Dorli Blaga – Tatăl meu, Lucian Blaga

tatal meu, lucian blaga.jpgO istorie completă a literaturii ar trebui să cuprindă și fii, fiicele, soțiile, soții, prietenii autorilor care s-au ocupat după moartea acestora de felul în care este percepută opera sau de opera în sine: editare, promovare, ediții complete, apărare în fața răuvoitorilor. În epoca recentă a României îmi vin în minte două nume de fiice (printre cele mai inimoase) care s-au ocupat și se ocupă de scrierile celebrilor părinți: una e Oana Crăciun, fiica lui Gheorghe Crăciun iar cealaltă este , fiica lui Lucian Blaga. Nu numai că nu strivește corola de minuni a operei tatălui său, nu doar că s-a ocupat, împreună cu editura de editarea operelor poetului, filozofului, romancierului, dramaturgului Lucian Blaga, însă i-a dedicat și câteva cărți, mai mult de , dar și despre relația acestuia cu Securitatea, sau mai bine spus despre cum a fost urmărit de Securitate. A coaborat și cu Ion Bălu la redactarea volumului Viața lui Lucian Blaga. Din păcate nu l-am citit, dar am citit în schimb o carte greu de încadrat, fiindcă este atât de personale, cât și de evocări, scrisori, fotografii și alte documente de arhivă: Tatăl meu, Lucian Blaga, , 2012 .

În anul ce a trecut am avut ocazia să cunosc și să apreciez mai bine poezia lui Blaga și am înțeles și mai bine de ce este atât de controversată și, în termeni foarte simpli, bună. Nu am citit din opera filozofică prea mult, nici cine știe cât teatru sau articole, însă este unul din acei autori pe care o să-i aprofundez de-a lungul vieții și de aceea îmi doream să știu și ceva despre viața lui, despre care aflasem doar din câteva note biografice. Nu m-am așteptat ca această carte să fie vreo monografie, dar am găsit fix ceea ce căutam: intimitatea. A nu se înțelege prin „intimitate” altceva decât micile gesturi ale unui om despre care s-a creat o mitologie, câteva întâmplări, câteva lucruri mai mult sau mai puțin mari, dar foarte umane. Și ce mod mai bun de a cunoaște un om decât prin a afla ce făcea în viața de zi cu zi? Iar tonul în care scria scrisori fiicei, felul în care a rezistat în anii grei de dinainte și de după război, cu excluderea din Academie, cu sacrificiile, drama de a-și vedea opera interzisă, imposibilitatea de a mai câștiga un ban cu care să își întrețină familia sunt toate mărturiile unui destin care nu s-a lăsat înfrânt și ale unui om care a iubit cuvintele, dar a iubit și viața care de multe ori era sinonimă cu familia.

Mai mult spiritual decât credincios, mai mult poet decât religios, Lucian Blaga a trăit și a scris ghidat de ceva mai presus de el, ceva care reiese atât din operă cât și din fapte. Și e emoționant să o citesc pe fiica lui atunci când scrie despre cum a îndemnat-o să învețe limbi străine, pentru că știa că îi vor volosi, și să-i plătească cursurile pe când aproape nu mai avea nimic, sau cum și-a păstrat delicatețea la masă și bunele maniere chiar și când nu era mai nimic de mâncare. Cum călătoreau împreună, cum a învățat-o să vorbească cu domnii importanți sau cum i-a oferit personal, încă din copilărie, o educație filozofică și religioasă. Și sunt multe astfel de exemple, iar , cu un talent moștenit cu siguranță de la tatăl ei, a știut cum și ce să rememoreze. E fantastic să ai o astfel de fiică, oricine ai fi, o fiică ce nu a avut nici ea o viața prea ușoară în timpul comunismului, dar care nu a uitat cine e și care a crezut fără oprire în Tatăl său (în carte numele mamei și ale tatălui sunt scrise du litere capitale: Mama și Tata, așa cum ar trebui să scriem cu toții numele celor ce ne-au dat viață).

Cartea este densă, este plină de mici povești din viața autoarei și chiar și atunci când nu este vorba de marele ei Tată, se întrevăd influența și educațiablagalucian1 acestuia. Foarte multe pagini sunt explicative: despre celelalte volume semnate de ea, despre relațiile cu cei doi soți, despre relația poetului cu Securitatea, despre lupta ei pentru a-i publica opera sau pur și simplu uneori par literatură. E uimitor cum reușește să recreeze scene în mod atât de veridic și detaliat și nu doar să povestească. Chiar și simpla povestire a unor evenimente interesante, dure, amuzante sau emoționante este îndeajuns de puternică, însă când o mai faci și cu o brumă (mai mare) de talent textul capătă valențe deosebite și crește plăcerea.

Nu pot spune că mi-a plăcut ceva mai mult decât altceva în această carte, însă mi-au ajuns la inimă scrisorile reproduse înspre finalul volumului și am privit cu mare atenție și fotografiile din arhiva ei. Acum, când facem 1000 de poze pe zi, cu smartfonuri și DSLR-uri, impactul imaginii scade și după o vreme te plictisești să le tot răsfoiești, mai ales când folderle cu o ieșire la munte sau la mare sunt mai mari decât arhiva pe trei generații a unei familii numeroase, însă când ai la dispoziție mai puține imagini și știi că doar atât a mai rămas din trecerea ( în marea trecere) fizică a unui om pe Pământ, atunci studiezi cu atenție fiecare părticică din fiecare imagine. Eu cel puțin asta am făcut și la final, după ce am citit și ultimul rând, mi-am pierdut câteva zeci de minute cu imaginile, nu foarte multe din păcate. Fiecare spune sau reîntregește o poveste. Pot spune că în aceste condiții, prefer „cărțile cu poze”, iar una peste alta cartea aceasta este un document de neratat pentru orice cititor al lui Lucian Blaga, dar și pentru orice om căruia îi place să citească și despre viața altora, nu doar despre a sa.

dorliÎntr-o epocă a individualismului exacerbat, a narcisismului, a egocentrismului este necesar să ne mai uităm și unii la alții. Și bineînțeles, să nu-i uităm și să-i citim pe poeții care ne-au definit, în felul lor, cultura, limbajul și mințile. Iar Lucian Blaga este unul dintre aceștia și nu o zic cu emfaza unui naționalist ce nu sunt care bate cu pumnul în masă și declamă printre lacrimi trei versuri, fără a cunoaște opera mai în profunzime, ci o zic ca iubitor al unui poet, unul din aceia mulți pe care nu-i merităm ca popor fiindcă nu am știut ce să facem cu ei. Dar avem norocul cu fiicele care nu-și uită părinții și cu noile și noile generații de puști care îi redescoperă, fiindcă altfel doar i-am pune la naftalină și ne-am uita la ei ca le bibelouri care nu pot fi atinse fiindcă s-ar sparge. Cărți ca aceasta nu doar că nu-i sparg, dar îi reîntregesc.

Titlu: Tatăl meu, Lucian Blaga
Autor: Dorli Blaga
Editura: Humanitas
An apariție: 2012
Număr pagini: 384
Preț: 45 lei

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Ion-Valentin Ceaușescu

Ion-Valentin Ceaușescu
Absolvent al Facultății de Litere (secția L.U.C.) și al masterului T.L.-L.C. (2014), ambele la Universitatea București, este redactor-editor SB. Ion-Valentin Ceaușescu este coordonator „Scrie-ți Povestea” (happening interactiv, în cadrul FILIT Iași). Prezent cu o povestire în volumul colectiv „Ficțiuni reale”, coordonat de Florin Piersic Jr., ed. Humanitas. În 2015 debutează cu volumul de versuri „La o țigară cu umbrele” (Ed. Karth). Valentin este pasionat de rock, fotografie și poezie.