Dosar de scriitor (III): Exercițiu de percepție – Lizoanca la 11 ani

În lumina cotidianului mâncat de evenimente dezolante, din ultima săptămână, schimb tonul, las deoparte moroii și pricolicii pentru moment și mă întorc la realitate, cu un titlu relevant, semnat de : Lizoanca la 11 ani (ed. , 2009). Susțineam în primul material din seria ”” că literatura este, în fond, o oglindă a vremurilor în care trăim. Lizoanca… este o dovadă bună a acestui fapt, atât prin personajele aduse în prim-plan, cât și prin abordarea acestora și a mediului în care evoluează.

este un roman ”greu”, care amintește de cinematografia Lizoancaromânească, premiată la festivaluri internaționale și generatoare de ulcere pentru spectatori: cadre sumbre, drame fără șanse de happy-end hollywoodian, pe un fundal social impregnat de sentimentul frustrant al derizoriului.  Doina Ruști face o mișcare literară curajoasă și trece în spatele poveștii sordide, propagată de media cu scopul de a genera audiență (circul ieftin pentru mase), a unei fetițe de 11 ani, provenite dintr-o familie dezorganizată, ale cărei traume psihologice greu (dacă nu imposibil) de remediat, au ca rezultat o existență haotică, axată pe un singur aspect: supraviețuirea. Contextualizarea și, implicit, umanizarea unui personaj tratat cu superficialitate de media, este în sine o provocare al cărei risc principal este acela de a produce un text patetic, lipsit de credibilitate.

Ei bine, romanul capătă, încă din primele pagini, conturul clar al unei relatări lipsite de afectarea scribului bucuros că a prins un subiect ”fierbinte” și fără excese de sentimentalism inutil. Volumul este radiografia unui univers care cultivă dezumanizarea, perpetuând din generație în generație abuzul, neglijența, lipsa de informare. De la familiile marcate de sărăcie, alcoolism și lipsă de educație, până la sistemul tarat, care nu face decât să condamne individul la îndobitocire, autoarea construiește metodic imaginea unei societăți în care evoluția unei fetițe ca Lizoanca este prestabilită și are un singur final posibil: ratarea. Este halucinant episodul în care micuța Lizoanca ajunge la dispensar, împreună cu Goarna, unde află pentru prima oară despre riscul de a face boli venerice.

Sanitara se îndreptă pe scaun și-și așeză părul după urechea roșie. Era indignată la gândul că fetele astea vagabondează fără rușine, deși nici măcar nu le-a dat bine părul pubian. Auzise că Lizoanca înnopta pe la Greblă și cine știe pe unde. Ce putea să facă acolo? De ce-ar băga-o-n casă cineva?

– Ți-ai început activitatea sexuală?

– Adică?

– Adică! Ai început să umbli pe la bărbați?

– Ce te doare pe tine! Se răsti cu vocea ei de cavou […]

– Păi are! Că s-ar putea să fie vreo boală venerică.

Fetele se uitară una la alta și se domoliră copleșite de sonoritatea cuvintelor care ieșiseră pe gura Sanitarei ca o mașină de lux.

– Aia e! Prinse momentul Sanitara, nu poți să te tăvălești cu oricine și oricând! Sunt tot felul de boli care te mănâncă pe dinăuntru, nici nu se știe cum, și-odată întinzi copita! […]

Lizoanca avea sentimentul precis că femeia minte, iar Goarna avea o privire meditativă. (p. 108)

Provocarea unui astfel de text este construirea unor personaje tridimensionale, care să ofere în sine o explicație pentru apariția unui caz de o asemenea gravitate (există, în viața reală, multe altele nedocumentate și neluate în considerare). Autoarea  schimbă prisma de la un capitol la celălalt, în căutarea răspunsurilor pentru toate întrebările pe care le poate naște povestea fetiței de 11 ani, ”care a umplut un sat întreg de sifilis”. Realitatea dură, lipsită de menajamente, își face loc în ficțiunea Doinei Ruști, oferind argumentele obiective, de care cititorul are nevoie pentru a înțelege un personaj ca Lizoanca. Relațiile între oameni într-un sat neînsemnat, măcinat de poveștile vechi, de păcatele moștenite și purtate de gura lumii, influența, marotele și slăbiciunile figurilor pregnante la nivelul satului (primarul, asistenta medicală, polițistul), harta psihologică a membrilor familiei din care se trage și care o abuzează constant pe Lizoanca – toate sunt piese de puzzle, așezate cum trebuie, într-un text narativ bine structurat.

Nu trec neobservate nici trimiterile clare către goana după spectacol a mass mediei și modul grotesc în care micuța Lizoanca ajunge să fie ”vedetă”, căpătând porecla ”Prostituata”. Din această perspectivă, merită să urmăriți dinamica relațiilor și schimbarea de percepție în sat, după apariția televiziunii, plus schimbările de atitudine față de Lizoanca:

Zilele treceau repede, iar viața era așa și-așa, dar în tot cazul cu mult diferită de tot ce trăise până atunci Mulți copii strigau după ea și în mod unanim i se spunea Prostituata. Dar nu era un nume insultător, ci unul care cuprindea simpatie și oarecare admirație, mai ales după ce apăruse din nou la televizor. Unii o opreau s-o-ntrebe dacă într-adevăr era vedetă sau dacă nu le poate aranja și lor o apariție pe ecranul de sticlă. (p. 306)

Dacă ar fi să cârcotesc un pic, prin prisma cititorului stârnit de roman și lăsat să pice în gol, e faptul că finalul cărții mi s-a părut ușor pripit, de parcă un astfel de personaj ar fi sfârșit prin a-și deprima și epuiza autoarea. Poate m-aș fi așteptat ca, după un astfel de expozeu al dezumanizării, să fi surprins o fărâmă de speranță. Poate am, în continuare, naivitatea cultivată de finalurile filmelor americane, de a trage concluzia bună, după o astfel de lectură. Oricum, no spoilers, recomand volumul pentru că e nevoie de literatură de gen, care umple la fix goluri uriașe de percepție și înțelegere.

Revin săptămâna viitoare, cu un volum care naște câteva controverse interesante: Mămica la două albăstrele (Polirom, 2013).

A.

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Andreea Banciu
Co-fondator SB, Redactor șef

Vice-președinte și Director de Programe al Asociației pentru Educație și Cultură AdLittera, absolventă a Facultății de Limbi și Literaturi Străine (2007), Andreea este traducător de text literar (Master pentru TTLC, 2010) și editor experimentat. Manager al proiectului cultural „Scrie-ți povestea” (#FILIT Iași). Îi plac înotul și chitara clasică. Scrie, vorbește și râde mult.

Număr articole publicate : 167