Azi-noapte am cântat la vioara din Piaţa Universităţii
o simfonie neterminată
ca şi gândurile mele de duminică
pe care le păstrez într-un buzunar
sperând că într-o zi o să fac o poezie din ele.
Nu m-a auzit nimeni deşi cântam foarte tare
arcuşul gemea sub degetele mele
notele încingeau asfaltul rece ca un sicriu
oamenii treceau peste mine
cu pantofi scumpi
eu cântam, cântam, cântam
nu s-a oprit nimeni să-mi asculte muzica
nici măcar cerşetorul de lângă metrou
care hrănea porumbeii cu notele de pe portativul meu.
Am auzit un ziar căzând
la picioarele mele;
cineva a citit prima pagină:
Tragedie, a murit cultura!