„Lumea care n-a fost” de Ovidiu Pecican [fragment]

Mărite Doamne, Măria Ta Vodă,

Scriu aice să fac știre ce nu voi a da credință lui Balș sân Irmolai ot Sândrova, carii de nădejde îmi iaste, dară nu îi e slobod nice lui a le ști pre cele ce-s numai de urechile Domnului nostru. Iară cel ce le aduce, purnit la un cias de vreme după Balș de sub Cheile Bâcului orb și surd iaște și a vorbi nu știe, iară dac-ar ști ar grăi precum ungurenii din care s-au desprinsu când l-au adus mumă-sa pre lume.

Ci pre el, cu chipul lui bubos și cu zdrențele ce-l înconjur socot că nu l-o opri poterile să-l cerceteze și a răzbi cum a putea până la Măria Ta. Iară cartia aiasta den scurt o am scris, între bătăi și la cumpănă mare, că pe aici umblă căpetenii de lotri căzăcești și ghiavoli care nice dă riga leșască nu ascultă, nici de sultan, nici de Mosc nu se ține, și-mi pare că nici de bunul Dumnezău.

Am cătat la locurile de zaveră de cătră Pocuția și în Codrii Șepenițului, iar apoi mai gios, dincolo de Nistru și între apa lui și a Prutului, iarcă ce am văzut nu-i a bine. Să nu spui vorbă fără socoteală și să nu mân griji cu păcat, Mărite Doamne, dară fel de fel de razboinici fără de țară și fără de rușine mușcă la vreme de cumpănă din moșia bunilor și străbunilor Măriii Tale și a mea și a altora, boiarini și răzăși, gata să o care pe spinările cailor lor în miros de sânge și să o închine la alt stăpân, orișicare ar fi acela. Iară mie, den limbile ce am mai prins și de la muierile cu vorbă lungă și fără sfială, îmi pare că nici Turcul, nici Leahul nu cată să își plinească voia cu Moscul. Ci triaba să face fără socoată și fără înțăles, luând aminte la vânzoleala cozacilor și focurile puse la conacele șleahticilor, nu cu năvală de oști, ci cu podghiazuri și cu pâlcuri de strânsură, în care dracu să adună cu tată-su și mă-sa cu soru-sa, punând la cale pierzaniia țării.

Măriia Ta știi bine că nu mă perd cu hirea pre ușor, dară până ce pâlcurile boiarinilor și ale slujitorilor țin preajma Mării Tale la Codrul Căpoteștilor și pin ținuturile de-aproape, aice la margine să sapă adânc și des, de curând s-a rupe cu totul pământul. Și să și bulzesc deja ca lăcustile pe bieții nemearnici și oameni cu stare, și au trimes nainte popi cu bărți mari și vorbă în dodii, să sparie muierile și coconii și pe babele și moșii ce s-ar mai găsi, de se aud deja glasuri că ar vrea ba mai bine cu Riga, ba mai tare cu Moscul, că s-au săturat de Turc.

Apăi de Turc nu-i bine a grăi aice, dară oare ar hi mai cu temei să se rupă moșia și fata să se ducă după străin în vreme ce fratele să rămâie acasă împuținat și bicisnic? Aci, Mărite Doamne e de lucru făr a lipi geană pe giană și, dacă dă bunul Dumnedzău să vin iară la curtea Mării Tale și dacă ai găta și Măria Ta cu cine ai acu triabă, până nu s-ar trimete răvașe grabnice la toți pașii și prințipii dimpregiur, cărora mai bine le e cum e decât să prindă Răsăritul pre mare puteare, doară am mai ave ceva nădeajde.

Să facă Măria Ta ce îi vine la socoteală, dară să știe că pe aici mare urgie mulcom i să pregăteaște în puțină vreame.

Credința panului

Ilie


Cele mai bune mărturii şi surse de cunoaştere a istoriei sînt epistolele. Acestea pot oferi o imagine foarte limpede a unor vremuri demult apuse, pot delimita teritorii şi pot reflecta în detaliu viaţa oamenilor de acolo, cu bucuriile şi nevoile, cu temerile şi speranţele lor. În romanul său epistolar, o mostră de istorie contrafactuală, reuşeşte să reconstruiască Moldova veacului al XVII-lea, o altă lume, diferită de cea despre care citim în cărţile de istorie, şi totuşi extrem de familiară. Scrisori din focul luptei, solicitări oficiale la domnie, dar şi corespondenţă personală, din care nu lipsesc ibovnice, tămăduitoare, hatmani, cronicari, stareţi şi multe alte personaje ce devin nemuritoare prin răvaşe. Fidel graiului moldovenesc din secolul al XVII-lea, autorul zugrăveşte o frescă în epistole a unei lumi care n-a fost, dar aşteaptă să fie descoperită.


este prozator şi eseist, membru al Uniunii Scriitorilor din România (1994). A publicat romanele Eu şi maimuţa mea (1990; ed. a II-a, 2012); Razzar (1998, în colaborare; premiul Nemira; ed. a II-a, 2012); Imberia (2006); Bokia (2011); Arhitecturi mesianice (2012) şi Noaptea soarelui răsare (2013). Proză scurtă în volumele

Darul acestei veri (2001; nominalizat la premiile ASPRO pe 2001); Clipuri (2001), Zilele şi nopţile după-amiezei (2005), Poveşti de umbră şi poveşti de soare (2008), Clujul în legende (2010; în colaborare) şi 999 minciuni (2012).



Colecţie: Fiction LTD
Domeniu: Literatură română – Istorică

ISBN: 978-973-46-7616-3
Format: 130×200 mm
184 p.

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Semnu' Bun

Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.