Recviem pentru trompetă patafizică

La începutul anilor 90, lucram la săptămânalul Zig Zag. Era epoca de aur a presei postdecembriste, când dominante erau anchetele, reportajele şi interviurile, nu, ca azi, editorialele şi ştirile comentate, gen publicistic inventat în România. Erau anchete pe bune, făcute underground şi cu riscuri personale serioase – nu „anchetele” de azi, bazate pe „surse”, adică Vasile, care-l urăşte pe Gică, îţi dă un dosar despre el şi tu îl publici. Sau compilezi informaţii de pe Internet. Atunci, ancheta se făcea pe teren. Şi rezultatele erau pe potrivă. De altfel, un politician ne flatase spunând: „Se fac interpelări în Parlament cu Zig-Zag-ul în mână!” Vremuri…

Eram, aşadar, în redacţie şi vorbeam de una-de alta, inclusiv cu Mihai Pânzaru – PIM, cum semnează – marele caricaturist, colaborator al revistei, aflat în trecere prin Bucureşti. Şi, deodată, din noianul de vorbe care se revărsau din toate părţile, un cuvânt s-a desprins limpede şi mi-a intrat cu tobe şi trompete în ureche: FILDECOS. Îl rostise PIM. Ştiam exact de unde vine: povestirea Aristocrata, din volumul Galoşul de Mihail Zoşcenko! Fildecos, adică fil d’Ecosse, fir scoţian, material pentru ciorapii de damă cu fiţe de la începutul secolului trecut. Din acea secundă am devenit bun prieten cu PIM. Aveam ceva în comun. Nu fildecosul, fireşte, şi nici doar pe Zoşcenko, ci mult mai mult. Lecturi comune nu înseamnă numai gusturi comune, ci şi – aş zice – un acelaşi mod de a vedea viaţa. La întrebarea „De ce-aş citi?”, poetul Mihai Gălăţanu răspundea, aparent bizar: „Ca să-mi fac prieteni”. Nu e un răspuns cu valoare simbolică, figurativă, ci cu valenţe cât se poate de practice. Am înţeles asta şi prin contraexemplu. Un celebru editorialist şi scriitor mi-a explicat de ce părăsea o redacţie unde avea un statut intangibil şi câştiga mai mult decât onorabil. Mi-a zis: „Măi, eu cu ăştia n-am citit aceleaşi cărţi!”

N-am citit aceleaşi cărţi… Tare! Să ne-nţelegem: nu mi-a spus nici „Ăştia n-au citit nimic!”, nici măcar „Ăştia au citit cărţi mult mai slabe (sau mai puţine) decât am citit eu!” Nu. Poate colegii lui de redacţie citeau Schopenhauer, şi el San Antonio. Esenţial era că nu erau aceleaşi. Ce fel de prietenie, ce fel de relaţie este – în mileniul trei, într-o ţară europeană – aceea  care n-are la bază măcar câteva cărţi comune, la care am vibrat amândoi, am râs, am plâns, ne-am enervat, ne-am luat de gânduri? Şi când eu spun pianocteil tu zâmbeşti, e ca o parolă între noi, e o punte spirituală, o legătură indestructibilă, pentru că tu ştii că pianocteilul, pianul care compune cocteiluri pe măsură ce cânţi şi, evident, în funcţie de ceea ce cânţi, e din Spuma zilelor, de Boris Vian. Aşa cum ştii că definiţia „A îmblânzi înseamnă a-ţi crea legături” e din Micul Prinţ, al lui Saint Exupery. După ce-i explică asta, vulpea tace şi-l priveşte îndelung, apoi zice: „Te rog… îmblânzeşte-mă” E cel mai frumos schimb de replici pe care l-am citit vreodată.

Relaţiile dintre mine şi prietenii mei s-au creat – ne-am îmblânzit, aşadar, unii pe ceilalţi – având drept liant câţiva autori, câteva cărţi – iar Spuma zilelor este una dintre cele fundamentale. Ani de zile am ştiut doar de ea, în ceea ce-l priveşte pe Vian, până când am dat – întâi în franceză, apoi şi în română – de celelalte cărţi ale lui, majoritatea la fel de tulburătoare, mai ales Smulgătorul de inimi… De inimă a murit Boris Vian, la 39 de ani, în timp ce asista la premiera unui film mediocru adaptat după romanul lui Voi merge să scuip pe mormintele voastre… Simple coincidenţe… Inginerul, compozitorul, trompetistul Boris Vian, membru în Colegiul de Patafizică (ştiinţa soluţiilor imaginare…) şi-a prefaţat Spuma zilelor cu o sentinţă laconică: „Există doar două lucruri: dragostea şi muzica din New Orleans sau a lui Duke Ellington. Restul s-ar cădea să dispară”. El, unul, n-a dispărut.

 

O zi bună vă urează

Tudor Călin Zarojanu

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: TC Zarojanu

TC Zarojanu
a studiat Matematică-informatică la Universitatea București. A fost îndrăgostit de lectură și a devenit scriitor, jurnalist, producător și realizator de emisiuni culturale.