Tropice tâmpe, de Florin Bican [fragment]

Lansarea va avea loc duminică, 26 noiembrie, ora 11:45, la standul editurii Arthur de la Târgul .

Invitați: Florentina Hojbotă și Radu Paraschivescu


Exploratorul dădu a lehamite din mâna în care încă mai ținea telegramele pleoștite. Auzindu-le foșnetul trist, își aminti conținutul lor și se făcu din nou verde.

Vești proaste? îl întrebă poștărița arătând spre telegrame.

Nici că se putea mai proaste, clătină Stanley din cap. Trebuie să las baltă explorarea și să mă întorc degrabă pe meteoritul Mica BritaNiță, că-i de rău…

Da’ de ce? Au făcut revoluție? îl întrebă poștărița cu un aer expert.

Nu, da’ nici mult nu mai au…

Păi duceți-vă, domnu’ ’splorator, că poate reușiți să-i potoliți. Nu știu, zău, ce-or fi având oamenii de nu se mai pot înțelege unii cu alții…

Problema e că omul nu se mai poate înțelege cu el însuși, dădu s-o lămurească exploratorul, dar mai rău o băgă în ceață.

Săracu’ domnu’ ’splorator“, își zise ea în gând, „da’ rău tre’ că l-au mai speriat canibalii…“ Apoi zise cu voce tare, ca să schimbe vorba:

Pot să vă duc eu o bucată de drum, cu balonu’, că am traseu în partea aia.

Mare pomană v-ați face! îi mulțumi exploratorul.

Atunci suiți-vă-n nacelă, că pornim!

Stanley își culese rucsacul din poieniță și se urcă sprinten în nacelă. Poștărița deja începuse să bage cărbuni la rădăcina focului care încălzea aerul din balon și să sufle gospodărește în flăcări. Balonul se înălță cât ai clipi și începu să plutească maiestuos deasupra junglei. De jos, pigmeii canibali le făceau veseli cu mâna.

Ia uitați-i cum se bucură, mititeii, observă duios poștărița. Zău că nu-s băieți răi…

Mă rog, bombăni exploratorul, aflat acum la o înălțime egală cu adâncimea gropii în care căzuse la începutul acestui capitol, chiar răi n-or fi ei, da’ sunt lipsiți de educație…

*

Ei, domnu’ ’splorator, spuse poștărița Cristinel cu regret în glas, de-acu’ va trebui să ne cam despărțim… Că d-aci eu o s-o iau spre Mombasa, iar dumneavoastră trebuie să țineți poteca spre meteorit. N-aveți cum vă rătăci, îl încurajă ea.

Se vede treaba că, în simplitatea ei, nu știa de ce-i în stare un explorator încercat.

Mulțumesc, vrednică urmașă a lui Hermes! își exprimă exploratorul recunoștința. Nu știu ce m-aș fi făcut fără divina dumneavoastră intervenție ex machina.

Probabil chifteluțe de post, își dădu poștărița cu părerea, măsurându-l pe Stanley cu o privire expertă de gospodină. Da’ acu’ depinde și de gusturile canibalilor, că am impresia că dânșii nu gătește ca pe la noi…

Exploratorul bombăni câteva vorbe de neînțeles la adresa bucătăriei canibale și salută cu casca balonul din care poștărița Cristinel, săltată de o briză ușoară deasupra baobabilor, îi făcea cu mâna.

Rămas singur, Stanley începu să se bată viguros cu pumnii în piept, cum văzuse că fac gorilele, ca să-și stimuleze curajul pentru asaltul meteoritului. După care porni vitejește, cu cântec, înainte, marș! Ce cântec? Un cântecel pe care-l știa din școală, iar acum i se ridicase, nu se știe de ce, în minte. Cântecelul suna cam așa:

Înainte, înainte, cavalerie ușoară,
La asalt, să cuceriți tunul care ne doboară!
Și-au intrat în valea Morții, au intrat până la unul,
Călăreții – șase sute – ca să cucerească tunul.
— Înainte, înainte, cavalerie ușoară!
Se temea vreun călăreț că-n asalt avea să moară?
Nu, deși știau soldații – știa bine fiecare –
Că în ordinul primit se ascunde o eroare:
Un soldat nu comentează – ordinul nu se discută,
Un soldat nu stă pe gânduri când atacă o redută,
Un soldat, chiar dacă moare, ordinul îl execută:
Și-au intrat în valea Morții, au intrat până la unul,
Călăreții – șase sute – ca să cucerească tunul.
Bubuia un tun din dreapta, bubuia din dreapta lor,
Bubuia un tun din stânga, bubuia din stânga lor,
Bubuia un tun din față, bubuia din fața lor,
Bubuia tun după tun, bubuiau îngrozitor,

Cădeau valuri de obuze precum grindina din nor.
Bravi, prin schije de obuz și gloanțe ucigătoare,

Avansau cu vitejie, avansau mereu, călare,
Avansau în gura Morții – iadul se căscase mare…1

______

1) De astă dată Stanley cântă pe versurile unui poet englez (Alfred, Lord Tennyson, Asaltul cavaleriei ușoare), pe care copiii englezi le învățau la școală cam cum învățau copiii români Peneș Curcanul de Vasile Alecsandri. 


Volumul deschide prima serie a unui autor român la .


Ilustrația copertei de Andreea Dobrin Dinu

hardcover, 272 p, 145×185 mm

ISBN 978-606-788-280-3

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Content Manager

Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.

Număr articole publicate : 2904