Gregorian. Masters of Chant. The Final Chapter

Gregorian-Sala-Palatului-Bucuresti-16-mai-2016-14

Luni, 16 mai, a avut loc la Sala Palatului un eveniment muzical deosebit. Grupul a poposit la București în cadrul turneului de adio, Final Chapter. Grupul fondat și condus de (ex Enigma) a fost însoțit de soprana (sora mai tânără a celebrei Sarah Brightman) și de tânărul Narcis Iustin Ianău, românul care a uimit țara cu vocea lui la prima ediție a emisiunii Românii au talent, și care a fost supranumit Susan Boyle de România (pentru că a avut o evoluție asemănătoare, clasându-se, până la urmă, pe locul doi, în ciuda talentului incontestabil).

Grupul a fost la prima – și, se pare, și ultima – apariție în România, deoarece, după încheierea turneului lor Final Chapter, se încheie și activitatea lor în această formulă. a decis că acest proiect trebuie regândit, sau desființat și reinventat, ca o pasăre pheonix. Cert este că cel puțin un timp nu vom mai auzi de ei, și cu siguranță nu sub acest nume.

Dar ce s-a petrecut, de fapt, la concertul Gregorian? S-a petrecut muzică, s-au petrecut lumini și culori, s-au petrecut apariții senzaționale (ca prezență scenică, voce și costume) și s-au petrecut momente de apropiere între membrii grupului și public. Despre toate acestea vă voi vorbi imediat, însă aș vrea să încep cu alt aspect, care poate nu este specific nici Sălii Palatului, nici acestui tip de concert, poate nici României, însă care, cu această ocazie m-a deranjat mai mult decât oricând: telefonul mobil al spectatorilor.

M-am obișnuit să văd oameni care se uită la un eveniment sau la un concert în aer liber, sau la serbarea de la grădiniță a copiilor lor doar prin ecranul telefonului mobil. Am fost tentată să cred că este alegerea lor și că nu este treaba mea să comentez sau să le atrag atenția că există viață și în afara ecranului smartphone-ului. Dar după concertul Gregorian tind să cred că încă nu ajunsesem la saturație, sau, nu știu din ce motive, încă nu fusesem afectată direct de mobilele spectatorilor din jurul meu. Ei bine, în întunericul din Sala Palatului, în care înceram să nu pierd nimic din ceea ce se întâmpla pe scenă, numeroase ecrane luminoase se ridicau și se agitau în mâinile celor din jurul meu, filmând, pozând, trimițând filmulețe pe Whatsapp sau dând check-in-uri pe Facebook. Poate unii au puterea de a se detașa de mediu și de a se concentra doar pe punctul de interes maxim, însă eu am fost oripilată de atitudinea spectatorilor și, mai ales, de lipsa de atitudine a personalului Sălii Palatului, care nu a încercat să oprească în niciun fel folosirea sutelor de telefoane mobile în timpul concertului.

Dar să revenim la lucrurile frumoase care s-au petrecut în cele aproape 3 ore petrecute în Sala Palatului cu „călugării” Gregorian și invitații lor. Dacă nu ați ascultat niciodată un album Gregorian, atunci trebuie să vă spun că muzica lor este ca și cum Sting, Feddie Mercury și Axl Rose s-ar fi născut în Rusia și s-ar fi călugărit înainte să își descopere talentele de muzicieni. Apoi, influențați de educația muzicală primită în cadrul seminarului teologic, dar mânați și de latura lor rebelă, au fost produși de o casă de discuri de talie mondială.

În fapt, însă, Frank Peterson a preluat melodii arhi-cunoscute ale artiștilor și grupurilor celebre precum R.E.M., Guns’n Roses, Peter Gabriel, Sting, Desireless, Everly Brothers, Coldplay, U2, Eurythmics, Tears for Fears, Lenny Kravitz, The Doors, Nine Inch Nails și mulți alții și le-a reorchestrat și adaptat la vocile grave și puternice ale membrilor trupei, făcând să fuzioneze într-o armonie incredibilă ritmurile pop-rock și stilul coral bisericesc. Este o formulă de geniu, care a adus trupei Gregorian succes măsurat în poziții înalte în clasamente pe mapamond, în zeci de milioane de discuri vândute și în recunoașterea valorii lor prin discuri de aur și platină. Toate acestea au contribuit, desigur, la faima și confortul financiar al trupei, însă nu și la schimbarea atitudinii lor față de public. Membrii Gregorian au cântat, au dansat, au vorbit (în engleză) după un scenariu aproximativ gândit dinainte, dar și cu multe elemente improvizate, au făcut glume și, cel mai impresionant, au coborât de pe scenă spre finalul concertului și au cântat în mijlocul publicului, s-au lăsat fotogafiați și complimentați, au încins un fel de horă „călugărească” și au rulat pe un ecran din spatele scenei fotogafii și filmuețe scurte din cei 10 ani petrecuți de trupă sub numele Gregorian. A fost cu adevărat un rămas bun, o încheiere a unei epoci în fața căreia publicul și-a scos reverențios pălăria și s-a înclinat, așa cum și Gregorian s-a înclinat în fața publicului în semn de mulțumire.

Gregorian-Sala-Palatului-Bucuresti-16-mai-2016-32Înainte să închei, trebuie să îl mai amintesc o data pe tânărul și extrem de talentatul contra-tenor român, Narcis Iustin Ianău, care a fost cu adevărat revelația serii. Narcis a cântat la pian prima parte a concertului, acompaniind vocile „călugărilor” din umbră, neobservat. Însă în momentul în care s-a ridicat în picioare cu un microfon în mână și a început să cânte, sala a amuțit. Capetele tuturor au început să se rotească dezorientate, neînțelegând de unde provine vocea îngerească și de ce numele posesorului ei nu este cunoscut, așa cum s-ar cuveni. După ce a impresionat o sală plină până la lacrimi cu vocea, dar și cu prezența scenică elegantă și rafinată, Narcis a fost prezentat publicului de către colegii săi de trupă, cu care, la cei 21 de ani ai săi, are deja la activ 3 colaborări pe albumele din 2013, 2014 și 2015. Dacă nu i-ați auzit numele până acum, vă recomand să îl rețineți, pentru că îl veți auzi mulți ani de-acum înainte, mai ales în context internațional și veți vrea să vă mândriți cu faptul că este și el, ca și voi, român.

Sursa foto aici

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Andreea Tănase
Redactor-editor SB

Premiată la ediția a IV-a (2013) a Concursului de debut literar „Incubatorul de condeie” (IDC), secțiunea Proză scurtă, a câștigat şi Premiul Revistei SemneBune la Atelierul IDC din acelaşi an. Din 2014 împarte lauri în calitate de jure-junior la IDC. Călătoreşte excesiv, citește cu pasiune, scrie proză scurtă când are timp și își divinizează cele două pisici Sphynx.

Număr articole publicate : 272