Pot să iau și eu o portocală?

fata-cu-portocale_1_fullsizePovestea de dragoste dintre Jan Olav și fata cu portocale, tatăl muribund care scrie o scrisoare pentru fiul său, fiul care scrie o carte împreună cu tatăl de mult pierdut – acestea sunt cele trei planuri narative care se îmbină în romanul epistolar Fata cu portocale de Jostein Gaarder (Editura , 2013, traducere și note de Raluca Iani). Structurat în scrisoarea tatălui și intervențiile naratorului, Georg Olav, volumul este scris simplu. Georg are 15 ani, este un adolescent cuminte, pasionat de știință, fără probleme în familie. Tatăl se adresează unui Georg chiar mai mic decât cel care citește și (ne) scrie, intenția sa fiind ca fiul să primească scrisoarea la 12-14 ani. Asistăm, cumva, la o discuție tată-fiu pe verandă, noaptea, sub un cer înstelat – un soi de recreare a unui moment trăit de cei doi –, o discuție despre nimicuri și despre esențialul pe care tatăl nu vrea să îl spună, ci sugereze.

În Fata cu portocale, dragostea adolescentină este prezentată din două puncte de vedere, al tatălui, un romantic, și al fiului, ceva mai reținut. Povestea fetei cu portocale începe când Jan, student la medicină în Oslo, se urcă într-un tramvai unde o fată îi atrage atenția. E îmbrăcată într-un hanorac oranj decolorat și ține în brațe o pungă de hârtie plină cu portocale, care, previzibil, se rupe. Portocalele se rostogolesc printre picioarele călătorilor, iar Jan se străduiește să recupereze cât mai multe dintre ele. Ajunge să aibă brațele și buzunarele pline de fructe, iar ea îl întreabă: Pot să iau o portocală?

Coborând din autobuz, aceasta devine obiectul obsesiei și căutării lui Jan, atât în Oslo, cât și în Spania. Fiecare detaliu din întâlnirile scurte cu ea este catalizatorul unei adevărate povești. Jan creează scenarii despre posibilele ei vieți și planuri, încercând să umple golul lăsat de necunoaștere, fiind cuprins de disperare din cauza propriei sale imaginații. Fiul, mai cuminte, este ușor amuzat de patetismul tatălui, dar îl poate înțelege, întrucât și el este îndrăgostit de o fată de la școala de muzică. Nu îi știe numele, dar nu o data și-a imaginat că aceasta apare deodată în sala de pian în timp ce eu stau și cânt Sonata lunii și că este atât de mișcată, încât începe să mă acompanieze la vioară. Astfel, vedem și în fiu romantismul și exuberanța tinerească pe care le regăsim în gândurile tatălui.

Povestea de dragoste dintre Jan și fata cu portocale este una relativ simplă și previzibilă, dar frumoasă. Ei se caută unul pe altul și Dacă două persoane nu fac altceva decât să se caute unul pe celălalt, nu este de mirare dacă se întâlnesc cu totul întâmplător. Jocurile lor mi-au amintit de filmul Jeux d’enfants, unde Sophie și Julien își dau tot felul de provocări. În Fata cu portocale ludicul nu este atât de sadic, dar nici nu are ușurința jocului copilăresc de-a veverițele pe care Jan și-l imaginează, sau amintește din altă viață: Dacă într-adevăr trăisem o viață împreună, poate trăisem ca două veverițe într-un copac. Povestea lor are un sfârșit prea timpuriu: Eram atât de tineri. Eram în mijlocul aventurii. Nu ar fi trebuit să fie un porumbel mort în șanț.

Mesajul cărții este ascuns în dialogul dintre tată și fiu. Jan îi pune întrebări lui Georg, îl roagă să-l ajute să interpreteze anumite gesturi ale fetei cu portocale, iar Georg se oprește pe alocuri pentru a-i răspunde, pentru a comenta sau pentru a oferi cititorului detalii despre familia sa, despre el și despre laitmotivul romanului, telescopul Hubble, o metaforă pentru felul în care privim universul și viața.

Suntem în lume o singură dată, spune Jan în scrisoare. Nu crede nici în viața după moarte, nici în reîncarnare. În ciuda faptului că și-a urmărit iubirea de-a lungul Europei, deși a privit mereu spre stele, Jan era un om de știință. Pus în fața propriei efemerități, acesta rupe granița dintre viață și moarte prin scrisoarea pe care fiul său o va citi când el va fi de mult plecat. De fapt, Jan forțează universul să le acorde șansa unui dialog. Frământările existențiale ale tatălui se rezumă la întrebarea: Tu ce ai fi ales dacă ai fi avut posibilitatea? Ai fi ales să trăiești scurt timp pe Pământ, pentru ca numai după câțiva ani să fii smuls de acolo, fără ca vreodată să te poți întoarce? Sau ai fi refuzat?

Ai doar aceste două alternative, căci așa sunt regulile. Dacă alegi să trăiești, atunci alegi să și mori.

Identitatea fetei cu portocale nu este enigma centrală a romanului, ci tocmai acest scenariu și ipotezele care derivă din el. Această întrebare este moștenirea pe care i-o lasă de fapt Jan lui Georg. Diferența între mentalități este puternică. Jan, pe moarte, scrie o scrisoare pe care fiul său, care se joacă lângă el, o va citi când el va fi doar o amintire. Se simte tristețea sa în pasajele în care îi povestește lui Georg ultimele lor luni împreună: Eu nu mai am nevoie să văd și să trăiesc mai multe decât am văzut și am trăit până acum. Îmi doresc foarte mult să pot păstra ceea ce am. Dar bântuie hoții, Georg. Musafiri nepoftiți au început să-mi fure forța vitală. Ar trebui să le fie rușine. Georg, pe de altă parte, privește lucrurile mult mai optimist. E prea tânăr pentru a înțelege imensitatea sfârșitului, e prea mulțumit pentru a cunoaște disperarea. Tatăl spune că nu ar fi ales să trăiască, dar știe că decizia aceasta ar fi dus și la inexistența lui Georg. Prin urmare, de alegerea fiului depinde conștiința tatălui.

Editarea, atât a poveștii, cât și a traducerii, a lăsat de dorit. Mi-ar fi plăcut ca Georg să fie un personaj ceva mai complex, ca detaliile din intervențiile lui să fie reduse la ceea ce este necesar și ca gândurile sale să aibă ceva mai multă profunzime. Mi-aș fi dorit și ca Mai mult ca perfectul să fie folosit corect (noi trăiserăm, nu noi trăisem, de exemplu). Lăsând însă aceste neajunsuri deoparte, Fata cu portocale e o lectură ușor de parcurs, cu un mesaj simplu și frumos.

Suntem în lume o singură dată, îi spune Jan fetei cu portocale. Și totuși ai fost aici. Lucky you.

Titlu: Fata cu portocale
Autor: Jostein Gaarder
Editură:
Traducere și note: Raluca Iani
Anul apariției: 2013
Număr de pagini: 152
ISBN: 978-99931-13-21-8
Preț: 19,90

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Ana Mănescu

Avatar
Cititoare pasionată, a publicat proză „alter.ego.” (Herg Benet, 2014). Activistă în mediul cultural.