vorbit

despre tristețe și singurătate,

era un discurs despre timp.

azi,

reproduc visul unei fete:

(în mintea mea)

ne trezim dimineața

ca lipitorile.


The Mysterious Vanishing of Electra

My feet are not enough

To save me

 

His search is not enough

To find me

 

My love is not enough

To save me

 

You search through the forest

and the bottomless sea

 

And you cry

 

Push the trees, push the sky,

push the air aside

 

You look at their faces and

their meaningless loss

 

And you cry

 

who is she,

who is she,

who is she

to say good bye?

 

să mă găsești,

rate this translation

cu mintea ta de

bărbat ce stă a-

plecat asupra unei femei în

alb și negru formînd

amîndoi o figură

geometrică, cu toate

laturile egale,

rate this translation.

cu mintea ta de

bărbat ce tace a-

plecat asupra unei femei

formînd numărul

de urgență,

îți spun că nu mai e timp

de urgență

îți spun că nu mai e

timp. îți spun că nu mai am

toleranță pentru nicio

durere. să nu spui nimic,

nimic,

cînd voi dispărea în turbărie.

nu te speria,

totul e-n mine

acolo unde mă-ntorc

cînd îmi spui că ai de lucru

și vrei să-mi acorzi

atenție,

să nu mă atingi

mecanic,

cum

ai

luat

la

cunoștință.

(mi se închid ochii)

frumoasa și fără de rușine,

sînt perfect(a) ta,

pentru care ai nevoie de pregătire.

frumoasa și fără de rușine,

bestia despre care

nu s-a scris nicio poveste,

n-a fost trecută-n enciclopedii,

nu s-au făcut filme

decît în mintea ta

sînt

de zile întregi

an audiovisual project

on sculpture:

The Horizon,

a multimedia installation by

Manuel Solà

 

Ralph Zurmuhle

and other artists,

(toți bărbați)

focused around a

high definition

(something solid

 

with a stable foundation,

the steel sculpture in this

installation is contradictory:

se pare că plutesc deasupra podelei.)

mă recompun din caractere tipografice,

după fiecare întîlnire,

să mă poți avea oricînd la-ndemînă

ca pe o carte virtuală.

pierd integritatea tradițională

în favoarea uneia complicate.

întrerup dialogul liniar și creez

intenționat un discurs

rupt și dezmembrat.

să nu ne vorbim instant,

să nu ne vorbim instant,

blîndețea e o formă de slăbiciune,

despre iubire nu se vorbește în limba maternă,

poemele de dragoste se trimit cu ghilimele

să nu se creadă că sînt ale noastre,

devenim alergici la mirosul florilor de tei,

iasomie, mîna maicii domnului și tot ce atinge

cînd ne e dor

în profunzime. negru pe negru,

trăim frumoasa ambiguitate.

mă prezint în mintea ta

devin pentru o clipă

o umbră, reprezint

lumea pe care proiectezi

un loc iluzoriu.

corpul meu devine

scena timpului trecut,

prezent și viitor, simultan,

aparent imposibil de atins.

sînt

utopia pe care

(nu)

o abandonezi

(niciodată)

mereu

departe de a ajunge la ea.



este psiholog-psihoterapeut de orientare psihanalitică. A publicat eseuri și articole de psihanaliză, a tradus articole și eseuri de psihanaliză. În 2016 a publicat pentru prima dată poezie, pe site-ul qPoem, revista Familia, Vatra, Păvălia Culturală. Poezia ei a fost tradusă în limba engleză de și în limba slovacă de Olga Glustikova și și publicată în revista Brat Bratislavsky Literarny Klub. Anul acesta, sub îndrumarea poetei Medeea Iancu, în cadrul unei rezidențe literare organizate de editura Cartea Românească, a pregătit primul său volum de poezii de inspirație feministă.

scrie despre identitate, despre feminitate și acceptarea/rediscutarea genului; poemele ei sînt un ritual de purificare și eliberare de prejudecăți, șabloane, un ritual aparte care privește sinele și adevărul. Poemele ei vorbesc despre tiparele care ne-au fost impuse de societate, despre rușine, vinovăție, cenzură, dar mai ales despre vina și rușinea de a fi femeie.” – Medeea Iancu

 

 

.

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Semnu' Bun

Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.