Dialoguri peste timp: Ileana și Romulus Vulpescu

ArtaconversatieiDe curând am pus mâna pe una dintre cele mai frumoase cărți cu pe care le-am citit vreodată: Arta conversației cu Ileana și Romulus Vulpescu. Dialoguri peste timp, apărută la editura Vremea.

Cartea conține patru luate Ilenei Vulpescu de publicistul (în anii 1982, 2012, 2013, 2015) și un interviu foarte cuprinzător luat marelui .

Aproape că nu mi-am găsit cuvintele după ce am citit cartea. E destul de greu să scrii despre doi coloși ai literaturii române,  pentru că orice ai scrie, ți se pare că nu te exprimi îndeajuns de corect și de clar.

Numele Ilenei și nu îmi sunt deloc străine, a fost una dintre cărțile care mi-au bucurat adolescența, iar în facultate citeam de zor poeți francezi, traduși sub egida lui Romulus Vulpescu.

Cartea abundă în povești și crâmpeie din vremuri de altădată, răspunsuri care vizează ficțiunea și arta de a scrie, tristeți și nostalgii care deschid poarta timpului. Mi se pare lăudabil demersul domnului Jianu de a publica interviurile, pentru că ar trebui promovată și azi, chit că unii consideră literatura doamnei ca fiind vetustă. Mie nu mi se pare deloc așa și aș reciti cărțile doamnei Vulpescu oricând.

Există un fragment în carte în care o întreabă pe aceasta din urmă cât aparține un roman realului și cât imaginarului, referindu-se și la . Răspunsul mi se pare memorabil:

Adevărata ‹‹realitate›› a artei este ficțiunea. Un anumit fel de viață îl duce, desigur, pe scriitor la un anumit fel de literatură, în care este foarte greu să stabilești cât la sută este rezultat al realității și cât al interpretării ei. Dozajul lor depinde, cred eu, în primul rând, de structura scriitorului, de capacitatea lui de-a transforma realitatea în metaforă. Cu cât această capacitate este mai mare, cu atât elementul real din viața de toate zilele a scriitorului va transpărea mai puțin în operă. Un adevărat roman este un amestec de realitate și de ignorare a ei. Un personaj devine ‹‹real›› în literatură – presupunând că a avut un model în viața reală – doar după ce scriitorul, descompunîndu-l, anihilîndu-l, l-a re-creat în retortele minții și la flacăra imaginației. Oricît de de extraordinară ar fi ‹‹realitatea›› unui scriitor, numai mintea lui o poate transforma în artă. În Arta conversației, ‹‹adevărat›› – în sensul realității stricte, a realității naratorului – este doar fundalul istoric și sensul relațiilor sociale și politice pe care le-a determinat”.

De notat că Arta conversației a apărut într-un tiraj de 50.000 de bucăți, la editura Tempus, în 2010.  Aflăm și că doamna Vulpescu era bună prietenă cu Marin Sorescu și că și-ar fi dorit ca acesta din urmă să fie laureat al premiului Nobel:

Curtea de Argeș și Transfăgărășanul pentru mine vor rămîne legate mereu de imaginea lui Marin Sorescu. Era o zi de toamnă senină. Nu știu de ce ne aflam acolo: profesorul Edgar Papu, Marin Sorescu, Fănuș Băileșteanu, Romulus Vulpescu și cu mine. Cred că era o zi importantă pentru Marin. Mi-aduc aminte că, la masa de seară, profesorul Papu i-a urat s-ajungă laureat al premiului Nobel, ca o recunoaștere a marelui său har. Era o atmosferă caldă, sinceră, fraternă, în care lăsase toate grijile în urmă și ne bucuram de irepetabila clipă. A doua zi, gazdele ne-au oferit o plimbare cu automobilulpe Transfăgărășan. Pe lîngă splendoarea peisajului, drumul ne-a fost agrementat și de urșii cerșetori care, dacă nu primeau nicio donație, îți băteau în parbriz; blînzi,, te lăsau să te fotografiezi cu ei. Peste această amintire, dintre cele mai frumoase de care-am avut parte, îmi apare chipul enigmatic al lui Marin Sorescu, discreția lui sub care cu greu ți-ai fi închipuit clocotul poetului.”

Ileana Vulpescu are un optimism feroce, ca să zic așa, după moartea soțului și a fiicei, a găsit puterea să treacă mai departe și să ia viața așa cum e, nu s-a lăsat niciodată doborâtă de tristețe. În interviul respectiv se simte, totuși, regretul:

Ion Jianu: Ultima dumneavoastră carte, Noi, doamnă doctor, când o să murim?, este dedicată (in memoriam) celor doi dispăruți, soțului, Romulus și fiicei, Ioana. Presupun că este cartea vieții și pe care ați scris-o cel mai greu, cu lacrimi….

Ileana Vulpescu:  Cartea era scrisă înainte ca Ioana și Romulus să plece din lumea asta (august-septembrie 2012, n.a), însă ei n-au citit-o! Este scrisă  într-un regim normal de viață. Astăzi, titlul cărții mi se pare premonitoriu.

Ion Jianu: Vorbind despre acest roman, Noi, doamnă doctor, când o să murim?, s-ar putea, într-un fel, subintitula ‹‹Cu soarta nu poți să duci tratative››?

Ileana Vulpescu: Am îndurat tot ce mi-a hărăzit viața, convinsă că venim pe lume cu un destin stabilit, asupra căruia nu ne putem tocmi. În orice condiții ne-am afla, trebuie să ne spunem: ‹‹ Și asta e viață››.

Romulus Vulpescu

Romulus Vulpescu

Amplul interviu prezent în aceeași carte și luat de Ion Jianu lui Romulus Vulpescu a fost înregistrat pe bandă de magnetofon în 1983 și dezvăluie mici anecdote din tinerețea maestrului, despre arta traducerii, despre viață în general, despre admirația profundă pe care i-o purta poetului Șerban Foarță, despre criticile la adresa lui Mircea Dinescu, despre apariția noilor generații de poeți și despre prietenia cu marele Ion Barbu.

Fac traducerile literatură? Iată răspunsul marelui traducător:

„Romulus Vulpescu: Eu merg pînă acolo și zic nu numai că traducerile se constituie într-o literatură, ci anumite opere literare străine, uneori chiar capodopere în limba lor, devenite capodopere în limba noastră, devin monumente de limbă și literatură românească. Să nu dau exemplu decît pe Coșbuc, cu Divina comedie și pe Murnu, cu traducerea epopeilor homerice Iliada și Odiseea. Aș mai adăuga și Baudelaire al lui Philippide, Chaucer al lui Duțescu ș.a.m.d. [……] Cum să nu facă traducerile o literatură?! Prin capodopere, fac și contribuie chiar la primenirea și dezvoltarea literaturii, prin momentele pe care le produc și..uite că rămîn în istoria literaturii române. După părerea mea, Dosoftei, de exemplu, rămîne ca operă originală – Psaltirea în versuri e o carte românească de învățătură.”

Aflăm și că i-a fost profesor la literatură universală:

Ion Jianu: L-ați avut profesor și pe ! Ce-mi puteți spune, așa, mai…inedit?

Romulus Vulpescu:  Da, l-am avut profesor la literatură universală. Pot să zic că m-am bucurat de prețuirea lui. El a fost singurul om căruia i-am arătat traducerile din Baudelaire și m-a încurajat foarte mult. A fost un profesor nemaipomenit, am avutșansa să fac și seminarul cu el. N-am să uit nici acum o lucrare de seminar, foarte apreciată de el. La un moment dat, mi-a spus: ‹‹Domne, dacă o fi să rămîi la catedră, să rămîi la mine››. Eh, ce viață! Am prezentat Scrisorile persane, ama vut lucrarea de seminar cu această operă a lui Montesquieu, am continuat-o și în următorul seminar.”

Interviurile mi se par inedite și cred că merită o mai multă promovare. Ileana Vulpescu e, pentru mine, o scriitoare a cărei valoare e neprețuită, la fel și moștenirea traducerilor lăsată de soțul dânsei, Romulus Vulpescu. O astfel de carte nu poate fi povestită și nici comentată pe margine, ea poate fi doar devorată ca un vin vechi: încet și profund.

 

092-099 INTERVIUVulpescu.QXDIleana Vulpescu (n. 1932), licenţiată în litere a Universității din București, scriitoare, traducătoare, membră a Uniunii Scriitorilor.

A lucrat la Institutul de Lingvistică al Academiei și a semnat traduceri din limbile engleză, franceză, spaniolă.

Este autoarea a numeroase romane, proză scurtă, piese de teatru, repovestiri ale unor texte destinate publicului tânăr. Opera prin care și-a câștigat publicul cititor esteArta conversației, roman publicat în 1980, care s-a bucurat de ediții multiple.

 

Romulus Vulpescu

Romulus Vulpescu (1933-2012), licenţiat în litere al Universității din București, poet, prozator, dramaturg, traducător, publicist, membru al Uniunii Scriitorilor, redactor, editor, secretar literar, muzeograf, director al Teatrului „Mic”, senator,  membru în Consiliul Naţional al Audio-vizualului.

Premiat de Uniunea Scriitorilor în 1975 și în 1983 și de Academia Română în 2003.

Romulus Vulpescu a rămas în inimile iubitorilor poeziei prin traducerea operei lui François Villon și a numeroși alți poeți francezi.

Publicistul Ion Jianu, născut în Caransebeş (judeţul Caraş-Severin), absolvent al Facultăţii de Construcţii Timişoara, s-a stabilit în Craiova în anul 1973. Din 1991 lucrează ca ziarist la „Cuvântul Libertăţii” (Craiova), iar din 1995 şi până în prezent la „Gazeta de Sud” (Craiova), cel mai citit cotidian regional din România. Colaborator al revistelor de cultură „Orizont”, „Ramuri” şi „Scrisul Românesc”.

Membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti şi al Asociaţiei Presei Sportive din România.

Este autorul a 12 cărţi. În 2002 debutează la Editura Scrisul Românesc cu volumulInterviuri pentru eternitate, prefaţat de Fănuş Neagu. Este autorul unor remarcabile convorbiri cu personalităţi culturale, sportive şi politice, cărţi publicate la edituri precum Curtea Veche, Eikon, Scrisul Românesc, Ramuri, Editura de Sud Craiova, volume prefaţate de Fănuş Neagu, Eugen Simion, Adrian Cioroianu, Vladimir Tismăneanu, Traian Ungureanu, Tudor Gheorghe, Cristian Ţopescu. Printre altele, a publicat şase cărţi despre legendara echipă de fotbal Universitatea Craiova. În 2005, preşedintele Asociaţiei Internaţionale a Presei Sportive, Gianni Merlo, i-a acordat lui Ion Jianu Diploma pentru contribuţia adusă la dezvoltarea presei sportive naţionale şi internaţionale.

Titlu: Arta conversației cu Ileana și Romulus Vulpescu

Autor: Ion Jianu

Editura: Vremea

An apariție: 2016

surse foto: 1, 2, 3

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Ruxandra A.
Redactor - editor SB

A absolvit Facultatea de Litere din București. E pozar amator și scrie fie poezie, fie proză. N-a publicat nimic deocamdată. Muzica rock e a doua lume în care se refugiază. Prima o reprezintă cărțile.

Număr articole publicate : 156