Carla-Francesca Schoppel
Te afli la limita dintre două etichete, aceea de a fi student din provincie şi aceea de a fi viitor bucureştean. Din când în când, cu toate prejudecăţile specifice despre impoliteţea, graba şi aroganţa care îi sunt atribuite bucureşteanului, te hotărăşti să închizi ochii şi să nu mai auzi nimic. Nici măcar gândurile. Dar atunci realizezi că motocicliştii, claxoanele, troleul şi zumzetul de xerox datorită studenţilor de la drept care nu îşi permit originalul nu încetează nicicând. Oamenii cu plase şi poveşti, cu toc-toc-ul pantofilor de la o destinaţie la alta, nici ei nu se opresc.
Ştii deja că Bucureştiului îi lipseşte ceva din amintirile tale de provincial: elevii săltând în pasul ştrengarului, fluierând veseli în preajma ciripitului de păsări. În Bucureşti nu mai avem păsări. Au fost câteva privighetori care au cedat locul ciorilor, cu care îmi împart din când în când nucile. Despre porumbei nu trebuie să menţionez nimic, căci este ca şi cum ar fi nemuritori, asemenea câinilor din cartierele capitalei. Dacă te gândeşti la păsări atât de mult cum am făcut-o eu, te-ai hotărî să te retragi la marginea oraşului unde sigur vei fi întâmpinat de sunetele pădurii.
Ei bine, oprind la Palatul Mogoşoaia, îţi vei face loc printre zecile de mirese care au acelaşi ideal de album de nuntă, făcând coadă pentru a se poza în locurile cele mai romantice ale zonei, înghesuite de siluetele atâtor nuntaşi. Nici urmă de păsări. În rest, câteva vile în apropiere şi stejari de mărimea unui corcoduş, în care nici măcar o vrabie nu şi-ar face cuib. Apoi te-ai îndrepta spre Mănăstirea Cernica, undeva în pădurea întinsă de vis a vis, dincolo de aglomeratul oraş. Dar şi aici, mergi mult şi când în sfârşit te întinzi în iarba rară ca să îţi opreşti paşii şi gâfâitul, curios ca un Columb columbofil, închizi ochii şi asculţi. Îţi deschizi larg ochii şi te miri. Niciun sunet! Atât de linişte încât ţi se pare că auzi totuşi ceva, dar nu e niciun sunet al pădurii. Niciun foşnet, niciun bâzâit de insectă, dar mai ales, nicio pasăre!
După câteva ore te vei întoarce dezamăgit ca şi mine la forfota care te gonise încoace. Bulevard, maşini, vânzători ambulanţi de şoşete şi cumpărători de fier vechi, taximetrişti leneşi sau doar morocănoşi. Vei înţelege că totu-i pierdut în a căuta să aduci capitalei ceea ce aveai sub nas la poalele Tâmpei sau pe alte petice din ţară. O să sfârşeşti totuşi surâzând liniştit, aşa cum numai oraşul te poate arunca în consolare. Oferindu-ţi variante care să creeze mulţumire din iniţiala nemulţumire, câţiva experţi în specii de păsări pun la dispoziţie un site unde poţi învăţa câte ceva despre păsări şi unde, desigur, le poţi asculta ciripitul, identificându-le. Astfel, trăgând obloanele şi închizând geamul pentru a mai estompa muzica citadină, îţi vei spune că nu a fost o expediţie ratată, găsind într-un final ciripitul după care tânjeai. Ba mai mult, poţi asculta şi păsările vecinului de continent sau de emisferă.
–
sursa foto aici