5 cărți must-read ~ s46/14

Se lasă frigul peste București și eu m-am trezit cu poftă de literatură nordică. Înainte de a vă recomanda cărțile de săptămâna aceasta, m-am gândit că poate ar fi bine să știm câte ceva despre scriitorii nordici înainte de a-i citi. Știm deja că literatura scandinavă a devenit din ce în ce mai populară odată cu traducerea a numeroase romane dark și polițiste în diverse limbi. Nu știu exact de ce a apărut subit o astfel de fascinație, însă știu sigur că dincolo de acest curent, există mult mai multe lucruri de spus despre ceea ce se scrie în țările nordice.

Mai mult decât thrill-ul creat prin evenimente neașteptate și situații de limită găsim, de fapt, ceea ce Lea Elm spunea în unul dintre articolele sale și anume că în literatura scandinavă  există o adevărată tradiție de a te focusa chiar pe acest lucru: „Pe o descriere a cuiva care pune unt pe o felie de pâine și o mănâncă, stând pe un scaun, uitându-se afară pe fereastră într-o după-amiază liniștită de duminică în care nu se întâmplă nimic. Iar el este convins că nici nu se va întâmpla nimic.” De fapt, această tradiție s-a menținut de-a lungul timpului (de la romanele de la început până la literatura contemporană). Atât proza scurtă, cât și romanele lucrează mai ales cu realismul, lipsește acțiunea și, în multe dintre ele, progresul de orice tip. Liniștea domină poveștile, o liniște poetică – la fel ca mersul în zăpadă –  în care mișcarea are o finețe și o lentoare deosebită sau lipsește cu desăvârșire.

Totuși, există câteva diferențe, de la o țată la alta. Mulți dintre autorii scandinavi scriu în prezent ceea ce se numește autoficțiune – adică un fel de autobiografie fictivă, în care granițele dintre ficțiune și realitate se întrepătrund. În Danemarca, spre exemplu, trend-ul este de a scrie despre experiențele corporale, în special despre durere, iar corpul este descris ca ceva ce poate fi abuzat de oameni sau chinuit de boli.

nordic

Fiind atât de diferită de literatura cu care suntem noi obișnuiți, ea are un farmec cu totul și cu totul aparte. Așadar, astăzi vă recomand, ca de obicei, cinci cărți din această zonă, sperând să vă stârnesc și vouă interesul.

1. Elena ne introduce în opera lui Sjón (Sigurjón Birgir Sigurðsson), „Vulpea albastră”:

„Impresia puternică pe care ți-o lasă lectura Vulpii albastre este aceea a unei dorințe absurde și copilărești de a căuta în natură o asemenea creatură, pentru că ea pare deopotrivă misterioasă și temătoare, dar tototdată jucăușă, fragilă. Deși acțiunea prezintă evenimente care privesc viața omenească, figura centrală a cărții rămâne vulpea albastră. Poate că miza cărții e superioritatea animalului în fața omului. E o temă de reflexive pentru cititori.”

[Cumpără de aici]

2. Eu vă recomand să fiți mai atenți la tot ceea ce se întâmplă în jurul vostru și să nu renunțați niciodată să fiți creativi. Despre mister și limitele creativității, în „Vizionare”:

„Lars Saabye Christensen te prinde de mâini și de picioare, îți scufundă sufletul într-un vas cu profunzime, îți absoarbe energia și are grijă să te pierzi într-o transă tomnatecă, alunecând pe petecele de gheață de dimineața devreme. Te face să te întrebi, păstrând răceala tipic scandinavă ce nu poate decât să exercite o atracție irezistibilă asupra sufletelor latine (deși e sursa unor angoase ce se amplifică apropiindu-ne de Mediterană), unde ai fost când viața ta a început să ia o altă întorsătură. Viața e un scenariu? Și dacă e așa, ce faci când nu ești decât un scenarist ratat? Scenă după scenă lucrurile duc spre un final stupid. Tensiune. Frustrare. Și, când nu mai rămâne nimic – liniște.”

[Cumpără de aici]

3. Ana ne îndeamnă să pășim cu încredere în univerul filosofic a lui Jostein Gaarder și să ne îndrăgostim de  „Fata cu portocale”:

„Suntem în lume o singură dată, spune Jan în scrisoare. Nu crede nici în viața după moarte, nici în reîncarnare. În ciuda faptului că și-a urmărit iubirea de-a lungul Europei, deși a privit mereu spre stele, Jan era un om de știință. Pus în fața propriei efemerități, acesta rupe granița dintre viață și moarte prin scrisoarea pe care fiul său o va citi când el va fi de mult plecat. De fapt, Jan forțează universul să le acorde șansa unui dialog. Frământările existențiale ale tatălui se rezumă la întrebarea: Tu ce ai fi ales dacă ai fi avut posibilitatea? Ai fi ales să trăiești scurt timp pe Pământ, pentru ca numai după câțiva ani să fii smuls de acolo, fără ca vreodată să te poți întoarce? Sau ai fi refuzat?

Ai doar aceste două alternative, căci așa sunt regulile. Dacă alegi să trăiești, atunci alegi să și mori.”

[Cumpără de aici]

 4. S-ar părea că scriitorii nordici au o pasiune pentru personajele feminine. Dar cine nu are?! Mai multe despre viziunea lor de la Sowilo,  Peter Høeg – „Fata tăcută”.

„Romanul, așa cum am mai spus, este în esență, foarte complicat de descifrat. Nu e ca și cum ai trimite rachete pe lună, dar necesită o atenție distributivă, din punct de vedere al imaginilor care ies din carte. Cititorului i se înfățișează o serie de tablouri cu personaje apărute de nicăieri, tablouri care formează o imagine de ansamblu; această imagine de ansamblu fiind de fapt întreaga cheie de lectură a romanului. Însă acele tablouri sunt împărțite în alte zeci de piese care trebuie aduse la un loc. Mă întreb câte coli o fi aruncat la gunoi Høeg când a scris romanul (scrie doar pe coli A4, după ce termină ședința de budism tibetan și după ce ascultă Mozart, Chopin sau Bach).”

[Cumpără de aici]

 5. Sofi Oksanen este  este o scriitoare contemporană finlandeză, cu origini în Estonia, despre care a și scris un roman. Andrei ne recomandă „Purificare”.

„Romanul urmărește atent latura feminină a unei familii estoniene timp de trei generații, familie care este dezbinată de venirea comunismului, după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial. Aliide, personajul principal, se căsătorește cu un activist comunist de țară, Martin, însă este îndrăgostită de soțul surorii ei, Hans, pe care îl ascunde mai mulți ani. Hans Pekk, fiul lui Eeirik, țăran estonian, reprezentantul Estoniei tradiționale și profunde mi se pare cel mai interesant personaj al romanului. Imaginea poetică pe care Sofi Oksanen o folosește pentru a exprima suferința lui Hans în sensul pierderii soției și fiicei sale este demnă de cele mai bune pagini ale Hertei Muller.”

[Cumpără de aici]

Cu încrederea că veți avea o săptâmână în spiritul tipic nordic, cu liniște și literatură de calitate, vă doresc spor și voie bună. Până data viitoare…

À bientôt!

 

sursa foto aici

** Lea Elm, pasionată de literatură și cititor fervent, studentă a Universității din Danemarca de Sud, Literatură Comparată, guest-writer pe site-ul personal al scriitorului Andrew Blackman.

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Isabela

Isabela
Isabela este absolventă a Facultatății de Psihologie din cadrul Universității București și vede cititul ca o formă de terapie, la fel ca și dansul, muzica sau fotografia. Funcționează pe principiul: avem nevoie doar de puțină frumusețe. Zi de zi. Puțin câte puțin. Peste tot.