Alejo Carpentier – Recursul la metodă

recursul-la-metoda-carpentierNu fac un secret din faptul că îmi place Alejo Carpentier. Scriitorul. Mulţi strâmbă din nas când aud de el, nu doar din cauza stilului baroc în care a ales să-şi spună poveştile, stil pe care nu multă lume îl mai agreează, ci şi pentru că a îmbrăţişat faimoasa revoluţie a lui Castro. Acest ultim aspect nu îl agreez nici eu. Şi nici nu îl înţeleg. De fapt, niciodată nu am să înţeleg cum poate un om educat şi cult să aprobe, într-un fel sau altul, un regim totalitarist. Totuşi, cel puţin în unele cazuri, pot să fac distincţie între inteligenţa artistică şi inteligenţa socială şi să apreciez ceea ce au creat unii artişti, indiferent de orientarea lor politică. Este şi cazul lui Carpentier.

Subiectul cărţii de faţă: portretul eternului dictator din America Latină. O temă deloc nouă şi deloc surprinzătoare venind din partea scriitorilor din acea parte de lume. Personajele sunt simbolice, iar trăsăturile lor îmbină realul cu imaginarul împins la extrem. Dictatorul e reprezentat aici de Primul Magistrat, iar figurile care i se opun sunt adunate în personajul numit Studentul. În paralel, ţi se arată, faţă în faţă şi opuse, oarecum, Lumea Veche, europeană, şi cea Nouă, americană.

Totuşi, spre deosebire de alţi scriitori cubanezi sau sud-americani, la Carpentier rămân cumva distincte simbolurile de lucrurile reale. Nu se contopesc, nu pierzi ideea, nu te rătăceşti prin labirinturi, se păstrează mereu un fir roşu distinct, simplu de urmărit. Asta îl face mai uşor de digerat, în comparaţie cu alţi autori de limbă spaniolă, care scriu într-o manieră destul de diferită.

Cel mai mult cred că mi-a plăcut prezentarea celor două lumi: cea europeană, îndeosebi Parisul în care dictatorul se retrage ades, şi cea din care provine el şi pe care o vrea supusă, cât mai supusă lui. Plus încercarea de a transpune acolo o lume care nu se potriveşte acelui loc, un fel de colonizare cu orice preţ… Lumea europeană, pe care o laudă atunci când îl acceptă şi pe care o renegă atunci când îl condamnă pentru ceea ce face acasă. Lumea americană, pe care pare să o prefere, la un moment dat, deşi nu se sfieşte să retragă de pe piaţă tot tirajul The New York Times atunci când îi prezintă adevărata faţă. Luxul în care trăieşte dictatorul la Paris sau Marbella, de exemplu, în contrast cu mizeria lăsată în urmă acasă. Şi multe altele de acest fel, înfăţişate cu ajutorul a numeroase referinţe culturale de toate felurile, din toate domeniile artei, pentru că – nu trebuie uitat – Alejo Carpentier este un erudit, lucru dovedit şi în alte romane, despre care am mai scris.

De ce Recursul la metodă, un titlu care se prea poate să-i lase indiferenţi pe mulţi? Pentru că avem de-a face cu o replică minuţios elaborată la celebrul Discurs asupra metodei, al lui Descartes, tocmai prin prezentarea celor două lumi opuse, despre care am amintit mai devreme. În opinia lui Carpentier, lumea Americii Latine, cu tot ce înseamnă ea, este cea mai puţin carteziană din toate câte există şi din câte pot fi imaginate. Şi, dacă o să citiţi această carte şi o să vă oferiţi apoi o privire de perspectivă asupra acelei lumi, o să constataţi că are dreptate.

Am încercat să găsesc un fragment pe care să îl aduc aici, dar mi-a fost greu să mă hotărăsc. Pentru că e un întreg şi totul se leagă, ar trebui să scriu prea mult pentru a se înţelege de ce am ales o anumită bucată. Aşa că, vă sfătuiesc să o citiţi, veţi înţelege mai bine ce vreau să spun. E greu să sintetizezi în câteva rânduri 14 ani de viaţă politică şi socială.

Lectura e puţin greoaie, din cauza formei. Textul nu este rupt în multe paragrafe, iar frazele sunt ades foarte lungi. Dar compensează prin conţinut. Şi nu vă fie teamă că subiectul ar fi plictisitor, nu avem de-a face cu un tratat istoric despre tiranie, nu e o carte scrisă sec, ci cu multă ironie, o ironie elegantă şi subtilă, pe care întotdeauna am apreciat-o la Carpentier.

 
Autor: Alejo Carpentier
Editura: Curtea Veche
Anul apariţiei: 2006
Număr de pagini: 384
ISBN: 973-669-229-9
Preţ: 30 lei

 

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Dorina Tătăran

Dorina Tătăran
Traducătoare de literatură la o casă importantă de editură din România, Dorina a fost premiată în 2012 la ediția a III-a a Concursului de debut literar „Incubatorul de condeie”, secțiunea Proză scurtă. Este o fidelă cititoare de „sud-americană”. Scrie proză scurtă dar se ferește să publice (încă). Iubește cafeaua și florile.

Comentarii

  1. Literatura sud-americana este fascinanta pentru mine. Imbinarea dintre real si imaginar este impresionanta si denota o spiritualitate de mare clasa. Cred ca numai asa au putut trece cu bine peste deceniile de dictatura.