wunderammmm

Wir halten zusammen este un proiect multi-național pe care trupa germană Rammstein îl dedică aniversarii a 20 de ani de activitate. Nimic nou sub soare, nu este singura trupă care implică suporterii în marketing și promovare. Au făcut-o (excelent) Iron Maiden prin produse video de 30 ani încoace. Și pentru că modelul este unul eficient trebuie amintit că trupa americană KISS l-a conceput acum 40 ani.

Să revin la Rammstein pentru că tocmai s-a produs în București, în cadrul evenimentului the city. După o miercure HardRock, cu gentilomii de la Iron Maiden, săptămâna s-a săvârșit într-un week-end plin de rockăreală furioasă. Pentru mine nu prea au contat celelalte trupe din acest sfârșit de săptămână caniculară (51C la sol), pentru că nu le cunoșteam mai deloc. Nu mi-au spus mai nimic Bullet For My Valentine și Trivium. Buni pentru alții, dar departe de gustul meu… și, oricum, așteaptam Rammstein, nah…

wunderamm02

Sonorizarea impecabilă, efecte pirotehnice – scenotecă fabuloasă – cum ne-au obișniut, de altfel. Scenariul însă m-a surprins că nu a avut nimic nou. Aceleași scene care descalecă fetișuri din imaginar în stil new-emo-metal pe care le tot rulează de 3 ani încoace. Accentele sunt puse pe piesele porno-dramatice, prin cromografie și foc. Simbolism pe un grund sângeriu.

Cea mai (recentă dar și cea mai) bună interpretare a piesei „Mein teil” (n.r.: Flake Lorentz este clăparul trupei și cel care se ocupă de sound design) s-a petrecut pe scena din fața ochilor mei bulbucați! Oh da! De departe este cea mai „noir” piesă a lor și o cunosc în toate variantele de scenă, de studio remixată sau în formă cover. Piesa are la bază povestea șocantă a cazului de canibalism din Germania (2001), iar interpretarea a fost peste toate așteptările și pretențiile mele.

rammm2

De când au plecat în turneu (în cadrul festivalurilor de vară 2013) nu am dorit să văd nici un concert cu ei, taman să nu cunosc setlist-ul pentru a nu avea termen de comparație. Logic ar fi să te poată surprinde trupa cu machiajul, țoalele, grimasele… că dac-ai știi scenariu, ce farmec ar mai avea? Au fost oameni lângă mine care îngăimau într-o germană urechistă versuri, dădeau din mâini și plete, urlau și chirăiau. Nu toți erau rockeri, nicidecum fani Rammstein. Dar show-ul face toți banii. Cam așa se câștigă fani în toată lumea, nu?

Oricum, nu ai avea cum să compari, decât dacă le vezi show-urile pe scenă. Decât să stai relaxat în fotoliu spărgând torrenții și semințele în căutarea ultimelor concerte… mai bine ai înțelege euritmicul Rammstein, teatrul, muzica, efectele vizuale și acustice, să simți cum „arzi” în timp ce ei se desfășoară (pentru primele 30 rânduri din fața scenei nu trebuie ghilimele). În același timp, la concert, trăgeam cu ochiul în intermezzo și observam siderarea, uimirea și bucuria de a fi în fața unei scene cu adevărat fabuloase. Mă bucuram de extazul lor puțin timp, pentru că piesele curgeau precum spuma din mega-dildăul lui Till. „You have a pussy, I have a dicka… let-s do it quick!” Din păcate a fost chiar rapid. Aș mai fi stat 2 ore deși nu mai simțeam umeri, ceafă, glezne…

wunderamm03

Ce poți să mai spui când totul este sincronizat nemțește? Iată și ordinea pieselor „arse”:

Ich tu dir weh Flake Lorentz
Wollt ihr das Bett in Flammen sehen?
Keine Lust
Sehnsucht
Asche zu Asche
Feuer frei!
Mein Teil
Ohne dich
Wiener Blut
Du riechst so gut
Benzin
Links 2-3-4
Du hast
Bück dich
Ich will
Recall:
Mein Herz brennt (piano version)
Sonne
Pussy

Văzut – plăcut! \m/

La sfârșitul concertului, toți membrii au salutat publicul cu plecăciune, apoi au îngenunchiat ca niște cavaleri și-au înclinat capul în semn de supunere și respect. Teatral, impecabil: „Thank You! Vă mulțumim! Danke schön ! Vă iubim!” a încheiat Tillică cu un accent ardelenesc.

wunderamm01

 

Mulțumiri lui Mihai Pahonțu, Cătălin „Ingy” Ingeaua, colegului Valentin și celor din spatele meu că mi-au permis să-mi zdruncin creierii și feciorul alături de ei 🙂

 

CB

 

Ps: organizarea a lăsat de dorit – lipsă de respect pentru public:

– zonele normal și silver au fost mai departe de scenă, pentru a face loc mai mult celor cu abonamente golden (wtf?!);

– vizibilitate obturată de o schelă aparent inutilă (erau două camere și 2 seturi de lumini. cel mai important lucru a fost căblăraia pirotehnică) – dar display-ul era foarte mic pentru publicul de la silver și normal;

– abonament, nu ticket?! a fost per eveniment nu per zi – groaznic pentru turiștii români, infernal pentru cei străini. OK, dar dacă tot faci abonament, de ce mai filtrezi zonele?! doh;

– prețul jetoanelor prohibitiv (orice bere, apă, suc, hodorog cu checiuc și mustard): 7 lei. 

– sonorizare infectă după cercul golden. Publicul din zona silver a fost extrem de furios, iar cel din cercul normal a fost blazat și s-a îndopat cu bere pentru că nu se vedea nimic…

– diferența de preț de la normal la silver a fost foarte mică. Deci, ce avantaj și-au creat organizatorii prin dezavantajul adus publicului…

Îmi pare nespus de rău că nu suntem în stare să organizăm spectacole mari, pentru trupele mari. Oferim publicului nostru, nici după 15 ani de la intrarea în agenda/turneele marilor trupe, spectacole sub-bugetate, meschine până la ridicol.

Pps: crezi că s-a sesizat cineva că organizatorul trebuia să ofere gratuit apă potabilă la canicula de la prânz?

Ppps: n-ați văzut show-ul? pe bune, ați ratat cea mai teatrală trupă de metal din Europa! Dacă nu e genul vostru, eu zic să încercați să vedeți melodrama fără sonor. E un act artistic complet.

 

Rammstein, în viziunea echipei SemneBune, este o trupă Rockoco.

surse fotos: arhiva SemneBune, InfoMusic și Ella Moroiu

 

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Semnu' Bun

Avatar
Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.