Când a câștigat Premiul Nobel pentru literatură, în 2013, Alice Munro era, mai ales în România, aproape necunoscută. Scriitori de marcă din toată lumea o admiraseră și o lăudaseră pentru volumele ei de povestiri, fruste, sincere și cu final neașteptat, care provoacă, spun ceva despre oameni și despre relațiile dintre ei, însă fiind o autoare de povestiri publicul larg nu a recunoscut-o la adevărata ei valoare. Povestirile sunt în general citite și gustate de un anumit tip de cititor, unul care nu este leneș și nu vede o problemă în a se acomoda cu un nou set de personaje și de întâmpări odată la câteva zeci de pagini sau mai puțin. În plus, povestirile autoarei de origine canadiană nu sunt cele mai luminoase, nu spun neapărat ceva frumos despre viață, rareori există finaluri fericite, însă spun ceva despre profunzimea ființei umane în raport cu propria conștiință. Situațiile de viață pe care scriitoarea le pune în cuvinte pot fi la prima vedere unele marginale iar stilul ei este unul frust, fără înflorituri care nu își au rostul și fără a fi moralizatoare în mod direct. Autorul de povestiri nu își poate permite să irosească cuvinte care să nu aibă un statut bine definit, care să nu ajute cumva la crearea unei scene, al unui portret, al unei acțiuni, iar Alice Munro este o adevărată profesionistă.
În cazul ei, Premiul Nobel chiar a avut un foarte mare impact, fiindcă este acum citită de un număr impresionant de oameni, care altfel nu ar fi auzit de ea sau dacă ar fi auzit poate nu ar fi găsit timpul sau dispoziția necesară pentru a o citi. Este un adevăr greu de digerat, însă uneori este nevoie de o confirmare de anvergură pentru ca o carte sau un autor să intre cu adevărat pe făgașul natural și normal al pieței de carte. În România, la ora la care se anunța câștigătorul Nobelului, exista un singur volum tradus din opera acestei autoare, Prea multă fericire, publicat la Editura Litera. Din fericire lucrurile s-au mișcat repede și editura a semnat contract pentru a traduce și alte cărți. Până la ora aceasta au apărut la editura Litera patru volume. Eu am citit de curând Ură, prietenie, dragoste, căsătorie, 2014.
Mai citisem povestiri de Alice Munro și înainte și mă credeam cât de cât cunoscător al stilului și al subiectelor sale, însă odată ce am început să parcurg acest volum mi-am dat seama că mă așteaptă multe surprize și că fiecare volum al acestei autoare este altfel și totuși păstrează unele caracteristici, însă ea este într-o continuă căutare a unei forme perfecte, a unui subiect netratat, al unei situații neprevăzute sau din contră, caută să aducă o altă interpretare asupra unor subiecte banalizate pe nedrept.
Ură, prietenie, dragoste, căsătorie este o colecție de povestiri care îți arată partea aceea a lumii pe care oamenii vor vrea de cele mai multe ori să o ignore. Personajele ei sunt în aparență linștite și duc vieți normale, dar după câtva pagini lucrurile se schimbă, ori imperceptibil, și te trezești în fața unei situații care te surprinde, de obicei foarte brusc și îți dai seama că, de fapt, în spatele calmului se ascundea furtună gata să erupă oricând. Și cum Alice Munro scrie mai ales despre relațiile dintre bărbați și femei și despre relații în general, cu tot ce înseamnă, inclusiv copii, de unde și titlul cărții, este remarcabil cum poate să surprindă atât de multe detalii diferite și cum poate să își imagineze sau să transpună din realitate în ficțiune atâtea situații. Atât de multe cărți s-au scris despre mariaj, familie, divorț, iubiri ratate, iubiri criminale încât ai nevoie de un real curaj, ca scriitor, să mai scrii despre așa ceva și să o faci și bine.
Dar Alice Munro nu este scriitorul tipic, ea are acea abilitate specială pe care o au numai marii scriitori: poate să creeze un personaj din cap până în picioare și din câteva trăsături de condei să-i dea viață și el să nu pară artificial, tras de păr, ci la fel de real ca mine și ca tine, cu mici ticuri vrebale, cu obsesii, cu dureri, pasiuni, cu idei fixe și toate acele mici detalii care îl fac pe un om să fie acel om și nu altul. În plus, scriitoare are și abilitatea de a scrie filmic. Este în stare să descrie atât de bine o situație încât o vezi aievea cu ochii minții. Nu este de mirare că una din povestiri, Trece ursul peste munte (The Bear Came over the Mountain, în original) a fost ecranizată de Sarah Polley în 2006 sub titlul Away from her. Nu am văzut încă filmul, dar cu siguranță o să-l caut, fiindcă aceasta este una din povestirile mele preferate din carte. Este poate cea mai echilibrată ca stil, dar și cea mai sfâșietoare prin subiect.
Cele nouă povestiri (Ură, prietenie, dragoste, căsătorie, Podul plutitor, Mobilă de familie, Consolarea, Urzicile, Casa cu grinzi de lemn, Ce rămâne
în amintire, Queenie și Trece ursul peste munte) surprind toate și acele mici evenimente banale, ignorate, de neluat în seamă care pot duce la lucruri mult mai grave, dar și la o anumită rezolvare a unei situații. Femeile duc greul narațiunii, e multe ori cam prea mult, aș zice eu, în defavoarea personajelor masculine sau a copiilor, iar unele decizii pe care le iau acestea sunt de un egoism aparte, însă dacă aș discuta despre moralitate mi-ar lua prea multe pagini. Anii `50-`60 au fost grei pentru femei, dar se veda o nouă deschidere, un mod de viață mai bun. Nu am fost mereu de acord cu autoarea sau cu personajele sale, nici n-am empatizat mereu, dar chiar și când m-a enervat nu am putut să nu observ talentul. Însă, după cum știm, un autor poate fi talentat cu carul, dar imoral până la Diavol și înapoi, însă nu e cazul nici pe de parte al autoarei noastre.
Nu este o carte ușoară, dar este literatură din aceea bună, care îți lasă ceva în minte, îți spune ceva, nu doar o poveste, ci și ceva despre tine. Citești și te gândești că parcă și tu ai auzit ceva de acest fel, că și tu ai o mătușă care a trecut printr-o situație asemănătoare sau poate chiar tu treci sau vei trece. Cu toții am iubit, cu toții ne-a bătut la un moment dat joc de acest sentiment, am rănit alți oameni, ne-am dorit să fim mai buni sau din contră, am devenit mai reci, mai căliți, mai duri. Calitatea cea mai mare a prozei Alicei Munro este că oricât de necruțătoare ar fi uneori este cât se poate de veritabilă. O carte pe care o recomand cu mult drag!
Titlu: Ură, prietenie, dragoste, căsătorie
Autor: Alice Munro
Editura: Litera
Traducere de: Justina Bandol
An apariție: 2014
Număr pagini: 416
