Mărturisesc încă de la început că sunt doar un entuziast al benzii desenate, al romanelor grafice, al comics-urilor și cu toate că am citit câteva la viața mea nu mă pot considera nici pe departe vreun expert, din contră, e un domeniu care mă pasionează, dar despre care nu știu foarte multe. Cu toate acestea simt o atracție nemaipomenită către banda desenată în sine, dar și către studiile dedicate ei, acesta fiind și principalul motiv pentru care m-a atras cartea lui Ioan Stanomir – Camera obscură: Vis, imaginație și bandă desenată, ed. Cartea Românească, 2014. Autorul este plurivalent, a scris despre multe subiecte aparent diferite și de-a lungul vremii i-am mai citit articole, studii și cronici și l-am urmărit pe platforma LaPunkt.ro, așadar nu avea emoții în privința cărții, stilului sau ideilor, mai mult mă temeam de faptul că, nefiind foarte bun cunoscător al fenomenului, nu o să reușesc să pricep cartea așa cum trebuie. M-am înșelat, chiar dacă nu știam toate operele despre care scrie autorul am înțeles ideile și mi-a deschis curiozitatea și apetitul pentru a le răsfoi.
Cred însă că, din păcate, banda desenată este un domeniu care în continuare este asociat cu tinerii sau cu adolescenții și se presupune că este un gen mai puțin important, nedemn de luat în seamă de oamenii mari. Este o prejudecată și cu toate că în special în prima tinerețe omul este mai înclinat să citească benzi desenate, romane grafice sau comics-uri, nu înseamnă că odată ce ai crescut trebuie să lași în urmă această pasiune. Din contră, banda desenată a evoluat enorm de-a lungul ultimelor decenii și oameni cu pregătire serioasă i-au dedicat nu doar nopți și zile de citit ci și studii pasionante și documentate. În România s-au ocupat de istoria și de studiul acestui gen, printre alții, Ion Manolescu, Mircea Mihăieș (care și el a publicat anul trecut o carte dedicată unui personaj-fetiș: Istoria lui Corto Maltese: pirat, anarhist si visator, ed. Polirom, 2014) sau Dodo Niță. Ioan Stanomir este nostalgic-erudit când scrie despre benzile desenate care l-au ajutat pe el, ca pe atâția alții, să își ducă în voie copilăria în anii ceaușismului, spre a rămâne toată viața pasionat de acestea.
Banda desenată se întâlnește cu știința-ficțiune, iar Almanahul Anticipația este obiectul ce radiază, asemenea lui Pif Gadget, energia hipnotică a evadării. La distanță de jocurile celor mari, la distanță de cei care imaginează „rezistența pin cultură”, copiii și adolescenții își construiesc propria navă spațială, cu care se avântă în galaxiile și evurile pe care nu le colonizase, încă, România socialistă. (p. 15)
El scrie cu pasiune și cu încântare, dar și cu pricepere despre personaje precum Tintin, Pif, Corto Maltese, Blake et Mortimer, Luc Orient, Sergentul
Kirk, Ernie Pike, Molly Manderling și mulți alții și o face în așa fel încât chiar dacă nu ești un bun cunoscător al benzilor desenate unde își duc veacul înțelegi care sunt ideile, de unde vine fascinația și, cel mai important, realizezi de câtă muncă, imaginație și vis a fost nevoie pentru a fi realizate aceste serii de benzi desenate. Autorii lor nu au fost niște simpli desenatori cu gust pentru povești, ci oameni implicați social și politic (cei mai mulți de stânga), foarte culți, umblați prin lume, atenți la evenimentele din jurul lor, din care și-au și tras o mare parte din inspirație, dar și cititori învățați la școala romanului clasic, dar și sf, fantasy sau roman polițist și noir. Hergé, creatorul lui Tintin, creatorii lui Pif sau Hugo Pratt, creatorul lui Corto Maltese, au fost nu doar unii dintre cei mai buni scriitori și artiști ai secolului trecut, dar și persoane care și-au înțeles epoca mai bine decât mulți alții și au transformat-o în ficțiune.
Ioan Stanomir insistă mai mult asupra benzii desenate francofone sau sud-americane și doar în treacăt aduce vorba despre americanii de la DC Comics, Marvel sau alții și scrie la fel de puțin și despre filmele care au fost inspirate de aceste benzi desenate, cu toate că în ziua de azi tinerii știu mai degrabă filmele decât cărțile în sine și despre acest subiecte: apariția 3D-ului și luarea cu asalt a benzii desenate de către Hollywood, profesorul Stanomir scrie puțin, dar definitoriu. Interesul lui este aproape strict legat de benzile desenate în sine, de personaje, de istoria, temele, dezvoltarea acestora de-a lungul anilor, de influența lor și impactul pe care l-au avut atât asupra sa cât și asupra lumii în general. Spuneam că este puțin nostalgic, ba mai mult, din când în când devine personal și face mărturisiri în legătură cu benzile desenate preferate sau în legătură cu anii copilăriei și ai maturității când a reluat lectura benzilor desenate și a și studiat în mod riguros și aplicat fenomenul. De exemplu spune despre Tintin:
Tintin, magnifica carte cu povești, nu era decât rareori împrumutată – ea era admirată de la distanță, râvnită și jinduită cu acea invidie hipnotică pe care numai socialismul biruitor o putea naște în sufletele noastre. Și poate că această capacitate de uimire în fața lui Tintin și a lui Milou mă urmărește și astăzi, atunci când în drum spre facultate mă opresc, automat, spre a admira vitrina în care se află un modest anunț: „Aici puteți găsi albumele Tintin”. Socialismul real a trecut, lăsând în urma sa mireasma unui anotimp al miracolului refuzat. (p.26)
Lui Hugo Pratt și personajului acestuia, Corto Maltese, Stanomir le acordă multe pagini și mă intrigă și mă fascinează istoria acestui personaj și impactul pe care l-a avut asupra cititorilor. Rareori un autor și un personaj influențează atât de mult un secol și Stanomir chiar spune că secolul trecut ar fi fost mai sărac fără aceștia. În plus, prin seriile dedicate lui Corto Maltese, banda desenată a evoluat enorm, a devenit serioasă, a devenit literatură adevărată:
Hugo Pratt poate fi privit drept scriitorul care oferă benzii desenate flexibilitatea ludică și rafinamentul intertextual al lui Borges. Odată cu Pratt, limitele narațiunii sunt împinse către limita în care visul se amestecă cu ordinea cotidiană, ca și cum întregul text ar fi inundat de aroma unui halucinogen încărcat de senzualitate. (p.72)
Sunt sigur că pasionații de bandă desenată și foștii copii care citeau până toceau revistele și albumele pe care le găseau, cu greu, în anii comunismului, vor găsi în această carte aroma nostalgică a unor timpuri cenușii pentru România, dar magice pentru ei, și se vor bucura să citească analizele ample pe care autorul le dedică operelor și personajelor care le-au încântat adolescența și continuă încă să îi încânte. Cartea lui Ioan Stanomir este o veritabilă lecție despre comparatism literar și o reconstituire ludică a unui timp care și-a lăsat amprenta atât asupra lui cât și asupra literaturii și a lumii în general. O recomand cu multă căldură!
–
Titlu: Camera obscură: Vis, imaginație și bandă desenată
Autor: Ioan Stanomir
Editura: Cartea Românească
An apariție: 2014
Număr pagini: 264
Preț: 27.95 RON
