„Papa Nicolau şi alte povestiri foarte, foarte scurte” de Roxana Dumitrache [fragment]

Avem purice

În orăşelul din cea mai săracă euro-regiune, mamaia Cos trecea drept un Dumnezeu-caracatiţă pe care toată lumea îl apuca de câte un picior. Salvase la viaţa ei tot ce îi cădea în mână: dinţii vecinilor pe care îi opera cu patentul şi ţuică, pâmânturi luate cu japca în timpul comunismului, o casă veche, cu o procedură succesorală grea, o fâşie de livadă de meri dintre două terenuri, intens disputată, saci plini cu pisoi lăsaţi să se sufoce, reputaţia câtorva femei tinere, un băieţel căzut de pe o sondă petrolieră, zeci de suflete ciobite. Doar că nu îi reuşise asta şi în familia ei. Fiica ei, mama Verei, îi moştenise, din păcate, apetenţa pentru autosacrificiu. Când fiica o anunţase scurt că va pleca să lucreze în Italia, mamaia Cos înţelesese că orice i-ar fi zis nu ar fi făcut altceva decât să contribuie la înstrăinarea Papa Nicolau şi alte povestiri foarte, foarte scurte 109 compactă care se instalase deja între ele. O lăsase să plece la muncă – niciodată nu spunea unde, de fapt, fără să o întrebe altceva decât dacă vrea să se mai întoarcă la Vera şi Mihai, pe atunci elevi de liceu sau dacă de atunci ea le va fi bunică, mamă şi tată. Ştia că fiica ei nu va admite asta vreodată, dar adevărul e că nu avea de gând să se mai întoarcă, deci tot ce îi rămânea ei era să facă cât o pereche de părinţi şi o bunică. Când Vera o strigase cu vocea aia complet veselă, ca atunci când primea adidaşi noi sau pachete voluminoase din Italia, ştia la ce să se aştepte. Mamaia Cos dusese patru plicuri la poştă, cu actele fetei şi aplicaţiile, cum le zicea Vera. Un fel de lucrări, înţelegea femeia, pentru nişte facultăţi din Anglia. Se gândise de câteva ori să uite plicurile pe undeva, poate pe o tejghea la piaţă sau chiar pe băncuţele din cimitir de unde clar nu mai avea cine să le returneze expeditorului. Doar că nu ar fi putut trăi cu minciuna asta. Plus că o astfel de imprudenţă ar fi catapultat-o direct în iad. Aşa că lăsase cuminte plicurile la poştă şi fata intrase la două dintre şcoli. Aşa era, Dumnezeu nu ascultă chiar toate rugăciunile, deşi mamaia Cos sperase că merită onoarea unei complicităţi cu el.

Chiar ea o ajutase pe Vera să împacheteze şi să-şi pregătească plecarea, deşi tot ce simţea, dacă ar fi avut cineva inspiraţia să o întrebe, era o stare de viscol. Pentru prima dată în viaţă, îi era frică şi nu doar pentru sau de ceilalţi, ci pentru ea. Mamaia Cos rămânea singură după ce toată viaţa şi-o petrecuse oblojind rănile celorlalţi. În aeroport, s-a abţinut să nu plângă, dar Vera nu îşi văzuse niciodată bunica aşa. Abia când auzi că Vera e strigată ca la catalog de o voce de radio care umple spaţiul alb al aeroportului, mamaia Cos găsi de cuviinţă să îi repete didactic nişte recomandări, inclusiv unele casnice. Să lase oul la fiert 11 minute, de pildă, că Vera nu-l mânca decât foarte tare. Sau să nu ia ultimul metrou că auzise ea cât de periculoasă poate fi Londra. Să se roage în fiecare seară, că şi ea o să facă la fel. Nu îi spusese nimic esenţial, nimic memorabil şi părea să nu o fi făcut niciodată. La scena din aeroport se gândea Vera acum când îşi purta pişcăturile pe sub rochia albastră de vară şi se întorcea în internatul plin de purici. Bine, şi la eseul despre Brexit şi implicaţiile lui, pe care-l avea de predat a doua zi şi pe care îl amânase nepermis de mult. Nici Brexitul nu se grăbea, oricum.


Cîştigătoarea Concursului de Debut al Editurii Polirom – 2019

„Această carte nu e despre cancer, deşi s-ar putea crede că am dezvoltat o monomanie literară legată de el. Nu cred că e ceva glorios în a literaturiza boala, mai ales cînd te afli în poziţia confortabilă de a scrie despre ea şi atît. Povestirile sunt despre fragilitate în toate formele ei, despre nesiguranţele femeilor tinere, ale mamelor, ale fiicelor care îşi pierd mamele, despre spaimele apatrizilor sau ale dezrădăcinaţilor, despre micile sau marile suferinţe care populează birourile sticloase ale corporaţiilor. Cu toate astea, vreau să cred că Papa Nicolau…, în ciuda titlului, poate fi o lectură tonică.” ()


s-a născut la Bucureşti pe 15 aprilie 1987. A absolvit London School of Economics and Political Science şi Facultatea de Ştiinţe Politice din cadrul SNSPA. A coordonat cercetări de teren dedicate dimensiunii de gen în clivajele religioase şi modului în care segregarea socială se reflectă în arhitectura urbană din Albania şi Kosovo. În cadrul Comisiei Europene a coordonat activitatea de cercetare pentru două dintre viitoarele politici şi directive ale statelor membre, punînd accentul pe egalitatea de şanse şi nediscriminare. Scrie constant pe teme legate de egalitatea de gen, discriminare, educaţie şi segregarea de gen, violenţă împotriva femeilor.

 

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Semnu' Bun

Avatar
Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.