Cel puțin o dată la câteva luni, în unele „bule” de pe FB se iscă discuții mai mult sau mai puțin aprinse legat de cât de puțin se citește în România, cu accent pe faptul că mai ales generațiile tinere citesc foarte puțin spre deloc. Unele dintre aceste discuții sunt bazate pe diverse statistici, deși nimeni nu stă cu adevărat să verifice nici statisticile în cauză, nici sursele lor. La fel cum foarte puțini se întreabă care este cauza acestui fenomen, dacă el chiar este așa cum spune presa în căutare de titluri de senzație.
Un alt aspect criticat de multă lume este calitatea literaturii pentru adolescenți și se pune accentul pe cuvântul calitate raportând-o la criterii valabile, probabil, în tinerețea lor. Fără să țină cont de faptul că lumea adolescenților de azi este foarte diferită de cea a adolescenților de acum 30-40-50 de ani, iar literatura care li se adresează trebuie să țină pasul cu această lume a lor. Ba chiar sunt unii care spun că aceste cărți adresate adolescenților nici nu pot fi numite literatură și că este vorba doar despre o mașinărie de făcut bani. Această din urmă afirmație înseamnă că există o contradicție în aceste dispute în care se spune că tinerii nu citesc, dar, pe de altă parte, cărțile pentru ei se vând foarte bine, din moment ce se zice că acest gen a devenit o sursă de câștig financiar.
În munca mea de traducător literar, m-am intersectat ades și cu romane din categoria Young Adult. Pot spune chiar că am tradus multe din acest gen. La început, am avut același tip de reacție: îmi păreau oarecum prost scrise, „subțiri” în ce privește subiectele, cu un limbaj destul de limitat. Treptat, însă, pe măsură ce am tradus tot mai multe și mai diverse din acest gen, percepția mea a început să se schimbe. Și nu pentru că aș fi avut cine știe ce revelație, ci pentru simplul fapt că am început să mă pun în locul celor cărora le sunt adresate și să le văd prin ochii lor. Am încetat să le mai filtrez prin prisma adultului care depășise faza lecturilor ușoare și citise o grămadă de cărți „serioase”, „grele”. Cred că este greșeala pe care o facem cei mai mulți dintre noi, când vorbim despre literatura Young Adult (YA).
Este interesant să vedem când și unde a apărut noțiunea de literatură YA. Căutând pe internet, am aflat că termenul de ficțiune YA a apărut în preajma celui de-al Doilea Război Mondial, când adolescenții au fost recunoscuți ca un grup distinct de tineri și a fost folosit inițial de bibliotecari, pentru a-i ajuta pe adolescenți să facă tranziția de la literatura pentru copii la cea pentru adulți. Iar primii care au utilizat-o se pare că au fost bibliotecarii de la New York Public Library (NYPL). Prima listă anuală de cărți „pentru tineri” a NYPL a fost trimisă către școli și biblioteci în 1929. Apoi, «în 1944 […], bibliotecara Margaret Scoggin de la NYPL a schimbat numele rubricii din jurnalul bibliotecii sale, care din „Cărți pentru băieți și fete mai mari” a devenit „Cărți pentru tineri adulți”, iar genul respectiv a fost astfel botezat cu numele care se păstrează și azi.»
Ca gen, literatura YA a început să se dezvolte mai mult pe la sfârșitul anilor ’60 și se referea inițial la ficțiunea realistă a acelei perioade, ficțiune care aborda probleme, aspecte și circumstanțe de viață care erau de interes pentru cititorii cu vârste cuprinse între 12 și 18 ani. Astfel de titluri erau publicate de diviziile de cărți pentru copii ale editurilor americane și erau comercializate către instituțiile care deserveau astfel de populații, respectiv biblioteci și școli. La început, genul YA avea tendința să prezinte eterna poveste de dragoste dintre un băiat și o fată, după care, treptat, romanele din această categorie s-au diversificat și au început să abordeze mai pe larg viața adolescenților, cu teme precum prietenia, sexualitatea, drogurile și alcoolul, precum și identitatea sexuală și de gen.
Și totuși, spun specialiștii, literatura YA în sine este un gen oarecum amorf, deoarece termenii constitutivi „tânăr adult” și „literatură” sunt dinamici, schimbându-se odată cu societatea și cultura, care le oferă contextul. Deși unele dintre lucruri rămân valabile și astăzi, multe s-au schimbat. Inclusiv segmentul de populație care cuprinde definiția convențională de „tânăr adult”, care la un moment dat s-a extins, iar acum include persoane cu vârsta cuprinsă între 10 și 25 de ani. Tematicile abordate s-au schimbat și ele, desigur, mai ales după accelerarea dezvoltării tehnologice și a lumii online.
Întreba cineva într-o discuție pe care am avut-o la un moment dat pe FB cum vor citi adolescenții noștri „literatură adevărată”, dacă ei își încep lecturile cu cărți considerate slabe. Și mă opresc să mai punctez o dată că această etichetă este una inadecvată, deoarece judecăm literatura YA dintr-o perspectivă greșită. Și se pare că răspunsul la întrebarea respectivă există, problema aceasta i-a preocupat și pe alții. În unele țări din SUA, de exemplu, literatura YA a fost integrată în programa școlară ca stimulent pentru lectură, menită să facă trecerea către literatura clasică. Asta, deoarece se consideră că literatura YA este mai relevantă pentru nevoile sociale și emoționale ale elevilor de azi decât literatura clasică. Prin intermediul cărților adresate categoriei lor de vârstă, copiii sunt mai motivați să citească și se implică mai mult în activități legate de lectură. În plus, literatura YA le permite profesorilor să discute cu elevii despre subiecte tabu sau dificile pentru ei. În felul acesta, literatura YA este o punte spre literatura clasică, canonică, pentru a cărei înțelegere sunt astfel pregătiți.
În cărțile YA pe care le-am tradus am observat o înclinație spre povești moralizatoare. Chiar dacă uneori mi s-a întâmplat ca la început subiectul să îmi pară oarecum banal, pe parcurs, firul narativ s-a dezvoltat în așa fel încât mi-am dat seama că cititorii au ceva de învățat din cartea respectivă: empatia față de personaje diferite de ei, situații în care trebuie să facă diferența dintre bine și rău, acceptarea diversității șamd. La finalul fiecăreia dintre aceste cărți ajungeam la concluzia că mă pripisem și, de fapt, era o carte bună pentru adolescenți. La fel, distopiile YA le stimulează imaginația, îi încurajează să pună la îndoială anumite realități și să vadă dincolo de ele. Și multe altele, pentru că literatura YA este un gen foarte divers, care, în final, îi provoacă pe tineri să vadă lumea din perspective diferite și să se descopere prin intermediul ei. În felul acesta, îi pregătește pentru lumea adulților și le dezvoltă plăcerea pentru lectură. Pentru că este absurd să pui un tânăr să citească o carte mult peste capacitatea lui de înțelegere și să te aștepți să mai vrea. Îmi amintesc că noi aveam în programa școlară foarte multe cărți care nu erau potrivite pentru vârsta noastră și pe care le-am recitit adultă fiind, abia atunci înțelegându-le pe deplin și reușind să mă bucur cu adevărat de ele. Au fost și cărți pentru vârsta noastră, dar mult mai puține, pentru că la vremea respectivă în România nu exista abundența de literatură tradusă de care ne bucurăm acum. Iar literatura română îmi pare că este deficitară la capitolul YA.
În concluzie, încercați să nu mai fiți atât de drastici când vine vorba despre literatura YA, gândiți-vă că tinerii au o lume a lor, în care fiecare decizie, oricât de neînsemnată ar părea, pare să aibă dimensiuni și urmări colosale, iar aceste cărți îi ajută să își înțeleagă lumea și pe ei înșiși, prin personaje foarte asemănătoare cu ei.
Ascultă interviul [IA::Carmen Sinteticescu]
