„Au fost odată două orașe. New York și București la 1900” de Mariana Neț [fragment]

Diferențe și asemănări

La prima vedere, ideea de a compara Bucureștiul cu New Yorkul pare la fel de absurdă ca pretențiile unui șoricel de a se pune pe același plan cu elefantul. Cum să compari un oraș pierdut în Balcani cu o metropolă considerată – la 1900, ca și astăzi – emblematică pentru continentul american, pentru stilul de viață american? Aproape totul pare să despartă cele două orașe.

Să vedem câteva dintre diferențele majore:

La 1865, la finele Războiului Civil American, orașul avea deja o tradiție citadină de tip european, care dura de peste două secole. Bucureștiul de abia începea să și o creeze.

În preajma anului 1900, la New York apar primii zgârie nori. Park Row Building, inaugurat cu un an înainte de sfârșitul secolului, va rămâne cea mai înaltă clădire din lume până în 1909 (Trager, 2003, p. 263). În 1902 este construit Flatiron; blocul Woolworth datează din 1913. Toate clădirile metropolei încep să se dezvolte exclusiv pe axa verticală. Bucureștiul, dimpotrivă, era un oraș predominant orizontal, cu spații destul de mari între imobile, iar aproape fiecare casă avea curte și grădină proprie. Conform statisticilor oficiale, în anul de cumpănă 1900, în București predominau casele constând exclusiv din parter; numărul lor era de 26.296. În intervalul 1885–1901, în oraș au fost construite 9.132 de case cu un singur etaj, 2.058 de case cu două etaje, 340 de case cu etaje și numai 57 de clădiri cu patru etaje (Parusi, 2007, p. 474).

New York City era/este (cel puțin, în cea mai mare parte din Manhattan) un oraș perfect ordonat, cu străzi și bulevarde perpendiculare. În 1811, dovedind o clarviziune neegalată până atunci și rareori după aceea, edilii au aprobat așa numitul Commission Plan, care trasa, în mod definitiv, configurația ulterioară a orașului, împărțind întreaga insulă Manhattan (de la ceea ce avea să se numească Washington Square Park până în extremul nord) în parcele rectangulare. Bucureștiul s-a dezvoltat relativ haotic, la întâmplare. Toți străinii aflați în trecere sau stabiliți definitiv în capitala României mici remarcă străzile sinuoase și lipsa oricărui plan urbanistic. O primă aliniere, parțială, a rețelei stradale a început în 1806, dar a eșuat la jumătatea drumului, pentru că a început războiul ruso-turc. Au urmat și altele, tot incomplete. Cea mai importantă sistematizare a străzilor bucureștene a început în 1888, în timpul primariatului lui Emanoil Protopopescu. Totuși, pentru a ne rezuma la un singur exemplu grăitor, în 1896, împăratul Franz Joseph, aflat într o scurtă vizită la București se mira de cât de șerpuită e Calea Victoriei (fără a mai pomeni de celelalte străzi).

La 1904, newyorkezii aveau deja metrou. Cel dintâi proiect de metrou bucureștean datează din interbelic și a devenit realitate numai în 1981.

În perioada care ne interesează (1866-1914), între aceste două orașe nu a existat aproape niciun contact, cum nu existase nici mai înainte. În plus, metropola americană nu a constituit nicicând un model posibil pentru București. Până în perioada interbelică, bucureștenii nu își prea îndreptau gândurile spre New York. Până destul de curând, modelul pentru București era Parisul.

Lista diferențelor poate continua aproape la nesfârșit. Totuși, o analogie – sau o paralelă – între New York și București, așa cum se prezentau acestea la 1900, este posibilă, chiar necesară. Să vedem pe ce temei:

Ambele orașe sunt relativ noi, dacă le comparăm cu vechile orașe europene, precum Atena sau Roma, sau chiar cu orașe medievale, cum sunt Praga ori Stockholm.

Bucureștiul este menționat pentru prima data într‑un document oficial în 1459, iar New Yorkul a fost fondat în 1609. Cele două orașe reprezintă două țări, desigur. Diferențele dintre România și sunt uriașe. Ceea ce ne interesează însă în studiul pe care ni‑l propunem nu este istoria politică, economică sau culturală a celor două țări, ci istoria socială a Bucureștiului, pe de o parte, și a New Yorkului, pe de altă parte, felul în care se reflectă evenimentele istorice și progresul urban în viața cotidiană. Cercetarea noastră se ocupă cu stilurile de viață. Din acest punct de vedere, cele două orașe sunt perfect compatibile.

Orașele se reflectă unele în altele, generând reflecții despre ele însele, dar și unul despre altele. Reflectarea nu e niciodată plană; „oglinzile” sunt convexe sau concave și întotdeauna parțiale, fragmentare. Un fragment se poate asemăna cu un alt fragment sau poate arunca lumină asupra întregului. O analiză ca aceea pe care o propunem va căuta să vadă „cum putem înțelege un fragment în relație cu totalitatea [orașului]”, având în vedere că „nicio interpretare nu se poate aplica întregului oraș” (Harvey, 2006, p. 18) și știut fiind faptul că semnificația a diferite părți ale orașelor diferă în funcție de segmentele de populație care le locuiesc și explorează. Păstrând proporțiile, atunci când vorbești despre un oraș, te referi la toate celelalte.



Despre autoare:

Prof. dr. este cercetător științific la Institutul de Lingvistică al Academiei Române „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti”. A publicat circa 200 de articole în reviste și volume de specialitate românești și străine și a fost invitată să țină cursuri și conferințe la mai multe universități din Europa și Statele Unite ale Americii. Prima ei carte, O poetică a atmosferei, a apărut la Editura Univers, în 1989; o ediție revizuită a acesteia, Literature, Atmosphere and Society, a fost publicată la Viena, la Editura Institutului de Studii Socio-Semiotice, în 2000. Doi ani mai târziu, la aceeași editură a apărut lucrarea Literature, Strategies and Metalanguage. A Semiotic Approach. A publicat și alte volume de specialitate la edituri românești și străine: Eminescu, altfel. Limbajul poetic eminescian. O perspectivă semiotică (2002), Filosofia limbajului, semiotică, mentalități (2005), Alexandre Dumas, écrivain du 21e siècle (2008) și Capricii pe teme de basm (2016). Tot în 2016, la editura americană Common Ground, a apărut volumul Once upon Two Cities. A Parallel between New York City and Bucharest by 1900, a cărui traducere în limba română o reprezintă cartea de față.

„Cartea de faţă este ediţia a doua, de data aceasta în limba română, revizuită, a volumului Once Upon Two Cities. A Parallel between New York City and Bucharest by 1900, apărut la editura americană Common Ground în anul 2016. Pentru cercetarea detaliată aici îmi exprim recunoştinţa faţă de Comisia Fulbright România-SUA, care mi-a permis să petrec şapte luni la NewYork University şi în diferite arhive newyorkeze în anul universitar 2007-2008.”


  • ISBN: 978-606-793-952-1
  • Prefață: Georgeta Filitti
  • Traducere din limba engleză: Mariana Neț
  • Format: 13×20 cm
  • Număr pagini: 400
  • Colecţia: Istorii Urbane


Redirecţionează până la 3,5% din impozitul pe venit pentru ca Asociația pentru Educație și Cultură AdLittera să poată beneficia de sprijinul tău! Revista  este un proiect editorial al Asociației AdLittera și este online din 2010.



 

Lasă un semn

comentarii

Semne bune de la Persoane juridice

Descarcă, completează și semnează Contractul de sponsorizare prin care afacerea ta poate susține educația culturală.
Dacă firma este plătitoare de impozit pe profit: 20%;
Dacă firma este plătitoare de impozit pe venit: 20% trimestrial;
Dacă ești PFA, sponsorizarea este deductibilă la calculul impozitului pe venit în limita a 5% din venitul net.
ASOCIAȚIA PENTRU EDUCAȚIE ȘI CULTURĂ ADLITTERA (A.E.C.A.) este înscrisă în Registrul entităților pentru care se acordă deduceri fiscale (INTERNT-266538804).
Virează către noi să putem avea coerență și mai multă consistență în informațiile culturale de care ai nevoie.
Revista SemneBune© este un proiect editorial al Asociației AdLittera și este online din 2010.

Autor articol: Semnu' Bun

Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.