NOS Alive ’16

Atunci când spui vis devenit realitate n-ar fi rău să te întrebi care vis, care realitate? Uneori răspunsul nu vine atât de uşor atâta vreme cât delimitarea dintre ele este una foarte fină. Însă, dacă vrei să fii boss până la capăt, aşa cum ai alege din telecomandă, trântit confortabil în canapea, îţi alegi visul cel mai fain şi realitatea cea mai atractivă, le suprapui şi te arunci în lumea nou deschisă. Şi cum nimic nu se întâmplă în afara a ceea ce ne oferă planeta Pământ, decât poate în alte condiţii, nu are rost să intru în detalii ciudate, noi am ales , mai exact NOS Alive.

NOS STAGE & Me

STAGE & Me

M-aş opri să povestesc despre mai multe evenimente interesante petrecute în , cum ar fi finala EURO 2016, însă, în acest articol, prefer să discut despre . Sâc! Unii poate au mai auzit de el, alţii nu. Pe scurt, este vorba despre unul dintre cele mai mari festivaluri de muzică rock, indie, pop, electro s.a. Ca să vă faceţi o idee despre ce se întâmplă, în general, pe scenele , în ediţiile anterioare au cântat formaţii precum: Foo Fighters, The White Stripes, , The Smashing Pumpkins, Linkin Park, Rage Against the Machine, Beastie Boys, Placebo, Faith no More, Depeche Mode. După 9 ani de experienţă, anul acesta, Portugalia l-a adaugat şi pe al 10-lea. Nici bine nu se termină un festival că îl şi pregătesc pe următorul. Nu vreau să mă gândesc cum gestionează ei toate resursele acestui festival însă, printre altele, pentru NOS au dedicat un întreg canal de televiziune iar reclamele curg pretutindeni. Despre organizare, ce pot să spun decât ”jos pălăria”.  Dacă pentru început, imaginea puhoiului de oameni te copleşeşte iar gândul cozilor te loveşte în moalele capului, imediat ce apuci să prinzi despre ce este vorba nu ai decât să te relaxezi. Le-au gândit pe toate. Şi ca să fie puţina aşteptare cât mai uşoară au pus o scenă chiar înainte de intrarea în festival iar trupele care au cântat acolo chiar nu erau de lepădat. Pentru confortul şi siguranţa spectatorilor, organizatorii au instalat în spaţiul alocat festivalului un mic spital, un punct de informare şi corturi diverse. Au oferit tuturor pălării şi brăţări anti-ţânţari. Pentru orientarea mai bună în spaţiu şi buna cunoaştere a festivalului, tot organizatorii, au pus la dispoziția doritorilor pliante cu harta şi programul NOS Alive.

nos entrance

Entrance Stage și prietenii

Festivalul a fost conceput în aşa fel încât să acopere cât mai multe gusturi muzicale fără a face notă discordantă între ele. Eu, recunosc, am stat mai mult la scena principală (NOS Stage) deşi au fost momente în care mi-aş fi dorit să fiu ubicuuă. Fiind în total 7 scene era imposibil să nu se suprapună ceva iar competiţia cea mai grea cred că a fost cu Heineken Stage şi Clubing Stange. Pentru un portughez provocarea trebuie să se fi dublat sau triplat, dacă este să ţin cont şi de celelalte scene, Edp Fado Cafe şi Jardim Caixa Stage unde au cântat de-ai lor.

Festivalul a durat 3 zile (7-8-9 iulie).

Aş vrea să pot vorbi despre fiecare zi în detaliu însă, ca spectator, nu prea ai cum să acoperi mai mult de un sfert din ce ţi se oferă. În prima zi am ajuns suficient de devreme încât să putem cerceta terenul. Am ales NOS Stage unde urmau să cânte The 1975, Biffy Clyro, Robert Plant, Pixies şi The Chemical Brothers. De la Robert Plant aşteptam ceva mai mult însă, cred că vârsta îşi spune cuvântul. Pe alocuri ,mai identificam puţin din acordurile celebrei trupe Led Zeppelin. Posibil ca aşteptările mele să fi fost altele însă e onorant să asculţi unul dintre cei mai mari solişti ai vremurilor. Din lista de trupe anunţată, unele le ştiam mai mult altele mai puţin însă despre The Chemical Brothers nici nu poate fi vorba. Cine n-a auzit măcar în treacăt melodii de pe celebrul album „Push the button”. Aşteptările ne-au fost răsplătite pe măsură. Atmosfera a fost una incendiară.  Din punct de vedere organizatoric, în contextul în care toate celelalte trupe au fost de rock alternativ, The Chemical Brothers, ca head-line, mi s-a părut, cam nepotrivit. Detaşată puţin de atmosfera de atunci îmi permit să fiu puţin critică însă, între noi fie vorba, atunci când eşti acolo e altceva.

The Chemical Brothers

The Chemical Brothers

8 iulie

A fost cea mai faină zi pentru mine. Sinceră să fiu, motivul principal pentru care m-a tentat NOS Alive a fost . Acesta era visul meu cel mai arzător. este una dintre trupele pe care le ascult cu drag încă din liceu. Pot spune că am crescut în spiritul iar mai târziu, când m-am apucat de scris, cele mai multe texte s-au dezvoltat într-un amniotic acustic . Ştiam că e o trupă scumpă la ”vedere” pentru un european. Chiar nu era de ratat. În contextul dat şi în ceea ce mă priveşte putea să cânte oricine, orice la NOS Alive, atâta vreme cât aveam trupa mea preferată. 🙂

Ziua a doua a fost ceva mai omogenă din puncul de vedere al genurilor muzicale. Years & Years, Foals, Tame Impala şi . Poate Years & Years a făcut puţină notă discordantă însă fiind în deschidere n-a fost chiar rău. Mai departe trupele s-au aliniat, ca gen, în aşa fel încât intrând în spiritul psihedelic rock al australienilor de la Tame Impala s-a creat ambientul perfect pentru .

Cât despre trupa mea preferată, ce pot să spun? Că încă nu mi-am revenit? Publicul a fost la înălţime şi nici nu mă surprinde pentru că o astfel de trupă atrage după sine oameni de o anume calitate. Cică la festival ar fi fost în jur de 55000 de oameni în fiecare zi. Nu ştiu câţi dintre aceştia ar fi fost al Radiohead însă au fost incredibil de mulţi iar mai bine de jumătate din ei cântau cot la cot cu , în condiţiile în care cele mai multe melodii au fost din albumul nou. Iar momentul solo, „Exit music (for a Film)”, a fost unul de neimaginat însă de trăit cu toată fiinţa. a reuşit să reducă la tăcere miile de spectatori entuziaşti. Am avut sentimentul acela că ne-am comasat toţi într-o singură entitate, un singur suflet. Controlam toţi aceeaşi respiraţie. Concertul s-a „încheiat” cu „Street Spirit (Fade Out)” şi a continuat cu două bisuri. Ultimul bis a fost anume lăsat ca să ne facă praf: Creep şi Karma Police. Are rost să mai spun că a cântat toată lumea? Pentru pasionați sau curioși las aici un link cu tot concertul: Radiohead NOS Alive ’16

Radiohead

Radiohead – Exist music (for a film)

9 iulie şi ultima frontieră

Încă o zi plină. Abia spre sfârşit am început să realizăm că visul e pe ultima sută de metri. Fideli scenei principale ne-am concentrat atenţia asupra ultimelor două trupe din lista NOS Stage, Arcade Fire şi M83. Nu ştiu câţi dintre iubitorii de nu a ascultat măcar două melodii celebre de pe albumul ”Reflecktor”. Canadienii de la Arcade sunt cunoscuţi şi pentru dexteritatea şi talentul în mânuirea unei game largi de instrumente (chitară, pian, acordeon, mandolină, harpă etc.) S-a văzut şi pe scenă. Despre M83, Hurry Up, We’re Dreaming. Nu este vorba doar despre titlul ultimului lor album ci şi despre o stare de spirit pe care formaţia franceză a reuşit s-o inducă, aşa cum se face la un concert care se respectă. Solistul trupei, Anthony Gonzalez, ne-a energizat pe toţi. 9 melodii până la ”Midnight City” şi încă 3 după. Timpul a trecut mult prea repede însă s-a trăit intens. Şi da, telefoanele luminau peste tot precum o invazie de licurici.

M83

M83

În articolul următor o să vă povestesc cum a dat norocul peste noi şi am prins finala EURO2016 Portugalia-Franţa. Am ceva de spus despre Pessoa pentru că tot m-am întâlnit cu el. Prăjea peşte la grătar în Alfama şi cânta fado. 😉  Dar o să citiţi şi o să vă lămuriţi.

Entrance Stage

NOS LOGO

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Cristina Cîrnicianu
colaborator SB

Absolventă a Facultăţii de Finanţe-Bănci şi a unui Masterat în Informatică economică, lucrează în domeniu IT şi este pasionată de scris. A publicat un volum de versuri în 2014 („Faţa tandră a infernului”, ed. Grinta), are rock-ul în sânge şi jazz-ul în oase.

Număr articole publicate : 15