Romanul „Fetița care se juca de-a Dumnezeu”, publicat în Bulgaria

Romanul Fetița care se juca de-a Dumnezeu, de Dan Lungu, unul dintre cei mai apreciaţi şi mai traduşi scriitori români, a fost publicat recent în limba bulgară, la Colibri Publishers, în traducerea Lorei Nenkovska.

Romanul va apărea anul viitor şi în limba polonă, la Editura Amaltea, în traducerea Radosławei Janowska-Lascar.

Fetița care se juca de-a Dumnezeu a apărut în colecția „Fiction Ltd.” a Editurii Polirom, și în ediție digitală, și se află pe lista de bestselleruri a editurii. În anul 2015, a obținut Premiul Național de Proză al Ziarului de .

 

Fetiţa care se juca de-a Dumnezeu –  un roman surprinzător, emoţionant şi plin de umor, care explorează, prin ochii inocenţi ai Rădiţei şi cei ai mamei sale, un fenomen ce a marcat profund România postcomunistă: emigraţia temporară. Pentru a-şi scoate familia din impas financiar, Letiţia hotărăşte să plece la muncă în străinătate pentru cîteva luni. Prin intermediul unei cunoştinţe ajunge la Roma, în Italia, unde face menaj şi îngrijeşte de bătrîna familiei Bosse, Nona. Întîmplător, întîlneşte o fostă colegă de liceu, Laura, o veterană a locurilor de muncă precare, fire puternică, spontană şi onestă, care îi deapănă povestea ei de emigrantă. Acasă, au rămas cele două fetiţe: Rădiţa – sensibilă, introvertită – în grija bunicilor şi Mălina în cea a soţului Letiţiei, Vali. Aflată la început de şcoală şi puternic ataşată de mama sa, Rădiţa suferă în urma despărţirii aşa cum numai copiii pot să o facă, cu tot corpul şi toată imaginaţia. Cele cîteva luni preconizate se tot lungesc, planurile de viitor suferă mereu schimbări, iar efectele secundare ale plecării se dovedesc imprevizibile. Ne aflăm în faţa unui roman tulburător, în care sînt îmbinate subtil o varietate de teme: copilăria, inocenţa, înstrăinarea, confruntarea mentalităţilor, relaţiile de cuplu sau reconfigurarea identităţii. Totul într-o construcţie plină de tensiune şi cu un limbaj proaspăt, efervescent.

Dan Lungu (n. 1969), director al Muzeului Literaturii Române din Iaşi, unul dintre cei mai apreciaţi şi mai traduşi scriitori români, membru al Uniunii Scriitorilor din România. La Polirom a publicat romanele Raiul găinilor (fals roman de zvonuri şi mistere) (2004, 2007, 2010, 2012), Sînt o babă comunistă! (2007, 2010, 2011, 2013; ecranizat în regia lui Stere Gulea; în 2010, premiera piesei de teatru Baba comunistă pe scena Teatrului Bouwkunde din Deventer, Olanda; în 2013, premiera maghiară la Teatrul „Katona József” din Budapesta, iar la Ateneul Tătăraşi din Iaşi premiera naţională a piesei; versiunea franceză a cărţii dublu nominalizată la Premiile Europene Jean Monnet, Franţa, 2008; versiunea poloneză nominalizată la Premiul pentru literatură central-europeană „Angelus”, 2011), Cum să uiţi o femeie (2009, 2010, 2011) şi În iad toate becurile sînt arse (2011, 2014), volumele de proză scurtă Băieţi de gaşcă (2005, 2013) şi Proză cu amănuntul (2008) şi a coordonat, în colaborare, volumele Tovarăşe de drum. Experienţa feminină în comunism (2008), Str. Revoluţiei nr. 89 (2009), Cărţi, filme, muzici şi alte distracţii din comunism (2014) şi Cartea copilăriilor (2016). Cărţi ale sale au fost traduse în franceză, germană, italiană, spaniolă, poloneză, slovenă, maghiară, bulgară, greacă, norvegiană şi turcă.

Lasă un semn

Comentariu

Abonează-te gratuit prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona și vei primi notificări doar când vor fi publicate articole noi.

Donează 20% de SemneBune

Dacă reprezinți o entitate juridică, te rugăm să descarcarci, completezi și semnezi Contractul prin care afacerea ta poate susține educația culturală.
Direcționarea a 20% din impozit este deductibilă pentru că suntem în Registrul entităților pentru care se acordă deduceri fiscale (INTERNT-266538804).
Virează către noi să putem avea coerență și mai multă consistență în informațiile culturale de care ai nevoie.
Revista SemneBune© este un proiect editorial al Asociației AdLittera și este online din 2010.

Autor articol: Semnu' Bun

Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.