Julián Fuks – Istorii despre literatură și orbire (Borges, Joẵo Cabral și Joyce)

istorii-despre-literatura-si-orbire_1_fullsize
Julián Fuks, licențiat în literatură sudamericană, contopește în acest volum eseul, ficțiunea și biografia. Numitorul comun al celor trei capitole din întinsul cărții este ceața așternută peste ochii a trei figuri importante ale secolului XX: , Joẵo Cabral și Joyce. Autorul alcătuiește astfel un soi de istorie a orbirii, trecută prin filtrul poeziei, meșteșug cu care s-au îndeletnicit cei trei, chiar și prin ceață.

De cele mai multe ori, văzul ne permite să facem cunoștință cu o carte, evitând astfel sărăcirea unui volum prin necitire sau prin abandonarea în praful de bibliotecă sau sub condeiul scriitorului care pierde contactul cu muzele. Acești arhitecți ai literelor, pomeniți în volum, construiesc un singur corp atunci când avem în vedere oralitatea operei lor. Această oralitate este forțată întâi de toate de deplasarea anevoioasă prin ceața orbirii treptate, pe care o numea atât de nostalgic lent crepuscul.

Citisem ˝Cărțile și noaptea˝, conferință care m-a făcut martor tăcut și îndurerat al nopții care s-a așternut peste viața scriitorului. Ecourile sunt păstrate în cartea lui Julián Fuks, amintind de fericirea ciudată, dinaintea unui nevăzător care se plimbă prin ceea ce era o veche dorință a lucrurilor iubite. Memoria, ˝făcută din vis și din uitare˝ e cea care alcătuiește aproape numai cu simboluri universul de litere al celor trei scriitori amintiți.
Am trăit pe parcursul cărții nostalgia, coridoarele, lumina care nu mai străbătea decât spațiul compus din cuvinte, semne și simboluri. Sustras timpului, este cunoscut în volum la puntea dintre realitate și ficțiune, pe marginea visului ca eternitate personală.

Joẵo Cabral, trăind un somn fără vis, ilustrează o aventură ce nu poate fi povestită, cufundând între vicii corpul său fragil, ca un contur simplu. Este dureroasă maniera în care e prezentat dorul lui Joẵo Cabral față de cea mai corporală formă a scriiturii, aceea în care poate înghesui pe pagini litere tipărite la mașina de scris, pagini cărora să le vadă acel desen simplu și logic.

˝ Un poem se face, văzând,
un poem se face pentru a fi privit
cum să scrii un poem dictat
fără să-l vezi însemnat pe hârtie?
(…)
Poemul e ceva ce trebuie văzut
E un lucru despre spațiu,
Cum se vede o sculptură de Franz Weissmann
Cum nu se aude un tabou˝

James Joyce apare în vârtejul platitudinii a ceea ce creierul poate gândi, între diafan și adiafan, între aproape și departe. Scriitorul, cufundat în universul obscur al cuvintelor, orbecăie neînțeles de nimeni, cu vederea ca o revedere, cu vederea redusă ca o necessitate pentru întâlnirea cu realitatea experienței.

Prezentul volum surprinde astfel apariția și dispariția poveștilor, precum și viața lor, adesea asigurată de foaia albă. În cazul de față însă, poveștile sunt repetatate de mecanica memoriei și de acea funcție a iubirii care promite persistența cuvintelor, chiar și în neputința de a vedea.

Autor: Julián Fuks
Titlu: Istorii despre literatură și orbire (Borges, Joẵo Cabral și Joyce)
Editura
Nr pagini: 125
sursa foto: http://www.elefant.ro/carti/publicistica-eseuri/istorii-despre-literatura-si-orbire-201310.html

Carla-Francesca Schoppel

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

(x) Colaborator SB

Absolventă și masterandă a Facultății de Filosofie. Rătăcită, dar nu pierdută în labirintul basmului, deschide cu cheia visului „Alice în Țara Minunilor”, studiind povestea dintr-o perspectivă filosofică. Rar, scrie poezie.

Număr articole publicate : 35