SB-1009-RPC

Pe semnebune.ro avem o cronică a ecranizării realizate după cartea lui Dan Lungu, Sunt o babă comunistă, cronică semnată de Andreea Banciu. „Filmul își vindecă spectatorii încă din generic, anunțându-i elegant că au de-a face cu o adaptare după romanul omonim, ceea ce s-ar traduce prin ”scenaristul și-a făcut de cap. Și regizorul. Și actorii. De fapt, ecranizarea a fost o petrecere pentru toată lumea.” Lucian Dan Teodorovici a selectat și distilat aspecte din carte, adăugând elemente care modifică puțin echilibrul filmului (povestea fiicei, mutate din Canada, în America, filmul despre comunism care se toarnă în orașul de provincie, punct de reper potrivit pentru micile escapade în timp ale Emiliei, ”baba comunistă”).  O chestiune notabilă, referitoare la dinamică, este faptul că momentele din tinerețea comunistă a Emiliei, descrise în roman cu lux de amănunte, se transformă în flash back-uri în alb-negru, în film, ceea ce, deși acceptabil și de înțeles, poate fi frustrant pentru cei care au savurat pasajele descriptive din roman”, citim pe semnebune.ro, iar mai departe vă îndemnăm să citiţi singuri cronica amintită, care e foarte probabil să vă convingă să mergeţi la film.

**

Godot Cafe-Teatru vă invită miercuri, 11 septembrie, la un spectacol… altfel. „…este un spectacol interactiv…este un altfel de teatru…nimic nu este pregătit dinainte, totul se întâmplă pe loc…actorii sunt la dispoziţia publicului…prezentatorul spectacolului cere un titlu…actorii creează pe loc o povestire sau o scenă de improvizaţie pe titlul respectiv…”, citim în prezentarea de pe godotcafeteatru.ro. Spectacolul durează două ore şi costă 30 de lei.

**

De pe lapunkt.ro vă recomandăm cronica de carte semnată de Ioan Stanomir, care, de data aceasta, scrie despre America fără etaje a ruşilor Ilf şi Petrov. „Cronică a lungii călătorii întreprinse cu automobilul de-a lungul Statelor Unite, “America fără etaje” este încercarea de a a fotografia imaginea complexă şi pluristratificată a unui întreg continent. (…) Democratici şi dechişi, pregătiţi să sară în ajutor, organizaţi şi meticuloşi, americanii din romanul reportaj al lui Ilf şi Petrov sunt captivi în pântecul capitalismului perfecţionat şi inuman în eficacitatea sa industrială. Uzinele lui Ford sau casa electrică în care locuieşte inginerul obsedat de publicitate sunt emblemele acestei lumi care seduce prin mirajul profitului şi adoarme vigilenţa de clasă a muncitorilor. Fericirea accesibilă prin rate este posibilă doar prin atotputernicia reclamelor”, citim în recenzia de pe lapunkt.ro, care merită parcursă integral, fie că aţi citit sau nu cartea amintită.

**

În intervalul 13-15 septembrie, la Muzeul Ţăranului Român, va avea loc Târgul iconarilor şi al meşterilor cruceri. „Târgul iconarilor şi al meşterilor cruceri se încăpățânează să păstreze structura unui târg mic, care îşi dorește să fie mai aproape de atmosfera unui praznic, celebrând una dintre cele mai importante sărbători ale ortodoxiei: Înălţarea Sfintei Cruci, în 14 septembrie. Rămânem fideli publicului obişnuit al târgului și continuăm să construim acţiunea ca un tip de act cultural care încearcă să recupereze frumuseţea obiectului de cult, redescoperind valoarea formelor şi a izvoadelor vechi, prin prezentarea unor teme iconografice devenite reper în iconografia ţărănească, dar şi prin inovaţii care folosesc imaginea tradițională ca resursă, teritoriu de explorare continuă pentru creațiile contemporane ale artiștilor și ale meșterilor iconari”, citim în prezentarea de pe muzeultaranuluiroman.ro.

**

„Joi, 12 septembrie, de la ora 19:00, la Grădina Verona din Bucureşti vor cânta Luiza Zan şi Dan Byron în formula Live Acoustic Duo. Având la dispoziţie doar vocile şi chitarele, cei doi vor oferi  un spectacol  ce-şi trage seva din background-ul lor artistic extrem de variat. Rock, pop, jazz, gospel, toate îşi au locul lor în interpretarea celor doi, făcând din Live Acoustic Duo o experienţă ce trebuie trăită măcar o dată!”, aflăm de pe metropotam.ro, unde găsiţi şi detalii despre cei doi, în cazul în care nu (prea) îi ştiţi.

 

banner-revista-presei-SPT

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Dorina Tătăran

Dorina Tătăran
Traducătoare de literatură la o casă importantă de editură din România, Dorina a fost premiată în 2012 la ediția a III-a a Concursului de debut literar „Incubatorul de condeie”, secțiunea Proză scurtă. Este o fidelă cititoare de „sud-americană”. Scrie proză scurtă dar se ferește să publice (încă). Iubește cafeaua și florile.