Lansarea volumului de poezie „Turneul celor cinci naţiuni” de Andrei Zbîrnea

Joi, 26 octombrie, de la ora 19:00, vă aşteptăm în Green Hours pentru a lansa, alături de , noul său volum de poezie „Turneul celor cinci naţiuni”, apărut la , 2017. Îmbinând literatura şi sportul, cartea este o încercare de a marca înstrăinarea noastră ca privitori, în faţa cărora se desfăşoară o luptă oferită drept spectacol-divertisment care ne apare mereu exterior şi îndepărtat, pe o scenă izolată, deşi ne controlează fără să o ştim. Evenimentul îi are ca invitaţi special pe Simona Popescu şi şi va fi moderat de .

Despre autor:

este absolvent al Masterului de Probațiune din cadrul Facultătii de Sociologie și Asistență Socială. Publică în 2011 volumul de poeme Rock în Praga (ed. Herg Benet), urmat de #kazim (contemporani cu primăvara arabă) la aceeași casă de editură în 2014. Poeziile sale au apărut în revistele literare: Zona Nouă, Tiuk!, Conta, Zona Literară, Tribuna, Timpul, Poesis Internațional, Familia, România literară şi Ramuri. A fost inclus și într-o serie de antologii, printre care amintim: Cele mai frumoase poeme din 2011 (Tracus Arte, 2012), Cele mai frumoase poezii ale anului (Adenium, 2014), Ziduri între vii (Zona Publishers, 2015), #Rezist!Poezia (Paralela 45, 2017). Tot în 2015 a obținut marele premiu al Festivalului Antares (Galați, Brăila, Sulina) pentru poezie. Este redactor muzical al revistei Observator Cultural și inițiator, alături de Iulia Militaru și Felix Nicolau, al serilor de performance poetic Blitz Show Revival.


Despre carte:

Andrei Zbîrnea și-a găsit material poetic din forme urbane de escapism, alimentate cu o pasiune adictivă. Game-boarduri, rezumatele meciurilor de tenis, mersul rutinant la Ikea sau decupajele din serialele ritualice compun peisajul auster al acestor poeme. E printre puținii la care austeritatea e ludică și ludicul auster. Aici, trauma face loc dependenței compensatorii de informație, iar pericolul alternează cu surogatul de liniște, pe care îl poate furniza participarea, voyeuristică aproape, la marile jocuri. Și decupajele lui se joacă, la limită, cu resemnificarea. A vidului și a expresiei. Un joc riscant, unicul pe care Andrei Zbîrnea îl poate face al lui. Alina Purcaru


Deja exersat de vreo două volume încoace în radiografii contemporane, Andrei Zbîrnea își perfecționează acum incizia socială prin prelucrarea metaforei sportive. Dincolo de tectonica globalizării, înregistrată alert, once more with feeling – Lars Saabye Christensen, „revoltele din parcurile eoliene”, Ikea, prospectul „societăților postindustriale”, „producătorii de medicamente”, Brexit, „mcdonalizarea societății”, „reinventarea vinilurilor în secolul XXI”, „protestele online” și „expansiunea rețelei instagram” etc. –, „RMN”-ul ce rezultă de aici trădează, discret, e drept, convulsia interioară. „Contaminate” definitiv de hipertehnicizarea și mecanizarea din jur, poemele o topesc, însă, fără ezitare, în „denunțul” fragmentar al exteriorului, sub forma unor reportaje pe cât de autiste, pe atât de fervente în microscopia lor. Andreea Pop


Nu sunt un mare sportiv. La rezistență eram un dezastru, prin liceu. Mai câștigam ceva la viteză și la săritura în groapa cu nisip. Dar când e vorba despre poezie, devin atent. Andrei Zbîrnea m-a făcut atent. La text. După ce treci peste trimiterile sportive, pe care le pricepi cum poți, rămân spațiile pe care, ca cititor, ești obligat să le completezi. Despre asta e vorba, până la urmă. A/Z știe să deschidă un traseu care trebuie dus până la capăt. Ca cititor, ai libertatea de a parcurge traseul după bunul plac, chiar dacă ești mai reticent la mișcare. Te așteaptă surprize, construcții culturale care duc mai departe decât te-ai aștepta. E punctul din care analiza nu mai are rost. Rămâne plăcerea lecturii, mai ales dacă nu știi de unde pândește lunetistul. Radu Andriescu

 

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Content Manager

Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.

Număr articole publicate : 2890