„Iubirea va muri” – suntem avertizați cu litere mari și roșii încă de la începutul spectacolului, de parcă titlul CUNTHATE [URĂ] și avizul 18+ nu erau deja un avertisment cât se poate de serios.
CUNTHATE [URĂ] este noul spectacol al Teatrului Béznă, în coproducție cu Colectiv A Cluj, în parteneriat cu Centrul de Teatru Educațional Replika și Căminul Cultural, în regia lui Nico Vaccari.
Secolul XXI. Trăim într-o lume aparent civilizată. O lume în care, din nou, aparent, femeia este egală cu bărbatul, iar feministele sunt considerate, în cea mai mare parte, niște nebune care nu au ce face acasă. Aparent! Pentru că, de fapt, trăim într-o lume din ce în ce mai violentă, o lume în care femeia-obiect este ridicată la rangul de model demn de urmat. Câte fete nu și-ar dori să fie ca Britney Spears, de exemplu? Nu întâmplător am ales-o pe ea drept exemplu, așa cum nu întâmplător Nico Vaccari a ales să folosească în spectacol două dintre piesele ei, Hit me baby one more time și I’m a slave 4 U, care sunt cât se poate de grăitoare în sensul ăsta.
De la femeia-obiect până la femeia-victimă nu mai e decât un pas. Unul cât se poate de mic. Tema spectacolului este violul. Și dacă altă dată (în spectacolul Crime) regizorul a mers la originile teatrului, folosind trei actori, de data asta merge la polul opus, preferând trei actrițe – Florina Gleznea, Katia Pascariu și Oana Pușcatu, care joacă pe rând rolul victimei și al violatorului. Ne sunt prezentate trei povești reale – trei dintre cele mai frecvente forme de viol. Bineînțeles, când există viol, există violență (verbală, fizică, psihică – you name it, you’ll have it) dusă la extrem, iar în CUNTHATE [URĂ] ai parte de asta fără perdea. Nu există nimic care să „îndulcească” puțin poveștile, nici măcar pe ultima, în aparență mai „soft”, pentru că, până la urmă, violul e viol, indiferent de circumstanțe.
În ciuda faptului că pe parcursul spectacolului ajungi să te rogi, exact ca victima unui viol, să se termine, dracului, odată, în ciuda faptului că la final rămâi cu o senzație profundă de greață și, mai ales (sâc!), în ciuda avizului 18+ și a limbajului trivial, cred că ar trebui ca spectacolul CUNTHATE [URĂ] să fie jucat prin toate școlile, liceele și, de ce nu, închisorile din țară, în scop educațional. La urma urmei, alții au fost mai deștepți decât noi și au făcut asta cu filmul Lilja 4–ever, deci se poate.
Ultima reprezentație a spectacolului (din păcate) va fi duminică, 22 noiembrie, la Centrul de Teatru Educațional Replika. Intrarea este gratuită, în limita locurilor disponibile, pe bază de rezervare.
distribuție: Florina Gleznea, Katia Pascariu, Oana Pușcatu
text și regie: Nico Vaccari
scenografie: Steliana Ștefănescu
mișcare scenică: Carmen Coțofană
traducere din limba engleză: Cătălin Bucioveanu
REZERVĂRI
e-mail: centrulreplika@gmail.com
tel.: +40732101860
sau
beznatheatre@live.com
–
sursa fotos: Teatru Bezna