Când spui Bukowski, inevitabil te gândești la John Fante. Cel de-al doilea i-a fost ”zeu” primului, și sunt evidente influențele lui Fante în literatura lui Bukowski. John Fante a renunțat la facultate în 1929 și a ales să se concentreze pe scris. Experiența diverselor slujbe l-au făcut să scrie despre locurile în care a lucrat și despre oamenii pe care i-a întâlnit. Este cunoscut în special pentru Întreabă praful (Humanitas, 2006), carte publicată ințial în 1939 și care, alături de romanele O să vină și primăvara, Bandini (Humanitas, 2008), Drumul spre Los Angeles (Humanitas, 2007) și Vise de pe Bunker Hill (Humanitas, 2013) alcătuiește seria întâmplărilor din viața lui Arturo Bandini, din copilărie / adolescență până la maturitate. Inevitabil să nu-ți alunece gândul spre Henry Chinaski, alter-ego-ul lui Bukowski. Bandini și Chinaski sunt construiți pe calibre diferite, cel dintâi visează și pășește prea puțin prin realitatea care nu-i convine, pe când cel de-al doilea este complet sictirit de lumea în care trăiește și se lovește de realitatea mizerabilă fără să strângă din dinți. Stilul lui Fante este foarte apropiat de-al lui Bukowski, putem înțelege și de ce, având în vedere începuturile literare în condiții asemănătoare și viețile lor care s-au sfârșit în moduri tragice: Fante a murit de diabet, după ce a orbit și i-au fost amputate picioarele, în 1983, iar Bukowski a murit în 1994, din cauza leucemiei. Bukowski și-a cunoscut ”zeul” târziu, când Fante nu mai vedea și intrase într-o depresie cumplită din cauza sfârșitului care îi fusese prevăzut. Cei doi au păstrat legătura până la moartea lui Fante (este cunoscut faptul că Vise de pe Bunker Hill a fost ultimul roman publicat de Fante, pe care i l-a dictat soției, cu puțin timp înainte de a muri) .
Stilul lui Fante este tragic și în același timp conține un umor caustic, pe care Arturo Bandini îl varsă în capul oricui îi tulbură liniștea. În Drumul spre Los Angeles, îl vedem pe Arturo Bandini la douăzeci de ani, în plină încercare de a deveni scriitor. Sărăcia și copilăria traumatizantă îi formează lui Bandini o platoșă împotriva lumii și a convențiilor ei; deplin conștient că fără bani nu va putea vreodată să arate prezentabil și nici să ajungă un renume al literaturii, tânărul Bandini se angajează în diferite locuri, dar locul care îl afectează cel mai profund este fabrica de conserve de pește. Nu i se pare un mediu propice unui scriitor, face pe deșteptul cu noii săi colegi ținându-le discursuri formate din cuvinte bombastice ca să le atragă atenția, și totuși încearcă să țină piept unei vieți care pare că nu-i aparține. Nici când scrie primul său roman nu este luat în serios, iar realitatea și toți cei din jurul său îl scârbesc. Bandini nu dă doi bani pe oamenii din jur chiar dacă știe că oamenii depind de oameni în general; el le dă cu tifla pentru că, în aroganța sa infantilă, crede că singur va reuși să-și îndeplinească visele. Va încerca să facă asta, lăsându-și în urmă mama și sora, îndreptându-se către Los Angeles, acel tărâm deschizător de drumuri pentru oricare artist sărac și cu visele spulberate de alții.
Dragă Femeie Care Mi-a Dat Viață,
Ofensele teribile și preturbările acestei nopți au luat proporții nebănuite, fapt care mă obligă pe mine, Arturo Bandini, să iau o decizie gigantică și gargantuelică. Te informez asupra intențiilor mele în termeni cât se poate de clari. Ergo, te părăsesc acum, pe tine și pe veșnic fermecătoarea ta fiică (draga mea soră Mona), plecând, în deplină solitudine, în căutarea promițătorului uzufruct al carierei mele incipiente. Ceea ce vrea să spună că, în această seară, plec înspre metropola de est, spre Los Angeles, orașul îngerilor. [….] N-am un sfanț, dar vă conjur în termeni cât se poate de fermi să încetați cu anxietățile voastre cerebrale cu privire la soarta mea, căci nu încape îndoială că nemuritorii zei mă au în grijă.
Autor: John Fante
Editura: Humanitas
Titlu: Drumul spre Los Angeles
Colecția: Raftul Denisei
ISBN: 978-973-50-1660-9
Nr. pagini: 224
An apariție: 2007
Traducător: Gabriel H. Decuble
sursa foto: aici
