Ce poate fi mai nimerit de Ziua Naţională a României decât să ofer o lecţie de românism neaoş, prin eterna şi fascinanta cârcoteală: azi m-am hotărât să fiu Gică Contra. Sau Bulă. Sau ce personaj doriţi, cu poftă de chibiţat. Retrospectiva ultimei perioade mi-a cam tăiat pofta de veselie sau de sărbătoreală naţională, cu aromă de KFC şi îndemnuri consumiste, la mall, întru spiritul sfintei tombole.
Nu pot să mă abţin pentru că m-a lăsat perplexă fenomenul importat, numit Vinerea Neagră (nu vă duce cu gândul la Ziua morţilor, moroi, strigoi, tricolici şi alte nebunii?). Ziua magică în care bărbaţii au prins patima isteriei comerciale (atribuită femeilor, în genere), agitându-se isterizaţi în faţa calculatorului, pentru că ”nu se refreșuiește pagina asta nenorocită, să cumpăr smartfonul ăsta fenomenal, care l-am găsit la reducere de 5%, super afacere” sau ”îți dai seama, ăia de la emag au deschis saitul abia la 8 și la nouă se dăduseră obiectivele/plasmele/tabletele/gadgeturile” (nu neapărat utile sau reduse efectiv, cât mega super extra hiper mediatizate, în marea campanie BLACK FRIDAY). Despre Gaudeamus, marele târg de carte al anului, nicio vorbuliță. Încăierare românească, în ușa magazinelor de electrocasnice, ca pe vremea știți voi cui, când venea mașina cu nu mai contează ce, dar se dă, maică. Nu strigați că sunt snoabă, nu cer nimănui să se afunde în magia lui Kerouac, dar Gaudeamus a însemnat târg de carte pentru cititori de toate culorile şi poftele (ce vrea sufletul vostru de pasionaţi – de la manuale, până la literatură fascinantă şi autori prezenţi, ghiduri de plantat arici şi împerecheat gingko biloba). Credeţi-mă, o căutare pe wiki şi o citire scurtă (primele 2-3 rânduri), să se ştie vag despre ce e vorba, nu sunt de ajuns.
Nu am fost suficient de cârcotaşă încă? Acum vreo câteva săptămâni, puhoi de lume, îmbulzeală, coate plasate strategic și demență senilă, în coloană șerpuitoare, în Dealul Mitropoliei. Un prieten al meu îi numește ”pupătorii de moaște”, referindu-se la acei oameni care, în căutarea mântuirii și a vindecării, miracol al pupării de falangă conservată, sunt dispuși să își rupă oasele vii, călcându-se pe picioare și pe demnitate, în cele 11-12 ore de așteptat, în frig. Ştiu de la sursă (eterna sursă nedezvăluită, dar de încredere, în acelaşi stil românesc) despre cazuri în care preasfinţitul părinte, în biserică, după slujbă, invita enoriaşele care băteau spre a patra tinereţe, să voteze cu cutare sau cutare, pen’că stimabilii fac un bine bisericii și patriarhia mai adaugă o parcelă măricică în grădina sfântă și neimpozitabilă. Așa să ne ajute Dumnezeu, maică, sufletul nu are legătură cu Biserica Ortodoxă Română.
De preferințele și gradul de informare a electoratului român nu îndrăznesc să mă ating. Volume întregi și înverșunare, 
aruncate pe apa sâmbetei. Ai lor sunt răi că știm că-s hoți, iar ăilalți sunt sigur hoți și ei că nu-i cunoaștem, deci sunt proaspeți, deci fură. Votăm cu cine scoate zahărul, uleiul, cartela de mobil și, ultima găselniță, căciulile și fularele, că doar se reduc subvențiile și cresc prețurile pentru utilități. Electorat cu urechi înghețate nu se cade să ieziste. În curțile vecine, e mai bine și iote, domne, sunt dați naibii ăștia, nu dai șpagă la doctor și la popă, la primărie și la prefectură ăștia nu te fură. (vă amintiți reacția sătenilor din Popa Tanda, când popa încerca să schimbe sărăcenii, prin puterea exemplului? Popa-i omul dracului!)
Patriotismul carpatin s-a consumat, în schimb, în regim caloric ridicat, la mall, printre strigăte ca de bâlci şi lălăieli dezlânate. Mi-am amintit de hramurile copilăriei mele, când se strângea ţărănimea, în haine curate, la bâlci, după sarmale şi cozonac, să se dea în lanţuri şi în bărci, să înfulece nişte porumb fiert şi să bea bere rece. Şi, uite aşa, mi-am dat seama că între mall-iştii de Capitală şi boborul de bâlci, nu e nicio diferenţă majoră. Aceeaşi bucurie sinceră în priviri, aceleaşi manifestări primare, aceeaşi îmbuibare românească. Noi cu ale noastre, ei cu ale lor, în rest, să fim noi sănătoşi.
La mulţi ani, Românie cu brizbriz, cârcoteală şi circ! În spiritul tău, am fost românul absolut. De săptămâna viitoare, mă întorc la obiceiurile mele şi vă povestesc despre jurnale, memorii, voyeurism şi literaturi bune.
Al vostru etern,
Gică Contra
P.s. Acest articol este un pamflet şi va fi tratat ca atare. 🙂