Invitație la lectură neobișnuită: Ludmila Ulițkaia, Fetițele. Rude sărmane

Cronica vremurilor se poate construi pornind de la date de interes istoric, relevante, dar sărace din punct de vedere descriptiv, ca un schelet lipsit de musculatură, piele, nervi. Acolo unde istoria nu face față, literatura intervine și construiește mozaical, din istorii individuale, o imagine detaliată, apropiată oamenilor.

Astfel am privit volumul de proză scurtă, semnat de scriitoarea rusă Ludmila Ulițkaia (Fetițele/Rude sărmane, 2013). Structurat în două secțiuni fundamental diferite, ”Fetițele” și ”Rude sărmane”, volumul aduce pe scenă personaje care și-au trăit microistoriile strecurând în firidele marii istorii frânturi de cotidian. ”Fetițele” cuprinde o serie de de întâmplări mărunte, trecute prin filtrul și privirile neîntinate ale unor copii neobișnuiți cu rigorile sociale ale perioadei staliniste, cu amendarea implicită a identității. Relevantă este povestea ”La 2 martie, în același an…”, a micuței evreice Lilecika, fetița care învață pe pielea ei ce înseamnă o societate intolerantă, în căutare de țapi ispășitori, pentru eșecurile de percepție, înțelegere și adaptare:

Epoca aceea avea imperativele sale: tătarii erau prieteni cu tătarii, elevii codași cu elevii codași, copiii de doctori cu copii de doctori. În special, copii doctorilor evrei. Nici măcar India antică nu cunoscuseun asemenea spirit de castă îngust și ridicol. […] Orice explozie de râs, orice discuție mai aprinsă, o vorbă spusă în șoaptă, totul i se părea că e îndreptat împotriva ei. I se părea că în zgomotul din jurul ei aude j-ul din cuvântul jidoavcă,asemenea unui gândac negru-maroniu.” (p. 72)

ulitkaiaAnumite întâmplări sunt șocante atât prin grotescul intrinsec (povestea Kolîvanovei, care își pierde virginitatea pentru o mână de ruble, pe care vrea să le cheltuiască pentru un scop nobil în comparație evidentă cu existența sa mizeră), cât și prin degajarea cu care autoarea relatează aceste episoade, lipsită de emfază ori patetism, ca o oglindă a adevărului. În fapt, acest detaliu estetic transformă lectura volumului într-o experiență crudă și neobișnuită. Intruziunea autorului se manifestă destul de rar, prin comentarii plasate discret, acolo unde e nevoie de o sugestie regizorală, o explicație de fundal, o trimitere către subtilitățile sociale ale unei epoci lipsite de milă față de oamenii săi. În rest, am asistat la scenele cotidiene (al căror dramatism este accentuat în secțiunea ”Rude sărmane”), cu un soi de neputință amestecată cu o curiozitate de voyeur. Experiențe revelatoare, momente și locuri sordide, situații disperate sunt toate prezentate pe aceeași scară, ca printr-un obiectiv.

Povesteam mai sus despre dramatismul seriei ”Rude sărmane”. Toată această secțiune mi-a amintit de romanul Ilenei Vulpescu, ”Pe apa sâmbetei”, prin același abandon dezolant, în multe dintre texte, și prin construirea unui mozaic de personaje tarate sub o formă sau alta, purtate de același impuls al supraviețuirii, într-o vreme în care ”în vechea mahala moscovită, care înghițea orice ca buretele, cu fundături și unghere ascunse, cu cișmele înghețate și magazii de lemne, adevărate centre de atracție, nu existau secrete în ceea ce privește viața de familie. Nici viață personală nu exista, fiindcă orice petic apărut pe izmenele fluturând la uscat pe frânghiile folosite în comun era cunoscut de toți și de fiecare în parte.” (p. 186) M-a impresionat povestea Simkăi și a fiicei sale, Bromka, cea care, în ciuda comportamentului ireproșabil în mahala, rămânea periodic însărcinată cu același bărbat, despre care nu știa nimeni cine e: ”Sufletul de evreică al Simkăi, călit de mii de ani în focul și apele diasporei, laolaltă cu experiența strămutării trăită de două ori chiar de ea, n-a mai suportat vrăjitoria asta: nici nu se împlinea anul și fie-sa năștea un copil; cât despre bărbat, nici pomeneală.” (p. 158)

În ciuda înclinației personale anglofile, în ultimii ani, am descoperit și m-am lăsat cucerită de texte cu un alt gen de subtilități și de un exotism estetic pe care Vestul nu îl poate replica. Cufundată în referințe slavone și asiatice, suita de povești semnate de Ludmila Ulițkaia poate fi percepută cu ușurință ca invitație la descoperire a sensului vieții, în context istoric și în afara sa, prin istorii mărunte, dar nu lipsite relevanță.

 

A.

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Andreea Banciu
Co-fondator SB, Redactor șef

Absolventă a Facultății de Limbi și Literaturi Străine (2007) este traducător de text literar (Master pentru TTLC, 2010) și editor experimentat. Manager al proiectului cultural „Scrie-ți povestea” (#FILIT Iași). Îi plac înotul și chitara clasică. Scrie, vorbește și râde mult.

Număr articole publicate : 164