FILIT Ziua 1 – Atenție, se scrie o poveste!

Notă: este ziua 1 de festival, ziua 2 pentru noi

Iașul, cel plin de poveste, despre care doar am citit și am auzit până acum, ne-a primit cu amabilitate. Am ajuns marți seara și după ce ne-am cazat am pornit puțin să vedem împrejurimile și locurile prin care ne vom face veacul câteva zile. Casa Filit, locul în care se desfășoară o mare parte din evenimentele Festivalului, și locul unde ne-am pus și noi cortul cu povești, era în plină forfotă, se retușau ultimele detalii, așadar ne-am mai plimbat prin zonă și am așteptat prima zi de festival. Tramvaiele toate au sigla festivalului pe ele și oamenii din Iași sunt mai mult decât binevoitori. Am început cu dreptul.

Prima zi de Festival a început și noi am căutat locul destinat poveștii noastre. Ne-am așezat calabalâcul, am făcut cunoștință cu lumea,IMG_3340 ca buni vecini ce suntem, și ne-am clătit ochii. Au început să apară primii oameni, curioșii care au dat startul zilei, veniți să asculte scriitori cum citesc din cărțile lor, să pună o întrebare sau pur și simplu să vadă ce se întâmplă. Pe la ora trei am avut prima curajoasă, care a dat start poveștii pe care o scriem cu toții în Iași, urmată de scriitorul Florin Lăzărescu, care a schimbat puțin povestea și a propus un nou început. Am depășit pragul psihologic și lumea a început să vină din ce în ce mai des. Am simțit în câțiva dintre cei ce s-au oprit și au luat pixul în mână dorința de a scrie, de a spune o poveste, de a-și exprima un gând, o simțire. Oamenii au nevoie de un îndemn sau măcar de o atmosferă pentru a prinde curaj fiindcă mulți consideră că ce au ei de spus e ori neinteresant ori nu are cine să-i asculte. Dar noi ne-am oferit să-i ascultăm, ba chiar să îi punem în centrul atenției. este despre cititorul care simte că ar avea și el de scris câteva cuvinte, dar nu îndrăznește sau dacă o face nu arată nimănui. Noi îi punem în centru și îndrăznim chiar să le facem concurență scriitorilor consarcați care-și citesc din opere la o aruncătură de băț de noi. Și după ce termină, îi chemăm să ne spună și nouă o poveste și să scrie împreună cu noi câteva cuvinte.

IMG_3371În timp ce noi lucram la marea poveste, în Casa Filit s-au întâmplat multe lucruri faine, mai ales în cadrul evenimentului Scriitori în centru. Primii care au urcat pe scenă au fost scriitorii Petru Cimpoeşu, Jan Koneffke și Cristian Teodorescu, care au citit și au răspuns câtorva întrebări adresate de Bianca Burța-Cernat. Ne-am dorit să-i vedem pe toți, așa că am dat fuga și am tras cu urechea. Au urmat Filip Florian, Ioana Pârvulescu și Atilla Bartis care au urcat și ei pe scenă și au citit din cărțile lor cele mai noi, spre a fi luați mai apoi la întrebări de Doris Mironescu. Multă lume a venit să-i vadă și am înțeles că prima întâlnire cu liceenii, „Scriitori printre liceeni”, la care au participat Petru Cimpoeşu și Filip Florian, a fost un real succes. Cine spunea că nu se mai citește înseamnă că nu a fost la Iași, unde elevii nu numai că au venit să-i asculte pe scriitori, ba chiar au cumpărat o grămadă de cărți, au vrut autografe și, mai după-amiază, au trecut și pe la Casa Filit. O parte dintre ei au venit și au scris povestea cu noi.

Nu doar scriitorimea și publicul s-au plimbat prin Casa Filit, ci și protipendada politică din Iași și din București: Crin Antonescu, președintele Senatului, Daniel Barbu, ministrul Culturii,  și mulți alții. Nu am putut rezista tentației și l-am invitat și pe domnul Antonescu să scrie câteva cuvinte. Asaltat de colega mea (căreia îi curg adrenalina și entuziasmul prin pori de când am ajuns) și înconjurat de camere, președintele Senatului nu prea avut de ales și și-a dezvăluit latura artistică și a scris o frază pentru noi, în continuarea poveștii începute. Ne-am fi dorit să scrie și domnul ministru, doar știm că are acest dar, numai că delegația era pe fugă. Timpul nu e pierdut, mai așteptăm în standul-atelier multă lume bună. Și-a anunțat prezența domnul Ulrich Schreiber, directorul Festivalului Internațional de Literatură din Berlin. Și pe scriitorii Filip Florian, Dan Lungu și Lucian Dan Teodorovici i-am invitat alături de noi și mai avem 4 zile la dispoziție să scriem o poveste care până acum a expus personaje ciudate, o cămilă și niște șnițele, a vorbit despre dragoste, prostie, prietenie și… Tudor Chirilă (everybody is invited!)

 

Val Ceau (secondat/editat/chinuit de Andreea Banciu)

(galerie foto)

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

V. Ceaușescu
Co-fondator SB, Redactor-editor

Absolvent al Facultății de Litere (secția LUC) și al masterului TL-LC (2014), ambele la Universitatea București, este redactor-editor SB.
Ion-Valentin Ceaușescu este coordonator „Scrie-ți Povestea” (happening interactiv, în cadrul FILIT Iași). În 2015 debutează cu volumul de versuri „La o țigară cu umbrele” (Ed. Karth).
Valentin este pasionat de rock, fotografie și poezie.

Număr articole publicate : 230

Comentarii

  1. Arnoux spune:

    musai tre’ sa scrie si Emil Brumaru!