„Zilele lui MM”, de Sebastian Lăzăroiu [fragment]

Pe Cărarea Hermit înspre vintrele Marelui Canion, pornind de la Popasul Hermit şi trecând pe la Izvorul Santa Maria, pâlcurile de pini galbeni arată de parcă ar coborî furişat în urma ta un regiment de călăreţi binevoitori, cu poalele sumese şi umbrele iţite filantropic deasupra creştetelor. Poteca se deşiră în jos cu nuanţe trandafirii de aleurite sfărâmicioase sau străluciri lăptoase ale molaselor de calcar, după cum soarele bate sau se piteşte în spatele basoreliefurilor de argilit săpate de vânt în pereţii descendenţi ai catedralei muntoase.

De-o parte şi de alta, la coborâre, mai la vale de izvor, prin albia aridă a repezişurilor Hermit, printre ierburi mărunte şi din covorul de pietricele ascuţite, mai cutează să-şi arate vârfurile arbuştii pitici sau cactuşii îngâmfaţi de iminenta florescenţă. Ei sunt doar o desfăşurare de proiecţii geometrice miniaturale ale ienuperilor ca nişte mături cu aromă de gin şi ale pinilor pinyon, cu seminţele lor hrănitoare, de pe acoperişul canionului.

Ochiul capătă vertij sus, pe Buza de Sud, chiar şi numai dacă se încumetă să cuprindă pe de-a întregul labirintul desfăcut în rănile roşietice ale scoarţei. Nu şi ochiul acoperit de pâclă al lui Jules. Jules simte adâncimea gigantică a peisajului doar prin föhnul curenţilor teribili şi prin ecoul sunetelor răzleţe ale câte unei păsări rare. Îl ia un fior când îşi închipuie ce abis căscat în burţile pământului poate răsuci în atmosferă un asemenea şuierat grandios sau cât de departe se pierde ţipătul păsării colibri ca să se întoarcă într-un îngânat al valului vlăguit de stâncile defileurilor. Era un aprilie arid. Bastonul orbului cerşetor, peste tot acest înveliş rumen, părea un colţ subţire de fildeş răsărit stingher dintr-o gingie uriaşă.

— M-ai adus aici să-mi fac sânge rău, îl tachina el vesel pe Marlon, răsuflând greu prin aerul curat al Arizonei.

Apoi îl certa:

— Mai bine-ţi ţineai ăia ultimii bani să-ţi cumperi nişte haine mai acătării sau mai bine o aduceai pe Jane.

Dar ieri-seară, lângă focul înjghebat lângă pârâu, unde şi dormiseră, înveliţi în nişte pături vechi, Jules se sprijinise de umărul lui Marlon şi-i şoptise plin de recunoştinţă: „Eşti un suflet mare!“. Pe Jules l-a adus la Marele Canion pentru că i se părea că zilele lui se împuţinează. Îl vedea tot mai slăbit, împiedicat printre gunoaie. Lepădase şi monociclul (de fapt, i-l dăduse lui John) şi vântura o singură traistă mică după el, nici aceea plină, căci i se făcuse lehamite de atâta umblat pe mica lui curbură de planetă. Scos din cuibul strâmt peste care stăpânea ca un rege, odată cu dezgheţul, Jules se trezi speriat în mijlocul acelei măreţii geologice pe care n-avea cum s-o vadă, oricât de mult şi-a dorit asta în tinereţe, inspirat de cărţi poştale şi panouri publicitare.

— Nu-mi mai amintesc pozele alea, îi zicea lui Marlon. Era una cu Marlboro, dar altceva nu mai ştiu… Un singur lucru mi-a rămas – praful de cacao stârnit de copitele unui mustang.

Nu vedea, dar simţea prin toţi porii lui bătrâni, de-a valma, tot ce-i venea, fără niciun alt reper. Nimic nu era aici recognoscibil pentru radarul lui olfactiv: nici tampoane menstruale, nici excremente de câine, nici alcoolul sinucigaşilor, nici conserva mucegăită. Niciun iz artificial al oraşului – eşaparea înecăcioasă a automobilelor sau metalicul înţepător al pistoanelor, niciun zgomot urban – clinchetul geamurilor uriaşe sau scârţâitul traverselor de oţel legănate de vânt. Aici trebuie să fie un paradis accesibil văzătorilor cu bani, o odihnă a simţurilor prea încercate de contorsiunile de beton ale civilizaţiei. Noaptea, când au poposit lângă pârâu, alţi turişti s-ar fi înspăimântat de schelălăitul lugubru al coioţilor iscoditori şi pe Marlon chiar l-a trecut un fior pe şira spinării, dar Jules s-a uitat către cer şi-a exclamat cu încântare: „Doamne al meu, eşti viu şi peste tot!“. Stelele a căror lumină îi era refuzată lui Jules stropeau noaptea cea de sus ca nişte dubluri ale faunei deşertice.


Zilele lui MM, de

Colecţia „Ego. Proză”

Jane, soția lui Marlon Mont, un fost corector de scenarii de film, a fost diagnosticată cu Alzheimer la doar 45 de ani. Din acest moment, Marlon renunță la slujbă și se dedică aproape în totalitate îngrijirii ei, neștiind ce imensă provocare îl așteaptă. Primește sprijin financiar de la sora acesteia, Miriam, o femeie bogată și mereu suspicioasă, iar Rachel, asistentă, îl ajută în chestiunile mai delicate, dar și la supravegherea bolnavei. Ca să-și mai răscumpere din păcate (și sînt destule, unele mai grave decît altele), Marlon se deghizează și cerșește (la început o dată, apoi de două ori pe săptămînă), iar banii pe care-i strînge îi trimite unei asociații pentru copii orfani. În același timp, vrînd să-și facă viața un pic mai suportabilă, are și o amantă, o femeie mult mai tînără decît el, căsătorită la rîndul ei, cu care se vede în fiecare miercuri. Urmărind toate fețele vieții protagonistului, Zilele lui MM reprezintă o cronică detaliată a deteriorării lui Jane și a modului în care cei doi soți încearcă să facă față situației, fiecare în felul lui.


s-a născut la 20 martie 1970, în Comănești, județul Bacău. Este de profesie sociolog, autor de studii naționale și internaționale de sociologie și antropologie, publicate în reviste și cărți de specialitate. În plus, a scris articole pe teme de analiză politică pentru diverse periodice din România. De același autor, la au mai apărut romanele Balena Albastră (2017) și Omatidii. Șarada unui hacker (2018).

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Semnu' Bun

Avatar
Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.