Cititorul modern de literatură polițistă nu mai este mulțumit doar cu rețeta clasică: crimă, mister, investigator, rezolvarea misterului. El își dorește un roman care nu doar să îl surprindă și să îi pună mintea la contribuție, ci și să îi ridice semne de întrebare. Mulți autori moderni scriu romane care redefinesc genul, care fac artă din mister și care pun accent tot mai mult pe estetică, pe dezvoltarea personajelor, pe descriere, adică tocmai lucruri care nu aveau ce să caute într-o mare măsură în romanul polițist clasic. În zilele noastre romancierii au nevoie de mai multă imaginație, de mai multe „artificii literare” pentru a surprinde.
Romanul Ultimul polițist, Paladin, 2015, al lui Ben H. Winters ridică o întrebare care-l poate captiva pe cititorul pasionat de imposibil: ce ai face dacă ai știi că ar veni sfârșitul lumii? Nu este o întrebare nouă, autorul merge pe cărări deja bătătorite, dar tocmai răspunsul pe care îl propune el face diferența. Locuitorii lumii sunt informați că un asteroid va lovi planeta peste șase luni, nu se știe exact unde va cădea și data exactă, cel puțin nu de la început. Evident, toată lumea intră în panică. Unii își lasă joburile și pleacă în excursii, fac sex, beau mult, alții se sinucid, unii continuă să muncească, alții pur și simplu așteaptă. Cu cât se apropie data fatală cu atât oamenii devin ori mai calmi, ori mai paranoici.
În acest context se ridică o altă întrebare, care de fapt este miza romanului: ce rost mai are poliția? Ce rost mai are să investighezi crime când majoritatea deceselor sunt sinucideri? Ben H. Winters răspunde acestor întrebări printr-o ficțiune polițistă, care pe alocuri se apropie chiar de literatura mainstream. El imaginează o lume care, din fericire, nu se adâncește total în haos, dar în care există organizații secrete ce spun că există o salvare păstrată doar pentru câțiva, culte religioase care promit o altă salvare, oameni care profită de fiecare oportunitate. Lumea devine un mic haos controlat.
Și ce face un polițist, pe numele lui Hank Palace, când toată lumea o ia razna? Ei bine, el se apucă să investigheze o crimă. Bineînțeles că superiorii și colegii îl iau în râs. Dar ceea ce se părea a fi o sinucidere ca multe altele ascunde în spate o poveste mult mai complicată, care în mod normal ar fi dus la o investigație serioasă, dar acum nu-i mai pasă nimănui.
Romanul lui Winters urmărește această anchetă care se dovedește a fi inedită și cu o concluzie neașteptată. În paralel cu această investigație există și alte fire epice: o poveste de dragoste scurtă dintre Palace și o femeie tânără pe care o cunoaște în timpul anchetei, relația aceluiași Palace cu sora sa, precum și o descriere a traiectoriei asteroidului Maya care se apropie de Pământ pentru a-l acoperi cu un văl de întuneric. Mă gândesc că numele asteroidului este inspirat atât de civilizația Maya și calendarul lor apocaliptic, dar și de celebrul Văl al Mayei, dar nu este o parodiere a acestora. Winters nu excelează la capitolul descriere sau la analiză psihologică, dar știe să creeze atmosferă, iar povestea în sine nu duce lipsă de suspans, de emoție sau de mister.
În plus, Winters se concentrează mult pe relațiile dintre personaje sau pe momentele de analepsă, de amintire. Partea slabă a cărții ține tocmai de felul în care ajunge Palace să descopere misterul: pare cam pripit și direcția de până atunci nu duce în mod necesar la acea rezolvare, dar poate aceasta a fost intenția autorului, de a induce în eroare. Însă dacă e așa, mai trebuia lucrat.
Problemele prin care trece Palace de-a lungul investigației sale sunt și alegorii ale unui sistem corupt, în interiorul căruia te miști greu, ți se pun piedici și ai nevoie de protecție. Lumea despre care scrie el este în anticamera morții, dar un cititor trecut prin furcile caudine ale birocrației înțelege că nu doar într-o lume pre-apocaliptică există acele probleme. Însă tocmai din felul în care Hank Palace își rezolvă problemele reiese caracterul său și dedicația sa. Ajuns de abia la sfârșitul lumii detectiv, el hotărăște să se comporte ca unul indiferent de orice s-ar întâmpla.
Dacă la început se implică în anchetă din dorința de a demonstra ceva, mai apoi el este ghidat de un simț moral și
este nevoit să înfrunte răul, răspunzând uneori cu mânie, dar fără să uite ce are de făcut. De-a lungul anchetei el descoperă că nu întotdeauna criminalii fac ceea ce fac din răutate, ci și pentru a proteja sau ca un răspuns la frică. Chiar dacă Winters putea să sondeze și mai adânc în sufletul acestor personaje, până la urmă tot a reușit să creeze un detectiv multidimensional, care este credibil și potrivit în cadrul acțiunii.
Acest roman, publicat pentru prima dată în 2012, este parte dintr-o trilogie care are ca loc de desfășurare de fiecare dată un alt loc dintr-o Americă pre-apocaliptică și aduce în scenă un detectiv sau un polițist. Ultimul polițist, tradus foarte bine de către scriitorul Dan Doboș, este primul, urmat de Countdown City (2013) și World of Trouble (2014). În acest prim roman, Winters a valorificat, într-un mod care amintește de filmele indie, tema pre-apocalipsei și a construit acțiunea în jurul a altceva decât supraviețuire, teroare, haos: anume pe umanitate și pe dorința unui om de a trăi așa cum a trăit și până atunci în ciuda morții care va veni foarte curând. Și aceste lucruri, laolaltă cu celelalte pomenite mai sus, fac din Ultimul polițist un roman pe care cititorul modern de literatură polițistă cu siguranță îl va aprecia la justa lui valoare.
Titlu: Ultimul polițist
Autor: Ben H. Winters
Editura: Paladin
Traducere: Dan Doboș
An: 2015
Număr pagini: 352
Preț: 24.4 lei