Dino Buzzati – O dragoste

L-am descoperit pe Buzzati o dată cu lectura Deșertul tătarilor (, 2002), această utopie a așteptării continue. Mi-a plăcut enorm și scriitorul a devenit încă un nume pe lista autorilor care m-au format.

Romanul  (, 2013)  ilustrează însă o altă abordare a narațiunii, pentru că e vorba despre ceva mult mai… delicat, să zicem. Dezvăluie o parte întunecată și atât de umilitoare a iubirii carnale, care se transformă în obsesie. Cumva, mi-a adus aminte de romanul Umilirea (Editura Polirom, 2010), al lui Philip Roth.  Vi le recomand pe amândouă.

Antonio Dorigo are aproape cincizeci de ani, e un arhitect de succes, provine dintr-o familie de burghezi și, cum e încă holtei, devine un client de vază al casei de toleranță condusă de madam Ermelina, care e mascată drept un ”salon de croitorie”. Pentru o sumă nu foarte scumpă, Dorigo își satisface fanteziile cu femeile tinere și frumoase, care, altfel, nu s-ar uita la el, deoarece el crede despre sine că e urât. În clipa în care apare Laide, o puștoaică de 19 ani, balerină la Scala, Dorigo simte că ceva e în neregulă și, deși devine amantul ei constant, simte nevoia să înceteze s-o mai vadă, de teama că s-ar putea îndrăgosti. Ceea ce se și întâmplă. Pe lângă nuanțele erotice cu care Buzzati ne introduce în atmosfera stabilimentului madamei Ermelina și pe lângă introspecțiile disperate ale lui Dorigo despre ceea ce se întâmplă, descoperim o poveste de dragoste care vine la pachet cu umilința.

Dorigo descoperă că nu știe nimic despre femei, nici măcar la vârsta aia, iar psihologic vorbind, e extrem de bine analizat, aproape că nu-ți dai seama dacă Dorigo e una și aceeași persoană cu Buzzati, care povestește un moment autobiografic. Laide e prototipul Lolitei, dar o lolită mult mai vicleană, care știe cum să-l acapareze pe bietul om și să-l țină în șah. Aproape că te și enervează cum îl joacă Laide pe degete și cum Dorigo uită de demnitate și de rațiune. E un foarte bine scris, cu câteva scene erotice nu neapărat vulgare ici-colo, cu descrieri atât de bine elaborate, încât mie mi-a dat impresia că Milano pare a fi desenat în cărbune. Laide se dovedește a fi acea iubire târzie și devastatoare, la care nu te mai gândeai că ar putea veni, care dă cu tine de toți pereții și te lasă mut în fața capriciilor și toanelor. Laide personifică dragostea care te prostește.  Dorigo devine un prizonier fericit în temnița sa, închis de bunăvoie, până când descoperă partea ascunsă a femeii iubite. Fericirea arhitectului e faptul că e manipulat de tânăra prostituată, chiar dacă se simte folosit, el îi răspunde chemărilor și se afundă și mai tare în mrejele ei.   poate fi considerat romanul pierzaniei și al decăderii, impecabil scris!


s-a născut în Belluno, în 1906. Tatăl preda dreptul în Milano, iar mama sa era medic veterinar. A fost cel de-al doilea copil din cei patru ai familiei Buzzati. La îndemnul tatălui, termină facultatea de drept la Universitatea din Milano, dar alege o carieră în jurnalism, astfel că, la 22 de ani, se angajează ca redactor la ziarul Corriere della Sera, unde va lucra toată viața.  Călătorește și scrie, se căsătorește târziu, la 60 de ani, după moartea mamei sale. Buzzati a ignorat experimentele literare de după război și n-a căutat să scrie cum cerea moda vremurilor, publicând în felul său propriu. A scris poezie, proză, librete pentru operă, melodii și a și pictat.

 

Autor:

Colectie: Top 10

Editura: POLIROM

 

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Ruxandra A.

Ruxandra A.
A absolvit Facultatea de Litere din București. E pozar amator și scrie fie poezie, fie proză. N-a publicat nimic deocamdată. Muzica rock e a doua lume în care se refugiază. Prima o reprezintă cărțile.