Surghiunul florilor de nuc

flroi de nuc“Aşa a fost să fie…”

Teribilă filosofia cioplitorului în lemn care plângea declinul industriei mătăsii din cauza penuriei de frunze de dud, de parcă altă grijă n-ar fi avut. „E bun şi rumeguşul, dar nu poţi face rochii din el”, îmi spunea, ţintuindu-mă cu privirea gepidului care vedea pentru prima oară zidul lui Aurelian. A avut şi Roma chinezii ei. Îi are şi acum, fir-ar al dracu` de globalizare!

Laşitatea meşterului care arunca pisica moartă în curtea destinului mi-a amintit de radierele din copilărie. Tot chinezeşti. Aveau culoarea roz sau verde şi miroseau a săpun Cheia. Pot să spun şi ce gust aveau, pentru că, ei bine, da!, am muşcat din ele. Dacă erau nefolosite, aveau textura unui bulgăre de tofu, dar dacă ştergeam cu ele notele din carnet, aveau gust de haiducie. Radiera cioplitorului nu avea culoare, dar mirosea a tulburel şi a deşertăciune ecleziastică.
L-am întrebat dacă ştie cu ce se hrănesc viermii de mătase.
Cu lapte de pasăre şi făină de orez, mi-a răspuns lovind cu toporişca buturuga ce se încăpăţâna să ascundă printre inele comori supte din ţărână. Meşterului meu îi lipsea doaga raţiunii, dar putea trăi cu acest disconfort (mai ales că nici nu-l percepea ca atare). Trăia chiar mai bine decât micii producători de mătase naturală pe care-i condamnase la înfometare, în numele unui ţel de uz casnic: acela de a-i satisface babei lui nevoia de a freca mămăligile cu făcăleţe din lemn de dud.

N-am mai trăit aşa o primăvară din vremurile în care intram prin efracţie în casele melcilor plecaţi la pescuit. Făceam atunci contrabandă cu perle. Şi pentru că D-zeu mi-a dat minte puţină într-un spaţiu înghesuit de ambiţii liliputane, vindeam la graniţa cu Serbia boabe de mac tăvălite-n sidef răzăluit de pe cochilii de gastropode. M-au arestat după ce m-au prins trecând Jiul pe care intenţionam să-l fac Dunăre, dacă Dunăre n-aveam, şi m-au condamnat la trei ani cu executare.
I-am fumat…
Când m-au eliberat, am cules un braţ de flori de nuc şi m-am dus glonţ la uşa iubitei mele, o femeie dârză cu trup de balerină pe care o lăsasem cu damigenele pline de benzină şi ratele neachitate, cu Vali Sterian în minte:

Te regăsesc în orice umbră
Ce se aşterne pe pământ
Într-un cuvânt rostit în şoaptă
Spre nicăieri adus de vânt.

Am găsit-o cu doi copii, făcând dulceaţă din muguri de molid. Când am văzut-o cu şorţ în faţă şi cu zahar pe degete, mi-am amintit de vorbele cioplitorului filosof şi le-am adaptat situaţiei, că de aia îl iubesc pe Darwin: Sunt bune şi florile de nuc, dar nu poţi face din ele cozonaci. Aşa a fost să fie…
Apoi am plecat în sus, pe Siret, spre graniţa cu Ucraina, cu ochii după chiştoace. Auzisem că unii se propăşiseră din contrabanda cu ţigări. Cu ţigări din alea, de după…


sursa foto: decostyle.mayra.ro

 

 

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Editor SB

Desemnat câştigător al concursului de debut literar "Incubatorul de Condeie", ediţia 2013 - secţiunea "Proză scurtă" - organizat de Agenţia Culturală AdLittera, Marius colaborează din 2014 cu Revista "Semne Bune", unde scrie poveşti despre cărţi şi scriitori. Când nu scrie, desenează, când nu desenează, aleargă cu bicicleta, iar în timpul care a mai rămas ia pulsul librăriilor în care, din iunie 2014, se poate găsi şi volumul său de debut "Amor de dragul ploii"- Editura Karth.

Număr articole publicate : 39