Am avut o mică dilemă când am ales modul în care v-aș putea prezenta proza Doinei Ruști, așa cum am perceput-o eu: umană și accesibilă, introducând oameni și locuri recognoscibile, plus bonusul meu preferat, în proza românească a ultimilor ani – supranaturalul ca instrument de înțelegere și de înfruntare a lumii în care trăim, personaje fantastice, croite pe calapodul miticului românesc. Rezultatul utilizării unui astfel de instrument este o proză captivantă, cu personaje care pot naște atașamente emoționale (trebuie să recunoaștem că, vrând-nevrând, alegem tabere, ne ”lipim” de un personaj sau altul, în literatură, cinematografie sau teatru). Astfel, doamnelor și domnilor, am ales calea cea mai simplă: în următoarele săptămâni, vă invit să vă trageți sufletul în ficțiunea Doinei Ruști, trecând în revistă simplu și elegant personaje memorabile și cadre literare notabile, stând de vorbă despre puncte tari și puncte slabe, înclinații și reflexii ale realității, în ficțiune.
Vom începe cu „desertul”, și anume unul dintre romanele mele preferate of all times – Zogru (Polirom, 2013, ed. II) – un volum notabil pentru ampla desfășurare a
fantasticului pe o foarte generoasă axă a timpului (câteva secole), într-un areal specific (Țara Românească). Istoria grandioasă, a cronicilor și cărturarilor, este înlocuită de istoria fluidă și umanizată, văzută prin ochii unui duh nemuritor, care își schimbă ”gazdele”, la anumite intervale de timp. Vă povesteam la un moment dat, într-o cronică a unui volum semnat de Ludmila Ulițkaia, că există momente în care istoria oficială are nevoie de susținerea, prin intermediul ficțiunii, a istoriilor mărunte, istoriile celor care le trăiesc, le simt, le respiră, și le poartă în spate. Un lucru similar se întâmplă în Zogru și sunt multe lucruri de spus, săptămâna viitoare, aici, pe SemneBune.
Urmează o altă formulă interesantă de recreare a realității, și anume realitatea condimentată cu elemente de fantastic. Personaje care își fac apariția în viețile unor oameni obișnuiți (Omulețul roșu), întâmplări neobișnuite, pe fundalul unui cotidian banal, în București (Cămașa în carouri și alte întâmplări din București, Polirom 2010), plus un roman cel puțin neobișnuit (drag mie, atât de drag, încât îmi voi permite să îl cârcotesc pe ici, pe colo), cu un personaj-cheie neobișnuit și o viziune pe măsură asupra sorții (Patru bărbați plus Aurelius, Polirom 2011).
A patra filă de ”dosar” se întoarce în zona ficțiunii realiste, cu două romane-problemă (formula îmi aparține, veți vedea în momentul potrivit de ce), atât prin prisma subiectului, cât și a abordării. ”Lizoanca la 11 ani” (ed. Trei, 2009) și ”Mămica la două albăstrele” (Polirom 2013) rup legătura cu fabulosul și își aruncă cititorii într-un plan din care nu există cale de ieșire: cotidianul sordid, realitatea fără perdea și happy end. Sunt multe de zis, unele personaje sunt croite să stoarcă ultima picătură de empatie din cititor, altele ridică o sprânceană și stârnesc polemici aprinse, referitoare la apartenențe politice. Toate se cer citite, discutate, răsfoite, recitite la un moment dat. În fond, literatura e o oglindă a vremurilor în care trăim, iar vremuri tulburi nasc ape tulburi în proză.
Voi sta de vorbă cu scriitoarea, o voi trage de limbă, pentru că o astfel de lume ficțională colorată, plină de personaje, de asemănări, de fabuloase supape pentru cotidian naște zeci de întrebări, nelămuriri și dileme. Despre Doina Ruști, momentan, vă spun doar că Fantoma din moară i-a adus Premiul Uniunii Scriitorilor din România (2008), iar Lizoanca la 11 ani, premiul Academiei Române (2011), că este autoarea Dicționarului de teme și simboluri din literatura română (Polirom, 2009) și că este o prezență interesantă pe Facebook (datorită spațiului virtual, distanțele se micșorează, iar scriitorimea este mai bine așezată sub lupa cititorilor curioși; mulțumim, Mark Zuckerberg!) În următoarele săptămâni, imaginea scriitoarei se va construi încet-încet, din personaje, mituri, povești, toate cu un singur scop: să ne facă nouă poftă de literatură.
A.
Surse foto: Wikipedia.org, www.suplimentuldecultura.ro
Comments are closed.