Julian Barnes – Papagalul lui Flaubert

papagalul lui flaubert  Julian Barnes este cunoscut pentru citadinismul extrem al atitudinilor, făcându-şi intrarea în viaţa literară printr-o rubrică  de cancan intelectual în The New Review,  revistă al cărei scop era  să promoveze proza şi poezia minimalistă. În paginile periodicului au debutat autori ca James Fenton, Ian McEwan sau Craig Raine. Papagalul lui Flaubert este un roman situat la graniţa dintre prezent şi istorie, dintre ficţiune şi cercetare documentară, fiind un omagiu suprem adus romancierului care i-a marcat lui Barnes existenţa.  David Lodge (critic literar, romancier şi teroretician, unul dintre clasicii literaturii britanice în viaţă) în eseul său intitulat Romancierul la încrucişarea drumurilor susţine cauza romanului problematic, şi anume a formei narative ca o sinteză a procedeelor fabulatorii, metaficţionale sau non-ficţionale. În contextul acestor  coordonate romaneşti,  Julian Barnes se situează drept unul dintre cei mai originali reprezentanţi ai postmodernismului narativ britanic.

Romanul Papagalul lui Flaubert este de fapt o incursiune în viaţa marelui Gustave Flaubert (aşa cum face referinţă şi titlul), incursiune care păstrează stilul cancanului literar pe care Barnes l-a propovăduit la începtul vieţii literare. Conţinutul romanului abundă într-o juxtapunere maiestuos construită prin multitudinea discursurilor abordate, de la cel istoric, biografic, personal sau rememorativ.  Personajul principal este Geoffrey Braithwaite,  care după moartea soţiei încetează să mai profeseze ca medic. Braithwaite se implică cu eforturi intense în redescoperirea şi reexaminarea biografiei autorului francez. Acţiunea se petrece în Franţa, Braithwaite pornind pe urmele lui Flaubert cu voluptatea asemănătoare a unui fiu care decide să-şi caute tatăl. Avem imaginea diferită  unui Flaubert spre deosebire de cum am văzut-o pe băncile facultăţii. O imagine care stârneşte comicul de situaţie, dar care relevă în acelaşi timp singurătatea şi tristeţile primului romancier realist. Un exemplu ar fi că Braithwaite ţine o polemică invizibilă cu sine însuşi în faţa cititorului asupra culorii ochilor Emmei Bovary, sau cum că Flaubert, pentru personajul acesteia s-a inspirat din viaţa Eleanorei Marx, amândouă sfârşind suicidal prin metode similare: Emma a înghiţit arsenic, şi Eleanor Marx a apelat la acidul prusic. Exemplele de acest fel sunt nenumărate, aproape că Flaubert s-ar simţi cumva ofensat că cineva i-a pătruns atât de adânc în spaţiul privat, încât se apucă să-i şi comenteze procedeele literare, viaţa sentimentală şi cele mai neînsemnate stări. Totul începând şi sfârşind cu enigma papagalului împrumutat de Flaubert pentru a-i ţine de urât când scria (atunci când era lăsat în pace de Louise Colet). Conform unei însemnări, el afirmă că nu-i prea iese faza cu izolarea, pentru că principala sa problemă e splendida Louise, care-l face să alunece prin toate stările posibile şi imposibile. Romanul presupune un ochi critic şi o familiarizare a câtorva romane ale lui Flaubert, şi în acelaşi timp poate servi şi drept instrument pentru cititorul care doreşte să pătrundă direct în mrejele vieţii burgheze ale acestuia.

 

Autor: Julian Barnes

Editura:

Colecţia: Romanul secolului XX

ISBN: 973-34-0455-1

Număr pagini: 191

An apariţie: 1997

Traducător: Virgil Stanciu

Preţ estimativ: 13 lei

 

 

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Ruxandra A.
Redactor - editor SB

A absolvit Facultatea de Litere din București. E pozar amator și scrie fie poezie, fie proză. N-a publicat nimic deocamdată. Muzica rock e a doua lume în care se refugiază. Prima o reprezintă cărțile.

Număr articole publicate : 154

Comentarii

  1. Dorina spune:

    Ai reușit să mă faci să cumpăr cartea 🙂 Buuun…