Musai să strigi
(pt. Felix Nicolau)
Strigi, musai să
strigi
Musai să strigi
strigi
Muza face
un pipi.
Pe deasupra mai e şi supărată
pe lume
Orice gheară trage sfori
să evite iubirea.
Iubeşti, musai
să iubeşti
Musai să iubeşti,
iubeşti.
Icoanele
se tem să-ţi spună
că pe sub covoraşul
de rugăciune
se-mpreunează
cu poftă
de Dumnezeu, cu dorinţă
de sfinţi.
Ei care au alungat iubirea
acolo unde ea poate
să iasă la iveală doar cu ghearele scoase
şi strigând.
Din subterană
Ghionoaiele şi-au săpat vizuină
în adâncuri
chiar pe sub metroul
bucureştean şi magistralele lui.
Odată la o generaţie sau la două
scot capul la suprafaţă
din Transilvania, din Moldova
poftitoare
şi însetate de sânge
.
Atunci iubirea e schilodită
atunci străinul
e jefuit şi scos din minţi
chiar printre ai tăi
.
Icoanele tremură
îşi prefiră printre degete mătăniile
ele ştiu că setea asta de sânge
se va întoarce şi împotriva lor
îşi fac semnul
crucii
şi Iisus, de după breton,
scânceşte într-ascuns
Generaţii
(pentru Raluca şi Chris Tanasescu)
o generaţie se bucură de
darurile pământului
în timp ce alta-i otrăvită
de străvechea furie
împotriva vecinilor
împotriva crucii alinătoare,
împotriva liniştii
sfârşitului înfricosător.
Distrugătorii îşi aşteaptă rândul
ca plantele veşnic verzi hibernând
înainte de muguri şi flori.
Aceasta este luna
bucuriei şi a dorinţei.
Primiţi-o în palmele căuş
înainte ca măcelul
să înceapă cu sete
din nou
Mai 2014
Sursa foto: site-ul autorului