„Pedalare în gol” de Liviu Cristescu [fragment]

TRACŢIUNI LA BARĂ FIXĂ

prima problemă:

traversez strada numai pînă la jumătate

se apropie o maşină şi se opreşte

ce fac? mă grăbesc să-i şterg parbrizul sau mă piş pe ea? cum e mai

avantajos pentru posteritate?

a doua problemă:

traversez strada numai pînă la jumătate

se apropie o maşină şi dă peste mine

va face posteritatea? se va grăbi să-mi şteargă parbrizul sau se va

pişa pe mine? cum e mai avantajos pentru mine?

a treia problemă:

aştept să treacă maşina după care traversez strada în fugă

ce va face şoferul? va dispărea în lungul străzii sau va opri panicat maşina

alergînd după mine pentru a-mi povesti că azi-noapte a visat că m-a călcat chiar

pe trecerea asta de pietoni? cum vor reacţiona porumbeii din parc? dar copiii care

se dau în leagăn nesupravegheaţi?

a patra problemă:

aştept să treacă maşina dar renunţ să mai traversez

generez prea multe complicaţii cu acţiunile mele şi nici nu mai am ca pe

vremuri puterea de-a procesa datele

mai bine mă piş pe porumbei şi le şterg copiilor care se dau în leagăn

nesupravegheaţi parbrizul după care mă car acasă


UNT PE PÎINE SAU DE CE CAD FRUNZELE    

grădina e mare mare

e ca un fund de lume aici te poţi ascunde liniştit

măcar picioarele să ţi le bagi la doi metri 45 fără să

mai dai cuiva socoteală şi tot e ceva

număr ciorile din copacul din faţa mea şi le

botez georgela sînziana

nu sînziana nu-mi place mai bine antonela

mă-ntreb ce plm mai caut eu în ecuaţia asta cu trei

necunoscute: problemele mele problemele speciei

umane şi natura lucrurilor

de mine adică s-ar putea face oricum abstracţie

unul mai puţin la numărătoare mare brînză un tacîm

mai puţin pe masă

un fluier de peste gard e florică cu biletele de la traviata

cică om serios şi la pungă gros dar tot mi-a arătat

degetul mijlociu (ăla pe care şi-a tatuat el o svastică)

haide vii ce faci? se apleacă el nerăbdător peste dinţii

de lemn cu ambele braţe de parcă şi-ar dori să înoate

la maică-sa în burtă numai că eu clatin cu amărăciune

din cap nî-cî io doar cu punk nesimţit mă ţin zilele

astea şi cu o leacă de tulburel de popleaga


FAŢA NEVĂZUTĂ A LUNII    

avem aici un bărbat între două vîrste şi mai

multe obiecte

un computer

o carpetă cu melci

o păpuşă de cîrpă

un cronometru

un telefon mobil

o ceaşcă din care-a sorbit acum nouă luni fosta

iubită a bărbatului

o unghieră

o lupă

mai multe fotografii

un plic cu regularizarea pe 2014

şi-un măr din care bărbatul n-a muşcat decît

o singură dată

pe tastatura pe care plouă cu degete urinează acum o

rază de soare iar bărbatul porneşte brusc

cronometrul ţinîndu-şi respiraţia

una două trei secundele se dilată se dilată par că nu

mai vor să se scurgă

cincizeci şi patru pufneşte bărbatul victorios

ridicîndu-se şi rostind de nebun prin casă CIACRA

CIACRA cu păpuşa de cîrpă în mînă

în speranţa că o va vedea prinzînd în sfîrşit viaţă


CALEIDOSCOP

dacă decojesc mărul ăsta (dar nu vreau să-l decojesc)

ar fi ca şi cum aş intra într-o

într-o

na că iar nu reuşesc să mă concentrez

de la o vreme dorinţele mele inconştiente mă-mpiedică să trăiesc

vreau să spun: să trăiesc cu-adevărat nu doar să desfund

canalizările de căcat şi să mă umplu de glorie

cine pielea mea are nevoie de glorie? e plină lumea de ambiţioşi

viermi în fund tehno-bucolici

mu-mu-mu tam-tam gîl-gîl outsourcing la greu

trasul pe roata pătrată corporaţia pîrţ-pong în vizorul nostru

prin urmare să-i fută cîinii pe toţi

la drept vorbind nici n-am nevoie de vreo consolare din partea

cuiva

sînt mai dur ca o păpădie (sufli-n mine şi poezia e gata)

lipsa mea de curaj vine de la teama de-a distruge de-a lovi în

cine nu trebuie

n-am în palmares decît vreo două-trei victorii împotriva sistemului

o dată am scuipat pe un tablou electric din holul unei primării

mi-a plăcut să văd cum se prelinge ameninţător materialul meu

genetic contaminat de helicobacter pylori

iar altă dată m-am pişat într-un veceu public al unei circumscripţii

electorale fără să trag apa

de cele mai multe ori însă m-am culcat pe-o ureche

şi-am ascultat murmurul pînzelor freatice

lucru explicînd probabil şi visul meu compulsiv cu trenul din triaj

un tren care nu mai pleacă un tren scos din uz şi dat la fiare vechi

un tren radiat de pe lista mijloacelor de locomoţie


FLUTURAŞ NU MAI AI ARIPIOARE

17:45

casa scării urc urc

becuri anemice pereţi jupuiţi plînsete de copii

de izbelişte totul vremuri de lăbăreală şi nu-i nimeni să ne crape capul

să dea o dată craaac cu ranga şi să scăpăm

18:56

sorb se apleacă rozul mulat pe fese nu mă mai impresionează

sînt şi eu aici îmi aruncă ea revista numai că renunţ repede iar trebuie

să-mi schimb înaintaşii paşii ei moi prin cameră jocul de umbre din

tavan număr de cîte ori cîntă guguştiucul din ochiul ferestrei

19:04

imagini cînd verzui cînd lăptoase ecranul rotunjit pe la colţuri

„tot mai tîrziu în mine şi-n lucruri” cine spunea tîmpenia asta?

acum să-l fi văzut dacă-şi mai permitea luxul

cine nu trăieşte se-apucă de scris iar cui nu-i iese nici treaba cu

scrisul îşi trage frumuşel pătura peste cap sau merge ca boul în vizită

19:38

n-am ştiut niciodată cum trebuie procedat

împinge împinge mă-ndemnau toţi aruncîndu-mă şi mai tare-n derută

mergi cu noi la braşov?

nu n-am bani nici să respir de cincizeci şi patru de ori

dar cine te pune să respiri de cincizeci şi patru de ori?

hai că nu stăm mult se supără nelu mai afli şi tu cum e-n lumea bună

piticii din prima serie vin şi-o trîntesc urinînd pe ea îndelung

piticii din a doua serie vin şi-o trîntesc luîndu-i căpăţîna la şuturi

22:06

îmi ascult paşii de parcă m-aş afla la un concert de muzică stohastică

îmi ascult paşii de parcă m-aş urmări dintr-o vitrină cu nesfîrşită milă

uite îmi zic cum trece sugînd bomboana aia ca un dobitoc

aud pescăruşi un autobuz mi s-a umflat un testicul mi se zbate un ochi

mai sun o dată dar tot nu-mi răspunde

titanicul şi gheţarul

destinul promis la naştere şi mediul catastrofal

aproape tot mai aproape unul de celălalt

văd de sus cum se vor ciocni şi nu pot decît să aştept

 



Despre autor

 s-a născut pe 13 iunie 1969, în Constanţa. A absolvit în 1983 Şcoala Populară de Artă din Constanţa, secţia pian, iar în 1996, Institutul de Arhitectură „Ion Mincu“ din Bucureşti. S-a ocupat aproape permanent de arta plastică şi de scris, încă din copilărie. În 1993, era cît pe ce să verniseze o serie semnificativă de picturi, desene, sculpturi şi diverse instalaţii alături de mai mulţi studenţi arhitecţi, însă din păcate sponsorul şi-a retras în ultimul moment susţinerea. Tot în 1993 a ratat şi realizarea unui film de lung metraj. În 1994, Adrian Bănuţă i-a promis că-i publică în JURNALUL S.F. un dintr-un roman postavangardist (TARAX), dar n-a mai verificat dacă lucrul acesta s-a şi petrecut (romanul a rămas în format digital). În 1996, a publicat cîteva desene şi poezii în revista ARHITEXT. În 2017, i-a publicat volumul de texte conceptuale, experimentale şi postumane CU OCHII ÎN 4 (sau cum ne putem strecura prin viaţă).

Despre carte

La nivel de conţinut, volumul propune interferarea biografiei serbede şi dezarmante a Autorului Real (din anii 2013-2015) cu lumea unui Autor Fictiv însetat de o „viaţă ca-n filme“, bogată, încîlcită şi abracadabrantă. Se alternează laitmotivul pedalării în gol cu laitmotivul derulării unei role de film. Neputinţa cronicizată a ratatului se împleteşte în mod natural cu refugiul în lumea consolatoare a filmului de colecţie (iar crizele de bovarism au o frecvenţă destul de ridicată).

La nivel stilistic, volumul caută să ilustreze relaţia dintre şi , sau mai bine zis dintre Textul- şi Textul-. Evident, e vorba de nişte convenţii literare, nu de lucruri adevărate, prin scriere mimîndu-se aşadar atît apropierea de imperiul scriptural (clasic sau „textualist“), cît şi de imperiul concret (prin care se încearcă spaţializarea intrigii sau baremi carnalizarea derulării prin înlocuirea vocii narante cu fluxuri mentale şi reflectări mecanice ale obiectelor contactate). În mod ciudat (fără să fi avut însă în intenţie – aşa s-au brodit lucrurile), autorul a reuşit să se apropie cu acest volum chiar de cerinţele creatorilor Manifestului Metamodernist (a se citi cele opt puncte ale manifestului). Creatorii Manifestului Metamodernist recunosc ca ordine naturală a lumii oscilaţia. Aceştia părăsesc postmodernismul doar pentru a realiza o sinteză între deschiderea spre viitor (tehnologistă) şi tendinţa recuperării anumitor elemente din trecut (senzorială). Totul se va realiza în mod vag, intuitiv, ambiguu, imprevizibil şi relativist. Se reclamă pe de o parte o sinteză ştiinţifico-poetică, iar pe de altă parte o împletire a cunoaşterii ce-şi asumă eroarea cu realismul magic. Se promovează romantismul pragmatic nestingherit de ancorarea în vreo ideologie. Se ridică în slăvi un spirit mercurial al pendulării între sinceritate şi ironie, între naivitate şi cinism, între certitudine şi îndoială (în căutarea unor orizonturi pluraliste, disociative şi evazive). Se cultivă polarităţile opuse şi lucrurile în perpetuă transformare şi mişcare. Aşa că poate nu întîmplător am scris, în nota explicativă de la finalul volumului: „Stilul urmează [aici] de fiecare dată conţinutul, aducînd cu el, de cele mai multe ori, şi mesajul secund (căluţul ăla de ciocolată pe care-l halim exact lîngă tejghea, spre stupefacţia cofetarului). Nimic nu rămîne nestratificat, iar criticii ar face mai bine să se spînzure decît să mai bage vreodată fitile. Trăim într-o epocă în care artiştii şi-au cîştigat pe deplin dreptul de a-şi face de cap. Ba chiar şi strîmbul.“


Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Semnu' Bun

Avatar
Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.