Truman Capote – Cu sânge rece

cu sange rece.jpg

 Recenzie de: Marian Cristian Butnaru

Cu sânge rece este romanul scriitorului (pe numele său real Truman Streckfus Pearsons, 1924-1984) tipărit/ difuzat prima dată în foileton în ziarul The New Yorker și publicat în anul 1966 la editura Random House, fiind un roman de referință, care i-a adus o recunoaștere internațională deplină autorului și care a schimbat literatura vremii.

Modul în care cartea a fost scrisă este considerat, de majoritatea criticilor literari, cât și de Capote însuși, drept revoluționar în sfera stilurilor funcționale, fiind catalogat drept ”primul roman scris în stil non-ficțional” în care ”fiecare cuvânt este adevărat”, după cum declara  Capote.

Sinopsis-ul romanului ilustrează o întâmplare reală, și anume știrea publicată în ziarele de la sfârșitul anului 1959, care relata crima săvârșită în cadrul unei familii înstărite din satul Holcomb, Kansas, de către doi escroci mărunți, Richard Hickock și Perry Edward Smith, aflați în căutarea unui seif inexistent. Pentru scrierea cărții Capote s-a documentat timp de 6 ani, fiind ajutat în demersurile sale în a urmări firul investigației, de către scriitoarea Harper Lee, ”o prietenă din copilărie”, după cum acesta o numește.

Intriga nu produce impact cititorului. Se cunosc dinainte detaliile crimei, motivele pentru care aceasta a fost săvârșită, victimele, infractorii, planurile gândite și puse în aplicare de către făptași, precum și prinderea și judecarea acestora cu  tot ceea ce implică procesul. Prin urmare, acțiunea nu are incidență din punct de vedere al subiectului abordat, ci mai mult prin modalitatea în care aceasta este redată. Capote a dorit să ofere o relatare paralelă între eforturile poliției în anchetarea și rezolvarea cazului, acțiunile celor doi infractori și investigațiile făcute de către el însuși, ceea ce creează un cadru narativ triplu și simultan redat.

Tehnica folosită de autor a fost aceea de a focaliza atenția publicului pe cum anume se desfășoară acțiunea, pentru acest scop utilizând minuțios și lent, în egală măsură, detalii covârșitoare:

Călăul tuși – își ridică nerăbdător pălăria de cowboy, o puse la loc pe cap cu un gest care amintea de un vultur înfuriat ce-și umflă  aripile și își netezește penele de la gât iar Hickock împins de un ajutor al călăului, urcă treptele spânzurătorii. „Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului binecuvântat”, intonă preotul; în vreme ce zgomotul ploii creștea, lațul era potrivit pe gâtul prizonierului, iar o fâșie neagră și subțire îi era legată la ochi. Domnul să-ți miluiască sufletul. Trapa se deschise și Hickock atârnă în văzul tuturor douăzeci de minute încheiate, până ce doctorul închisorii spuse în cele din urmă: „declar acest om mort”. Un dric, cu farurile  lui orbitoare, umezite de picăturile de ploaie, intră în magazie, iar trupul, așezat pe o targă și acoperit cu o pătură, a fost transportat cu dricul care s-a pierdut în noapte (pp.. 415/416).

Romanul este construit ca un hibrid (un mix între realism imaginativ și un așa-numit spirit jurnalistic), acțiunile și evenimentele sunt analizate de către scriitor în manieră clară, obiectivă și realistă. Stilul este elocvent, elegant și concis, aspectat de o fină psihologie care are menirea de a întregi un roman intens, incitant și emoționant reușind, totuși, să aducă un echilibru între literatură și reportaj.

Tema unică pe care Capote încearcă să o evidențieze este aceea a visului american (bunăstarea familiei Clutter) devenit, prin metamorfozare, un coșmar, acesta fiind determinat cu precădere încă din titlul romanului și subliniat prin declarațiile infractorilor emise într-adevăr :

În mărturisirea lui, Smith a declarat: „N-am vrut să-i fac nici un rău acestui om. Mi s-a părut că-i un domn foarte de treabă. Cu voce blândă. Așa mi s-a părut până în clipa când i-am tăiat beregata”.

În timpul discuțiilor cu Donald Cullivan, Smith a spus:

Ei (familia Clutter) nu mi-au făcut nici un rău. Cum mi-au făcut atâtța alții. Atât doar că membrii familiei Clutter au trebuit să plătească (p. 368).

Aș acorda romanului 5/10 stele. Dar nu pentru încadrarea în segmentul de non-ficțiune pe care Capote pretinde că l-a creat. Stilul non-ficțional își are originile încă de prin 1700, prin scrierile lui Daniel Defoe, urmat de Mark Twain în secolul al XIX-lea, precum și de alți scriitori ca Ernest Hemingway, Joseph Mitchell sau John Steinbeck în perioada celui de-al doilea război mondial. Nici pentru faptul că subiectul ales a reprezentat un eveniment real și tragic.

Motivul acordării celor 5 stele din 10 îl reprezintă controversele care învăluie cartea cât și consecințele pe care le-a avut întregul proces de creație al romanului asupra autorului. Scrierea cărții a adus schimbări în viața lui Capote, de la depărtarea de societatea celebră pe care o frecventa până la alcoolism, după cum afirma soția editorului său Bennett Cerf, Phyllis Cerf.

O altă contradicție o reprezintă declarațiile sale la apariția romanului, Capote mizând cu insistență vorace pe aceeacapote.jpg că ”fiecare cuvânt din carte este adevărat”, că multele citate cuprinse în roman au fost memorate (memoria sa, în urma testării, având o acuratețe de 90%) și transcrise din memorie (de-a lungul unei perioade de 6 ani!). Aceste afirmații au fost criticate dur de către Stanley Kauffmann (1916-2013) autor american, editor, critic de film și teatru, acesta specificând inexactități, discrepanțe, situații inventate, prezentări eronate care ne determină să ne îndoim de obiectivitatea și adevărul care trebuie să stea la baza stilului non-ficțional, deci, implicit celui jurnalistic (reportaj).

Recomand romanul mai ales celor interesați să afle și povestea din ”spatele scenei”, celor curioși de contrastul dintre non-ficțiune și fondul realității, celor care nu contestă absurditatea autoproclamării scriitorului drept una dintre puținele persoane creative care iau jurnalismul în serios, pentru că trebuie să știi să scrii ficțiune, dacă vrei să fii în stare să scrii jurnalism, după cum Capote declara. Și desigur, închei cutezător prin a arunca întrebarea, riscând insinuant să vă trezesc pura curiozitate de a gândi un răspuns asupra romanului: să fie pură beletristică sau jurnalism (aș adăuga, neo-modernist)?

Titlu: Cu sânge rece
Autor:
Traducere în limba română de:
Constantin Popescu
Editura: ART
An apariție:
2015

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Content Manager

Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.

Număr articole publicate : 2904