Punct și de la capăt. Ce am învățat în 2 ani de SemneBune

Pe 3 aprilie 2012, am publicat primul articol pe site-ul SemneBune.ro. Fusesem la o lansare de carte, la librăria Bastilia (Piața Romană, nr. 5), primul eveniment la care m-am dus ca reprezentant al revistei. Îmi notasem întrebările pe carnețel, am numărat până la 10, mi-am adunat tot curajul de a spune ”, din partea revistei SemneBune”, am ridicat două degete și primul lucru care mi-a ieșit pe gură a fost: ”Ăăăăă….”. Elegant, nu am ce zice, cu siguranță, mai elegant decât momentul din clasa a X-a, de Ziua Pământului, când am uitat poezia pe care trebuia să o zic și am improvizat  un discurs care începea astfel: ”Că veni vorba de Ziua Pământului, oricum nu dau doi bani pe Ziua Pământului” (a fost mult mai rău, dar nu pot reproduce aici, suntem oameni serioși, fir-ar). Nici în ziua de azi nu îmi amintesc să fi zis asta, dar există dovada video, așa că îmi pun și acum cenușă în cap pentru episodul irepetabil. Partea bună e că am progresat din clasa a X-a și, mai ales, din 2012 până acum. Am prins curaj, mă îndoiesc mai puțin de mine și mă simt în largul meu printre oameni isteți, cu care nu mă mai satur de stat de vorbă.

În doi ani de zile, s-au întâmplat o groază de lucruri memorabile, am avut ocazia să citesc volume fabuloase, să merg la 1415293_10202215144804363_1429578605_oevenimente de neratat și să stau de vorbă cu oameni pe care merită să îi cunoști. Am dat peste cărți bune, cărți proaste, festivaluri care cresc de ani de zile sub ochii mei și festivaluri tinere, cu tot tam-tamul aferent (public, reacții favorabile, Gică contra – nelipsit întotdeauna).  Am fost cronicar în timp real, când s-a scris cel mai rapid roman din lume și am stat de vorbă cu scriitorii mei favoriți. E drept, în acești doi ani de zile, m-am ciocnit și de bisericuțele, mondenitățile și frivolitățile spațiului cultural românesc. Deh, în fond, oameni suntem și se mai întâmplă ca orgoliile să preia controlul, iar când e vorba de scriitorimea colorată, pe care o iubim, plină de imaginație, dar și de fricile care vin la pachet cu actul de creație, orgoliile sunt nelipsite. Ce am învățat eu în 2 ani de zile de SemneBune:

  1. Se întâmplă atâtea lucruri într-o săptămână, încât nu ai cum să te plictisești. Dacă nu e o carte nouă, e un spectacol de teatru, ori vreun film care face vâlvă, o mână de poeți hipsteri, care s-ar putea să te scoată din bula de rutină, chit că o fac pentru că te fascinează sau pentru că te scot din minți. Oricum, te feresc de blazare, deci e de bine.
  2. Nu trebuie să te creadă cititorii pe cuvânt ori să fie de acord cu tine, ci e suficient să le stârnești interesul, să îi determini să caute, să citească, să se ducă și să vadă, să judece și să își rafineze gusturile. Oferă-le opțiuni cât mai multe și asigură-te că ce le oferi tinde spre excelență și poți sta liniștit. Am savurat momentele în care un articol stârnea polemici (și aici nu mă refer la contrele tipice mârâitului teritorial, pe Facebook, ci la opinii clar conturate și exprimate), pentru că asta însemna că mi-am atins scopul: am făcut valuri, cartea se citește, informația circulă șamd.
  3. E fabulos când se strâng oameni din zone diferite (profesiuni diferite, pasiuni pe măsură) și se apucă de scris și o fac de dragul scrisului și al lucrurilor frumoase. E fabulos să le vezi sclipirea de bucurie când publică ori când primesc primele reacții bune, când se adună la paharul de vin/ședință informală de redacție și își savurează victoriile editoriale, ori când își pun mintea la contribuție, pentru că le-a venit o idee de eveniment și, după ea, mai curg zeci și zeci… Like a kid on Christmas morning!
  4. Una dintre cele mai bune stări e atunci când, după ce ți-ai mâncat ficații cu un material pentru că vrei să redai ce ai văzut/simțit/trăit, fără să devii patetic sau agresiv, omul despre care ai scris îți mulțumește și îți strânge mâna (virtual ori ba), pentru o treabă bine făcută. Poți, la naiba!
  5. E distractiv să o rogi pe mama să îți citească articolele cu voce tare. Știu, știu, mama e mama, te iubește și o să fie mega delicată chiar dacă ai comis-o, plus că e cam narcisist obiceiul, dar să ridice mâna cine nu se bucură când îl laudă mama! (Mulțumesc, mama!)
  6. Cu cât scrii mai mult, cu atât ți se face mai poftă și îți vin și mai multe idei și ideile astea se leagă între ele ca o rețea neuronală. Referințele se creează de la sine și nu te mai poți opri. Scrisul e ca o febră care, canalizată cum trebuie, face minuni.
  7. (pe fundal, cea mai mică vioară din lume, doar pentru mine :D) E atât de plăcut sentimentul că, în colțul tău, pe A4-ul tău, poți schimba lumea în mai bine, măcar un pic. În toamnă, la Iași, în  prima zi de FILIT, îmi tremurau picioarele de teamă că nu se va apropia nimeni de noi. Apoi, când oamenii se strângeau ciorchine și scriau câte un rând timid ori povești întregi și noi ne învârteam ca niște gospodine agitate pe lângă ei, am avut revelația faptului că îmi place să schimb lumea, să adaug centimetrul meu de mai bine. Cu câțiva ani în urmă, când lucram la o publicație săptămânală pentru comunitățile de români din străinătate, am tras cu dinții ca editorialul să poarte titlul generic ”” și să fie cele 2000 de semne pe parcursul cărora românii pot răsufla ușurați, pentru că se întâmplă și lucruri bune, demne de reținut la noi, pe lângă toate informațiile dramatice, ori cu iz de scandal. Apoi, am ajuns la SemneBune (delicioasă coincidență, știu), unde schimb lumea (sper), puțin câte puțin.

So, la mulți ani, SemneBune (peste 2 zile) și la mulți ani mie (vioara mică de pe fundal se aude în continuare). Doamnelor și domnilor, cititori frecvenți ori pasageri, citiți-ne, iubiți-ne, urâți-ne, vă promitem că ne vom bate capul în continuare cu un singur scop: să nu ratați nimic bun din ce se întâmplă pe la noi și afară, fie că e vorba de cărți mișto, încă fierbinți, ieșite din tipar, film, artă, hipsteri și hipioți, poeți și scriitori, (sub)cultură, proteste  și desene animate.

 

A.

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Andreea Banciu
Co-fondator SB, Redactor șef

Vice-președinte și Director de Programe al Asociației pentru Educație și Cultură AdLittera, absolventă a Facultății de Limbi și Literaturi Străine (2007), Andreea este traducător de text literar (Master pentru TTLC, 2010) și editor experimentat. Manager al proiectului cultural „Scrie-ți povestea” (#FILIT Iași). Îi plac înotul și chitara clasică. Scrie, vorbește și râde mult.

Număr articole publicate : 167

Comentarii

  1. Madalina spune:

    Felicitari, draga mea! 2 ani este o perioada lunga, iar sa gasesti mereu noi si noi moduri de a scrie nu e deloc usor. Si ma bucur cel mai mult ca un om atat de viu, cu minte zglobie ca tine, isi impartaseste cu noi toti naturaletea si inteligenta!

  2. Mulțumesc din suflet, fată dragă. Cu cititori ca tine și ca Edi, să tot scriu 🙂

  3. dada vfc spune:

    Mult placutu-mi-au articolele domniei tale – ai, adica, brava postari, domnita Andreea Banciu! La multi ani cu inspiratie, bucurie, imaginatie si fantezie! Aibi condei per sempre…