Capitolul 2
Recrutarea
Ochii kzinului îl priveau de o bună bucată de vreme. Acum uriașa felină paralizată încercă să-și dreagă vocea și cârâi:
— Loo-ii Woo…
— Mda, răsuflă ușurat Louis.
Se gândise cum să se sinucidă, dar nu găsise nicio cale. Abia dacă-și putea mișca degetele.
— Louis… ești conectat?
— Desigur, răspunse bărbatul, în dorința de a câștiga timp.
Reuși. Kzinul renunță să mai facă vreun efort. Deși singura lui preocupare era lipsa droudului, Louis urmă un vechi reflex. Privi în jurul său pentru a estima cât de gravă este situația.
Hexagonul de mochetă galbenă pe care stătea marca receptorul discului de transport. Cercul negru de dincolo de el era, cu siguranță, transmițătorul. În rest, atât podeaua, cât și pereții erau transparenți.
Hiperpropulsorul se întindea sub podea, aproape pe toată lungimea astronavei. Louis trebuia să recunoască mașinile după principiile de bază. Evident, nu erau de fabricație umană; aveau aspectul semifluid al majorității construcțiilor păpușarilor. Deci astronava avea capacitatea vitezelor superluminice. Părea să fie destinată unei călătorii îndelungate.
Prin peretele din spate putea privi într-o cală prevăzută cu o deschidere curbă, în cadrul căreia se zărea un con asimetric, înalt de zece metri și cam de două ori mai lung. Vârful era un fel de turelă cu locașuri pentru armament și/ sau instrumente de cercetare. Sub turelă se găsea o fereastră curbă, iar mai jos de ea – o ușă care, odată deschisă, putea servi și ca rampă de coborâre.
Era o sondă de aterizare, un vehicul de explorare. Construit de oameni – gândi Louis – la comandă, întrucât nu avea deloc aspect semifluid. Dincolo de sondă, mai zări un perete argintiu, probabil un rezervor de combustibil.
Nu vedea însă nicio ușă în propriul său compartiment.
Cu un efort deosebit, Louis își întoarse capul. Privirea i se îndrepta acum spre puntea de comandă a navei. O imensă secțiune din astronavă avea pereții colorați în verde-opac; reușea să zărească peste ei un perete curb de monitoare, butoane pe care erau gravate cifre, dar și manete potrivite pentru gurile păpușarilor. Cușeta pilotului era, de fapt, o șa capitonată cu atenuatoare de șoc și locașuri potrivite pentru coapsele și umerii unui păpușar Pierson. Peretele din față nu avea nici el ușă.
Spre dreapta, ce-i drept, celula era destul de lungă. Remarcă o cabină de dușuri, o pereche de discuri de dormit și o întindere considerabilă de blănuri bogate, acoperind ceea ce părea să fie patul cu apă al unui kzin. Între ele, Louis identifică, într-o structură masivă, un distribuitor și reciclator de alimente de fabricație wunderlandeză. Dincolo de paturi se ridicau mai mulți pereți verzui, dar fără nicio deschizătură. Se aflau într-o cutie fără nicio ieșire.
Astronava era construită de păpușari: carcasă Produse de Uz General Trei, un cilindru în partea centrală și rotunjit la capete. Imperiul comercial al păpușarilor vânduse milioane de astfel de nave. Reclama lor pretindea că erau invulnerabile la orice pericol, cu excepția gravitației și a luminii vizibile. Pe vremea când Louis Wu abia se năștea, rasa păpușarilor se hotărâse să părăsească spațiul cunoscut al Galaxiei și pornise spre Norii lui Magellan. Acum, după aproape două sute de ani, carcase fabricate de Produse de Uz General se întâlneau aproape peste tot. Unele își schimbaseră proprietarul de zeci de ori.
În urmă cu douăzeci și trei de ani, astronava Ticălosul, construită de păpușari, se prăbușise pe suprafața Lumii Inelare cu viteza de 1240 km/s. Un câmp de stază îi protejase pe Louis și pe ceilalți pasageri, iar carcasa nici măcar nu fusese zgâriată.
— Ești un războinic kzin, spuse Louis, simțindu-și buzele amorțite. Poți să ieși dintr-o carcasă Produse de Uz General?
— Nu, răspunse Tălmaciul Animalelor. (Nu Tălmaciul Animalelor, ci Chmeee!)
— Merita să te-ntreb. Dar, Chmeee, ce căutai pe Canyon?
— Am primit un mesaj în care mi se spunea că Louis Wu este în găleată pe Warhead și a devenit dependent de electrozi. Erau și holograme, ca dovadă. Ştii cu ce semeni când ești conectat? Cu o plantă marină care se unduiește la adierea curentului.
Louis își simțea obrajii înlăcrimați.
— Ticăloasă injustiție! La naiba cu suferința mea! De ce-ai venit?
— Am vrut să-ți spun cât de mult te disprețuiesc pentru asta.
— Cine ți-a trimis mesajul?
— Nu știu. S-ar putea să fi fost păpușarii. Aveau nevoie de amândoi. Louis, creierul tău este atât de atrofiat, încât să nu-ți dai seama că păpușarii…
— Nu e Nessus, nu-i așa? Ai remarcat felul în care își poartă coama? O coafură atât de complicată sigur îi ocupă cel puțin o oră pe zi. Dacă l-aș fi văzut pe o lume a păpușarilor, aș fi crezut că deține un rang foarte înalt.
— Ei, și?
— Niciun păpușar sănătos la minte nu și-ar risca viața într-o călătorie interstelară. Păpușarii își poartă lumea cu ei, ca să nu mai amintesc de cele patru lumi agricole. Călătoresc vreme de sute de mii de ani cu viteze subluminice tocmai pentru că n-au încredere în astronave. Prin urmare, oricine ar fi, este nebun, așa cum oamenii n-au mai văzut altul la fel. Nu știu la ce să mă aștept din partea lui. Dar uite că s-a întors.
Păpușarul se afla pe puntea de comandă, pe un disc de transport hexagonal, și-i privea prin perete. Apoi, vorbi cu o plăcută voce feminină de contralto:
— Mă auziți?
Chmeee se aruncă brusc spre perete, rămase o clipă în picioare, apoi, icnind, căzu în patru labe. Aproape imediat, începu să izbească puternic în zid. Orice păpușar care ar fi fost martorul acestei scene ar fi leșinat pe loc, dar acesta continuă pe un ton la fel de calm:
— Expediția noastră este aproape reunită. Lipsește un singur membru al echipajului.
Louis descoperi că putea să se rostogolească și asta și făcu, apoi spuse:
— Ia-o de la capăt! Ne-ai băgat într-o cutie, așa că nu mai trebuie să ne ascunzi nimic. Cine ești?
— Puteți să-mi alegeți ce nume doriți.
— Ce ești și ce vrei de la noi?
Păpușarul ezită o clipă.
— Am fost „Cel-Mai-Ascuns“ pe planeta mea, perechea unuia pe care-l știți sub numele de Nessus. Acum nu mai sunt nici una, nici alta. Așa că am nevoie de voi ca membri într-o nouă expediție pe Lumea Inelară, pentru a-mi recâștiga statutul.
— N-o să te ajutăm, răspunse Chmeee.
— S-a întâmplat ceva cu Nessus? întrebă Louis.
— Mulțumesc pentru grijă. Nessus e sănătos la minte și la trup. Şocul pe care l-a suferit pe Lumea Inelară a fost exact ceea ce i-a trebuit pentru a-și reveni mental. Acum este acasă și are grijă de cei doi copii ai noștri.
Ceea ce suferise Nessus, gândi Louis, ar fi șocat pe oricine. Băștinașii de pe Lumea Inelară îi tăiaseră unul dintre capete. Dacă Louis și Teela nu s-ar fi gândit să utilizeze un garou, ar fi sângerat până și-ar fi dat duhul.
— Presupun că i-ați transplantat un cap nou.
— Desigur.
— N-ai fi aici, interveni Chmeee, dacă n-ai fi nebun. Mă întreb de ce-ar alege trilioanele de păpușari o minte bolnavă care să-i conducă.
— Eu nu mă consider nebun. (Piciorul din spate al păpușarului se flexa încontinuu. Chipurile lui, dacă ar fi fost expresive, ar fi exprimat o infinită idioțenie.) Vă rog să nu vă mai referiți la asta. Mi-am servit bine specia, la fel ca și cei patru predecesori ai mei, înainte ca facțiunea conservatoare să găsească puterea de a ne schimba. S-au înșelat și am să dovedesc lucrul ăsta. Vom merge pe Lumea Inelară și vom găsi bogății mai presus de modesta lor înțelegere.
— Răpirea unui kzin este, desigur, o greșeală, mârâi Chmeee, cu ghearele scoase.
Păpușarul îi privea prin perete.
— N-ai fi venit. Nici Louis n-ar fi venit. Tu aveai acum un statut și un nume. Louis își avea droudul. Al patrulea membru era prizonier. Agenții mei m-au informat c-a fost eliberată și este în drum spre noi.
Louis surâse amar. În lipsa droudului, orice umor i se părea acum amar.
Titlu: Inginerii Lumii Inelare
Autor: Larry Niven
Traducere din engleză de Mihai Bădescu
Descriere:
În principiu, Lumea Inelară ar fi trebuit să fie o grădină fără sfârșit.
La urma urmei, nu era o lume care evolua aleatoriu, ci una construită.
Ceea ce văzuseră la prima vizită nu se putea considera ca fiind semnificativ.
Au trecut douăzeci de ani de când Louis Wu și echipajul lui pestriț au revenit de pe Lumea Inelară, fără să găsească răspunsul la întrebările care aveau să-i bântuie neîncetat de atunci: Cine a construit această megastructură și, mai ales, de ce? Poate că noua călătorie pe care se văd nevoiți să o întreprindă spre inelul îndepărat va dezlega misterul, dar înainte să descopere cine sunt creatorii acestei lumi colosale și care e țelul ei, Louis se vede confruntat cu o realitate înspăimântătoare: Lumea Inelară riscă să se prăbușească în propriul ei soare.
Totul devenea dureros de evident.
Arcul albastru al Lumii Inelare – culoarea a trei milioane de lumi terestre -, deși prea îndepărtat pentru a-i distinge detaliile, dar cu panglica pătratelor de umbră clar conturată, era evident descentrat față de soarele său.
