Ce știm noi despre lumea arabă în general și despre femeia arabă în special? În principiu clișee luate de prin filme, reviste, reportaje televizate sau propagandă. Terorism, lume închisă, putere, petrol, bani, religie, extremism, legi sacre, supunere. Femeia arabă este inferioară bărbatului, trebuie să își poarte chipul acoperit, are de suferit. Asta cred că ar răspunde orice om fără să stea prea mult pe gânduri. O mai știm și pe Șeherezada și ale ei 1001 de nopți.
Cu totul altă poveste aflăm de la Joumana Haddad. Povestea unei femei arabe libere care scrie ce vrea, face ce simte și nu dă socoteală nimănui. Bineînțeles, libertatea a venit odată cu dorința ei de a fi altfel. Ea vorbește 7 limbi, traduce poezie, preda la Universitatea Libanezo-Americană din Beirut și în calitate de jurnalist a luat interviuri unor nume precum Umberto Eco sau Paul Auster. De asemenea, un detaliu crucial, ea este fondatoarea primei reviste erotice arabe, anume Jasad (înseamnă trup în arabă).
Cu o biografie atât de interesantă, chiar impresionantă, ne așteptăm la ceva bun când deschidem o carte scrisă de ea. Și nu ne înselăm. Citind cartea am descoperit o altă față a femeii arabe, a poveștilor Seherezadei și a lumii arabe în general. Nu este o față extrem de diferită de cea pe care ne-o imaginăn, dar este altfel, frumoasă și dură în același timp, cu bune și cu rele.
Am ucis-o pe Șeherezada, aparută la tânăra Editură Philobia, este o carte scrisă într-un stil accesibil, jurnalistic. Parte autobiografie, parte comentariu social, fashion și politic, cartea ne prezintă viața unei femei arabe care a reușit în viață, dar care nu se poate duce nicăieri fără să nu poarte cu ea stigmatul de a se fi născut în religia musulmană. De fapt, chiar ideea cărții i-a venit autoarei în urma unui interviu în cadrul căreia autoarea i-a răspuns cam agresiv unei jurnaliste: ”Cum se face că o femeie arabă așa ca tine a ajuns să publice o revistă erotică și controversată – cum e JASAD – în limba arabă? Noi, majoritatea celor care trăim în Vest, nu suntem familiarizați cu ideea că există femei libere, asemeni ție.” (p. 9) Așa sună întrebarea și comentariul jurnalistei, iar acesta a fost răspunsul autoarei: „Nu cred că sunt atât de ieșită din comun. Sunt multe <<femei arabe libere>> asemeni mie. Iar dacă nu sunteți conștienți de existența noastră, așa cum susțineți, atunci e problema voastră și nu a noastră.” (p. 9)
De aici a pornit cartea. Autoarea a simțit nevoia să vorbească în numele tuturor femeilor arabe, libere sau nu, de succes sau nu, celebre sau nu, mame, soții, artiste sau femei obișnuite. Seherezada este femeia arabă și preconcepțiile, iar crima este o metaforă pentru dărâmarea acestor preconcepții. Ideile nu sunt atât de neașteptate însă faptul că le găsim spuse apăsat și fără val chiar de către o femeie, este un lucru extrem de catchy. Te face atent, te face să vrei să afli, să își pui întrebări și să meditezi o vreme asupra unor probleme la care deja credeai că știi răspunsul.
Cartea începe cu o scrisoare adresată nouă: „Dragă Occidentalule”, de unde aflăm că femeia arabă este asemenea nouă, asemenea femeilor occidentale și chiar dacă există diferențe, există pentru că suntem diferiți și dacă am fi toți la fel ne-am plictisi teribil. Nimic mai adevărat. Dacă vreți să aflați mai multe vă recomand cartea. Nu este nici foarte stufoasă, nici scrisă greoi, nici enervantă, nici nu înceacă să ne vândă ceva. Doar ne spune o poveste pe care ar trebui să o ascultăm.
Titlu: Am ucis-o pe Șeherezada
Număr pagini: 125
Traducere din engleză: Cristina Rusu
An apariţie: 2012
Autor: Joumana Haddad
Colecţia: Portrete