Concursul de debut literar IDC, ediția a V-a

IDC2014_300x250AdLittera dă startul unei noi ediții a concursului de debut literar „” IDC. Acesta se va desfăşura în mediul online în perioada 13 Octombrie – 13 Decembrie, fiind o competiţie anuală adresată amatorilor de creaţie literară.

Ca și în precedentele ediții, concursul aflat la a V-a ediție este structurat pe două secţiuni – Poezie şi Proză scurtă.

Înscrierile au loc în intervalul 13 Oct. – 23 Nov. 2014 pe site, conform Regulamentului.

Jurizarea va avea loc pînă în data de 30 Nov. 2014.

Vor fi premiate în data de 13 decembrie a.c., cele mai creative, originale şi inovative texte.

Juriul este compus din scriitori cu experiență, dar şi din „condeiele” care s-au făcut remarcate la ediţiile anterioare ale concursului.

Creaţiile premiate vor fi publicate în Antologia IDC în ediție hard-copy și în format digital.

 

În paralel cu desfăşurarea concursului, scriitorii amatori înscriși în vor putea participa în fiecare sâmbătă, gratuit, în perioada 25 octombrie – 22 noiembrie a.c., la Bucureşti, la o serie de ateliere de creaţie literară, coordoonate de poetul Dan Mihuț. De asemenea, în paralel, vor fi organizate şi concursuri de creație literară pe reţeaua de socializare Facebook pentru câştigarea locurilor la aceste atelierele creative.

 

AdLittera este un proiect amplu, îndeplinind totodată și funcțiile unei agenții culturale, toate programele sale având componente de educare prin cultură și artă. Proiectul promovează și dezvoltă campanii de cultură literară și căută surse de finanțare pentru proiecte editoriale.

Conceptul, planificarea acțiunilor și comunicarea publică sunt gestionate de către d’Avid Boutique, atelier de branding si comunicare vizuală. AdLittera este divizia CSR a buticului de creație, nișată în palierul cultural.

 

Mai multe informații despre și Atelierele IDC se găsesc pe website-ul dedicat Concursului IDC, la adresa http://idc.adlittera.com .

 

 

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Content Manager

Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.

Număr articole publicate : 2810