„Istorie și rasism. Ideea de rasă de la Iluminism la Donald Trump” de Marius Turda și Maria Sophia Quine [fragment]

În discursul său inaugural susţinut la Capitol Hill în Washington, DC, pe 20 ianuarie 2017, Donald Trump a promis să redea măreţia Americii şi să reînvie „mîndria naţională”. Folosit în toată campania sa prezidenţială, sloganul „Make America great again!” („Să redăm măreţia Americii!”), după cum subliniază mulţi critici, nu e doar o fantezie istorică, ci şi o fantezie periculoasă, întrucît evocă un trecut în care Statele Unite erau conduse de o elită politică şi economică alcătuită din bărbaţi albi, creştini şi heterosexuali. Ca parte a campaniei sale împotriva establishmentului politic, declaraţiile lui Trump despre caracterul naţional american erau de multe ori o distilare generalizată a percepţiilor sale privind dorinţele bărbaţilor şi ale femeilor clasei muncitoare, care, în opinia sa, sînt dezavantajaţi de globalizare şi imigraţie şi au nevoie de un nou sentiment al comunităţii.

Populismul nativist al lui Trump are mulţi adepţi atît în interiorul, cît şi în afara Statelor Unite. Redarea măreţiei unei ţări a devenit visul politic al multor politicieni populişti din întreaga lume, de la Ungaria şi Grecia la China şi Rusia. Cei care se identifică cu Noua Dreaptă (în Europa) sau cu Alt‑Right (în SUA şi Marea Britanie) se declară împotriva integrării sociale şi asimilării nu doar a străinilor şi imigranţilor, ci şi a persoanelor cu dizabilităţi, şi pun mai presus de loialitatea civică faţă de stat reafirmarea sentimentului organic al apartenenţei etnice. Climatul politic actual promovează şi încurajează rescrierea canonului etnic şi, concomitent, definiţii radicale ale comunităţii naţionale. Din nou, aspectele biologice ale etnicităţii, mai mult decît cele culturale, sînt portretizate ca fiind forma ideală a identităţii. Dintr-o asemenea perspectivă, „poporul” este „o entitate culturală organică, avînd propriul spirit unic şi trecut istoric şi existînd în lume în forma sa particulară de fiinţare”. Această rearticulare a etnicităţii aduce şi o nouă perspectivă asupra rasei şi orginilor rasiale comune. De exemplu, europenii sînt descrişi drept o singură comunitate rasială, „datorită strînsei lor înrudiri biologice”. Toţi împărtăşesc „un tip rasial comun” care, de reţinut, „le permite să relaţioneze mai bine unii cu alţii (în moduri în care nu o pot face cu popoarele nonalbe)”. Nu e surprinzător aşadar că autorii care susţin această orientare condamnă amestecul etnic şi rasial, insistînd asupra protejării aceluiaşi tip rasial. Ei nu doar tînjesc după un trecut idealizat, ci sînt implicaţi pe mai multe fronturi în războaiele culturale şi politice, iar în joc e viitorul politicilor şi al politicii care modelează vieţile oamenilor din multe ţări din întreaga lume. Această formă nouă de populism rasializat, ca şi variantele sale anterioare, exercită o atracţie puternică în rîndul maselor şi caută să submineze sistemele şi valorile liberal‑democratice existente.


„Ideea de rasă are o lungă istorie discontinuă şi eterogenă. Şi se reinventează mereu, adesea prin redescoperirea şi combinarea unor ingrediente vechi, uitate, refulate ori cenzurate, prin schimbarea paradigmelor – de la filosofie, lingvistică şi antropologie la antropogeografie, medicină, genetică, eugenism şi biopolitică. Lucrarea semnată de , unul dintre cei mai valoroşi specialişti internaţionali ai acestei problematici, şi de colega sa este o sinteză istorică şi critică a evoluţiei conceptului de rasă din Epoca Luminilor pînă astăzi. Adică istoricizarea şi contextualizarea unei idei plasate între negare/relativizare constructivistă şi absolutizare esenţialistă, între universal (natura umană) şi particular (ierarhizarea grupurilor şi indivizilor între sublim şi monstruos).” (Sorin Antohi, membru în Academia Europaea)

„Fetiş într-o vreme, tabu într-alta, conceptul de rasă marchează – mai mult decît oricare altul – joncţiunea dintre disciplinele ştiinţifice şi cele umane. Tocmai de aceea, istoria conceptului de rasă este deopotrivă o arheologie a imaginarului ştiinţific şi o incursiune ştiinţifică în imaginarul comun, aşa cum îl sedimentează tradiţia culturală. Departe de a colora doar peisajul (pitoresc) al trecutului, un asemenea exerciţiu ne permite să focalizăm, lucid şi atent, cîteva din marile probleme ale prezentului. Imigraţia – ce readuce în atenţie tema străinului (şi problematizarea identitară) –, pe de o parte, biotehnologiile şi Inteligenţa Artificială – care ne trimit la meditaţia asupra ireductibilului uman –, pe de alta, sînt doar orizontul cel mai vizibil al actualizării dezbaterilor pe care le-a cunoscut istoria conceptului de rasă. şi ne poartă – cu o erudiţie dublată de un stil clar – printre avatarurile, adesea surprinzătoare, ale acestui concept. Asemenea realităţii pe care pretinde a o numi, «rasa» e cînd ceva evident şi cu neputinţă de definit, cînd ceva bine fixat teoretic, dar imposibil de descoperit în realitate. Această evanescenţă, cu amestecul ei de lumină şi întuneric, irizează deasupra unei istorii ai cărei purtători sîntem.

E raţiunea pentru care cei doi autori ne invită să gîndim şi să asumăm critic moştenirea acestui concept ambiguu (dar inconturnabil) al culturii noastre.” (Mihai Maci, lect.univ.dr., Universitatea din Oradea)


Marius Turda a studiat istoria la Universitatea din Bucureşti, Central European University din Budapesta (CEU) şi Universitatea Oxford. Este profesor la Oxford Brookes University şi director al Centrului de Istorie a Medicinei al aceleiaşi universităţi. A fost director fondator al Institutului Cantemir de la Universitatea Oxford şi este editorul colecţiei de istoria medicinei de la CEU Press. A publicat numeroase cărţi, atît ca autor, cît şi ca editor, dintre care menţionăm: Eugenics and Nation in Early Twentieth Century Hungary (Palgrave Macmillan, 2014), Crafting Humans: From Genesis to Genetics and Beyond (V&R unipress, 2013), The History of Eugenics in East-Central Europe, 1900-1945: Text and Commentaries (Bloombury, 2015), Religion, Evolution and Heredity (University of Wales Press, 2018), Teleology and Modernity (Routledge, 2019). De acelaşi autor la a apărut Eugenism şi modernitate. Naţiune, rasă şi biopolitică în Europa (1870-1950) (2014).

Maria Sophia Quine a fost senior lecturer de istorie europeană modernă în cadrul Departamentului de istorie de la Queen Mary, University of London. A mai publicat Population Politics in Twentieth Century Europe: Fascist Dictatorships and Liberal Democracies (Routledge, 1995), Italy’s Social Revolution: Charity and Welfare from Liberalism to Fascism (Palgrave Macmillan, 2002) şi „Racial «Sterility» and «Hyperfecundity» in Fascist Italy: The Biological Politics of Sex and Reproduction”(Fascism, 1, 2012, pp. 92-144).


Autori: Marius Turda , Maria Sophia Quine

Titlu: Istorie și rasism. Ideea de rasă de la Iluminism la Donald Trump

Colecţia „Historia”

Traducere de

2019

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Semnu' Bun

Avatar
Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.