de Gabriela Lazăra
S-a întins pe canapeaua mea ieri și a început să-mi vorbească despre femeile și bărbații care își scot bețișoarele chinezești din cearcăne să-și caute irisul în zațul dimineții.
E nevoie de mai mult de două ființe vii să mă resusciteze. Oricum m-am obișnuit să zac, aici, în noroi, duhnind a alcool și pantofi a la Firica. Ar trebui să fiu fericit,dar cum să fi fericit când porți hainele de ieri și astăzi? Nu-i așa că îți e greu când realizezi că trăiești înconjurat de blocuri frumos colorate?
Te stingi și zvâcnești din toate încheieturile , doar noaptea îți mai pune câteva lingurițe de aer între buze.
stele… baruri în care muzica urlă și fumul de țigară iese din plămânii consumatorilor.
Deasupra noastră vecinii învârteau salteaua de pe un deget pe altul. OLE!!!
Orașul Balș e o ruletă cu umbre slăbănoage care se strânge sub pătura din camera mea.
Cam așa se întâmplă când ruginești prin interior și ești un orășel printre alte orașe.
–
sursa foto aici