„Ubik” de Philip K Dick

Scris în 1966, Ubik e fără îndoială unul din romanele cele mai tulburătoare ale lui Dick și cel care reușește poate, cel mai bine să confunde realitatea cu experiența onirică.

„Sari în veceu și stai cu picioarele în sus. Eu sunt viu, voi sunteți morți.”

Acțiunea e ambientată în 1992 și în contemporanul 1939, în paralel se desfășoară o serie de evenimente legate de decăderea și regresia lumii, prezentul și viitorul se urmăresc printre psi, precog, telepați și inerțiali. Glen Runciter comunică cu soția defunctă pentru a avea sfaturile ei din lumea de dincolo. Joe Chip dispare in 1992 și se regăsește în America anilor treizeci, în timp ce primește misterioase și obscure mesaje. O capcană mortală pare că a anientat cei mai buni precognitivi din sistemul solar. E în curs o luptă pentru a cerceta viitorul în contemporan cu o imposibilă disoluție a prezentului; lumi și timpuri diverse trăiesc și afluează în contemporan, viața se confundă cu moartea.

„Eu sunt Ubik. Înainte ca Universul să existe, eu eram. Am creat stelele. Am creat lumile. Am creat formele de viață și locurile în care trăiesc; eu le mișc unde îmi place. Merg unde spun eu, fac ceea ce eu comand. Eu sunt verbul iar numele meu nu e nicicând pronunțat, e numele pe care nimeni nu-l cunoaște. Mă numesc Ubik, dar nu e numele meu. Eu sunt și voi fi etern.”

La fel ca în alte cărți ale lui Dick, și în Ubik argumentul principal rămâne problema realității. Dacă la începutul narațiunii există un protagonist, Glen Runciter, și un grup de persoane care trăiesc într-o realitate bine distinctă, înaintând în lectură notăm că această realitate se destructurează. Totul naște odată cu explozia de pe Lună. Din acel moment Dick frânge narațiunea  în două planuri distincte ale realității iar protagoniștii se cred închiși între două forțe invizibile care se contrastează. Dubiile și ipotezele se montează și se demontează continuu. Dacă sunteți obișnuiți să citiți cărți care vă permit să încastrați perfect orice episod, orice întâmplare, orice indiciu din paginile anterioare, când veți închide Ubik nu veți avea certitudinea că finalul e cu adevarat ceea ce pare.

Viitor, prezent, trecut, călătorii în timp și în multidimensionalitatea existenței a unor oameni în parte vii în parte morți care sunt însă în grad de a acționa asupra fiecărui moment, asupra fiecărei dimensiuni, creând scurtături temporale, realități paralele și alternative, paradoxuri și lumi absurde care evoluează în sens contrar, oameni care oscilează în căutarea unui răspuns la întrebarea care ascunde infinite alte întrebări: ce s-a întamplat, ce se întâmplă, ce se va întâmpla, și mai ales, de ce?

Asta e Ubik, poate cel mai faimos roman al lui Dick și cu siguranță cel mai profund, un roman din care nu lipsesc toate celalalte elemente SF nostalgice (de la început suntem catapultați într-o lume futuristică anii ’90 care are sapoarea ingenuă a SF-ului anilor ’70), și care, plecând de la acestea, evoluează devenind o intimă cercetare asupra misterelor vieții, ale existenței.

Dacă ar exista cineva în grad de a modifica timpul? De a modifica în prezent trecutul și invers în trecut prezentul? Cum ar fi acum viața noastră? Mai ales, ne-am da seama de diferențe? În Ubik există acest cineva, există această forță care acționează în sens opus celei normale, și lumea care rezultă, e un nonsens dimensional, un nonsens existențial.

Astfel, romanul lui Dick e admirabil pentru că aruncă o privire crepusculară asupra teoriilor continuumului dimensional în vogă în acei ani, dar și pentru că induce o reflecție asupra misterului existenței și asupra puținelor certiduni ale vieții, un roman care prin stil, conținut captivant și fascinant reprezintă punctul cel mai înalt al producției literare a autorului, un roman pe care nu ar trebui să-l ratezi din lectură, nici măcar o dată.


Titlu original  – Ubik

Autor –
Traducător –

Editura  – Nemira
Colecția – Nautilus
ISBN 978-606-579-919-6

Nr. pagini – 280

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Andreea Semmai

Andreea Semmai
autodidact. dezadaptat social. în scris cânt si iau lumea în de/râdere. eu sunt Bufonul de curte