Spunea cineva pe Facebook (din păcate nu am reținut numele, daca te recunoști, lasă un semn) că abia odată cu sinuciderea tragică și șocantă a lui Robin Williams, actor drag al sufletului meu, românii au înțeles și ei că depresia nu e un moft, ci o boală oribilă. Tind să cred că nu cancerul, ci depresia va deveni boala secolului și că din ce în ce mai mulți oameni care nu înțeleg ce se întâmplă cu ei suferă de depresie în tăcere, neștiuți de nimeni, fără să știe cum să iasă din această stare care ucide încet, dar sigur. Andrew Solomon, autorul monumentalei cărți Demonul amiezii. O anatomie a depresiei, Humanitas, 2014, despre care voi spune câteva cuvinte, fiindcă e greu să spui ceva despre o asemnea operă, care se cere citită cu pixul în mână și cu sufletul scos la analiză, a scris un articol scurt și revelator despre moartea celui care a făcut atâția oameni să râdă, dar a murit de tristețe. Articolul, intitulat simplu și poetic, Suicide, a Crime of Loneliness, arată partea nevăzută a ființei unui om, oricare om, dar cu accentul pus pe Robin Williams, acea parta ascunsă – conștiința, gândurile cele mai intime, sufletul, care uneori se pot întuneca ireversibil. Suntem supuși în fiecare zi a vieții noastre unor teste de rezistență, ne autoamăgim, ne punem întrebări fără răspuns și apoi uităm întrebările de frica răspunsurilor și continuăm să trăim.
Nimeni nu e pe deplin fericit, nimeni nu e pe de-a-ntregul satisfăcut, dar unii dintre noi sunt teribil de nefericiți. Alții, care habar nu au despre ce vorbesc, ar spune că doar cei slabi pică în depresie, când de fapt nu există o noimă în felul în care acest demon își alege victimele. Oricine este o posibilă țintă: vecinul de la doi care bate covoarele și zâmbește tuturor, omul vesel care se pune lângă tine în metrou, mama ta, sora ta, fratele tău, iubitul sau iubita, președintele țării, scriitorul premiat cu Nobel (este celebu cazul lui William Styron, care s-a luptat mult cu depresia și a scris tulburătoarea carte: Beznă vizibilă. Amintiri despre nebunie, Art, 2007) sau chiar tu. Da, tu cel care citești aceste cuvinte, nu ai nicio problemă aparentă și abia așteapți să termine pentru a merge la o întâlnire, la masă sau oriunde altundeva, și tu poți pica mâine în depresie. Și nu vei știi ce te-a lovit. Depresia este o boală care îți macină mintea și îți distruge trupul, după ce înainte ți-a ucis visele, relațiile, viața întreagă. Dar, ceea ce mulți oameni nu știu, este că depresia, ca oricare altă boală, poate fi vindecată. Unii nu se vindecă și mor, la fel cum poți muri și dintr-o răceală netratată sau tratată prost, numai că depresia nu te omoară singură, ci cu ajutorul tău, dar acel tu nu mai e tu, e un altul, e o umbră. Stăm de vorbă cu umbrele atunci când suntem deprimați. Dar umbrele mai și pleacă.
Despre Andrew Solomon aflăm că: „s-a născut în 1963. Şi-a făcut studiile la Yale şi Cambridge. Trăieşte la New York şi Londra. Este doctor în psihologie şi scrie literatură de factură politică, culturală, psihologică şi de ficţiune. Apare în mod regulat – cu o largă şi diversificată sferă de subiecte despre depresie, artiştii sovietici, renaşterea culturală afgană, politica libiană şi altele – în New Yorker, New York Times Magazine, Artforum, Travel and Leisure şi în alte publicaţii. Cartea sa The Noonday Demon: An Anatomy of Depression a câştigat în 2001 Premiul Naţional al Cărţii, în 2002 a figurat printre finalistele pentru Premiul Pulitzer, fiind inclusă în lista publicaţiei The Times a celor mai bune o sută de cărţi ale deceniului.” Acestea sunt fapte, biografie, dar mai aflăm ceva despre el dacă citim cartea sau vreun interviu: că a suferit câinește de depresie, s-a ridicat și apoi a scris o carte mamut, extrem de erudită, incredibil de sinceră și nespus de ajutătoare despre depresie. L-am văzut la București unde a venit pentru a-și lansa volumul și nici prin cap nu mi-ar fi trecut, dacă nu știam despre ce este vorba, că acest om educat, înalt, chiar frumos, stilat și plin de carismă, vesel și glumeț a suferit de depresie și stă în fața noastră, dezgolit și ne vorbește despre experianța sa. A fost puhoi de lume în Librăria Humanitas de la Cișmigiu, lucru care dovedește că oamenii au început să se intereseze de acest subict. Fiind și un vorbitor TED, Solomon a ținut și o conferință la București despre despresie, dar și despre sexualitate (mai cu seamă homosexualitate, fiind gay).
Cartea am citit-o încet, în timp, azi ceva, mâine ceva, nu am putut să o înfulec, poate nici nu am reușit să o cuprind în întregul ei, nici nu-mi permit să spun prea multe, nefiind în măsură, însă am citit despre o serie 
întreagă de oameni, intervievați de autor, ale căror povești m-au îngrozit și mi-au dat speranță mai apoi. Am citit și despre autor, despre moartea mamei sale, despre greutatea de a alege eutanasia, despre primele zile de depresie și despre primele zile de revenire după luni de depresie. În plus, autorul, care nu se mulțumește doar cu a spune povești, ci intră în tot felul de subiecte și polemici sociale, antropologice, îndelung sărate cu exemple din literatură artă, filme, articole, eseuri etc., disecă realitatea contemporană și întoarce pe toate părțile subiectul despre care scrie. Citind cartea nu afli doar despre boala numită depresie și nici doar câteva povești, ci afli istoria depresiei, înțelegi o parte din factorii care duc la depresie, înțelegi mai bine ființa umană, cultura modernă, înțelegi că ești teribil de singur uneori, dar nu ești singur până la capăt. Este o carte extrem de erudită, pe alocuri greu de digerat, dar cred că este o lectură obligatorie pentru oricine a fost, este sau va fi deprimat.
Titlu: Demonul amiezii
Subtitlu: O anatomie a depresiei
Autor: Andrew Solomon
Traducere: Dana Ligia Ilin
Prefaţă: Mircea Cărtărescu
Editura: Humanitas
An aparitie: 2014
Ediție: I
Pagini: 624
Preț: 69.00 lei